carmen mihaela visalon

port albul și negrul în același timp precum iarna

sper sa reusesti sa realizezi in urmatorii 50 de ani ce
ti-ai propus. cat despre, calea pe care ar trebui sa o urmezi, te rog sa imi dai crezare. mergi pe simbol si pe metafora, asa cum au mers marii risi. adevarul este ca doar ei si doar cei asemenea lor au reusit sa scrie poezie, restul au insirat cuvinte, care nu au vindecat nici sufletul cititorului nici al scriitorului.
gand bun:)
PS: imi place ca esti diplomat.

http://www.agonia.ro/index.php/prose/131938/index.html
de la: \"Exista insa o mare tristete\" la final avem de-a face cu un citat.

incat nici soarele nu-l poate lumina
nici albastru oceanului nu-l poate limpezi
nu ceea ce am scris eu.

Multumesc pentru citire. Se pare ca tu si Luana sunteti singurele persoane care va mai bateti capul sa lasati un semn si pe pagina aceasta.
Asta inseamna curaj. Curaj care-mi da si mie curajul de a merge mai departe: spre tara in care oamenii devin zei: Teotihuacan.
Exista insa o mare tristete. Se pare ca oricat ar fi zeii de puternici, si soarele de stralucitor, conchistadorii cu ura lor, vor stapani lumea inca mult timp de acum inainte.
Si noua ne vor ramane doar sunetele de lumina ca sa vindecam ranile.
Cerul de deasupra care a revărsat lacrimi de milă asupra poporului meu de-a lungul veacurilor tainice și care ni se pare a fi neschimbat și veșnic, poate să se mai schimbe. Azi e senin. Mâine poate fi acoperit de nori. Cuvintele mele sunt asemenea stelelor ce rămân de-a pururi neschimbate.

Tinerețea e nestăpânită. Când tinerii noștri se mânie pentru vreo pricină adevărată sau închipuită, își urâțesc obrajii cu vopsea neagră, semn că inimile lor sunt negre și atunci ajung adesea să fie cruzi și nestăpâniți, iar bătrânii noștri nu îi mai pot domoli. Așa a fost întotdeauna.

nu sti, nu nu stii
si limpezire sufleteasca, si limpeziri sufleteasca
PS: de 2 ori iertare, sau de 3

e atat de mult zbucium in OM
incat nici soarele nu-l o poate lumina
nici albastru oceanului nu-l poate limpezii
si totusi
undeva se aud cuvintele de lumina
unii le numesc poezie
pitagora le spune
muzica sferelor

Stii, se pare ca noi doi suntem obsedati de dna cu coasa. Intr-un anume fel, prezenta ei apare mereu si-n textele tale si-n ale mele. Probabil este ceva legat de un momnet de destin.
Eu am murit, tu, nu stii ce se va intampla cu tine. Parerea mea este ca vei trai. Pentru ca atunci cand apare setea de Cuvant si limpeziri sufleteasca apare si vindecarea. Indiferent de problema.
Paste fericit si nu uita. Slujbele de maslu, apa sfintita, impartasania si spovedania pot sa faca mai mult decat mii de doctori si de bisturie.
carmen

Nici mie nu mi se pare poezia aceasta poezie ci doar o marturisire de genul hai sa ma urc pe turnul Eiffel si sa-i spun: TEEEEE IUBEEEEEESSSSCCCCCC!.
La Paris exista o afacere care se bazeaza exact pe surprize de acest gen si care prospera, pentru ca declaratiile de dragoste neconventionale costa intre 5000 si 50000 de euro, fara avion, hotel, transferuri.
Deci, ca declaratie, merita felicitari,felicitari, felicitari.
Paste fericit!

Tahiti spui, bine mergem si acolo
dar pot sa-ti spun un sectet
pe care l-am aflat de la Gaugain
nicio tahina
oricat de tanara si de proaspata ar fi
si nici un drog
nu poate sa ne scape de singuratate
nici macar iubirea
pentru ca ce e val ca valul trece
ceea ce nu insemna ca trebuie sa renuntam
la Mihai,
la Tahiti,
la nebunia de a scrie si de a picta
pentru ca prin ele
mai devreme sau mai tarziu
ne vom costrui
arca

Nu spun ca nu esti autentic cand spui: prins in poem ca intr-o menghina, spun doar ca pare un cliseu deopotriva poetic si gazetaresc, deci, nu cred ca avem aici un inceput bun de poezie, ci mai curand un inceput agonic. Exista doamne si domnisori care scriu asa si se felicita unul pe altul. Dar nu este cazul acum sa mimam, nu?

O luntre despică valurile
Fără luntraș.

Odinioară o îndrumai de la țărm
Cu făclii și eșarfe în vânt.
Acum luminezi ca o scorbură:

Mâinile tale
Acoperă fruntea în piept-
Colivia tristeților s-a închis.

Sămânța gândului a încolțit-
Cheie în lacăt.

Și nu am spus tot.


Odinioară o îndrumai de la țărm
Cu făclii și eșarfe în vânt.
Acum luminezi ca o scorbură:

Mâinile tale ca două zăbrele
Acoperă fruntea în piept-
Colivia tristeților s-a închis.

Sămânța gândului a încolțit-
Cheie în lacăt.

Partea citata este ceea ce am retinut din poezie. mai trebuie lucrata dar e un material brut de calitate. dar, pls, renunta la comparatii frumoase, dar desuete precum

noaptea ca o jumatate fierbinte de zeita tavalita-n laptuci
ochiul ca o zbatere a organului barbatesc la vanatoare telescopica de zane
piatra ca o imensa singuratate a labirintului la scarificiul minotaurului
etc, etc sunt mii si mii de posibilitati de pavoazare a poeziei, care nu folosesc.
Parerea mea si de te-am suparat, iertare. Pot sa si tac, dar este pacat de metafora ta sa o ascunzi printre pigmei:)

Iata ce cred eu ca se intampla tu tine. Din cand in cand, chemi la apel omul dinlauntru. Ii pui intrebarile esentiale:
1. cine sunt?
2. ce s eintampla cu mine?
El iti rasounde depanad un fel de poveste. tu o transcrii cat poti de fidel, dorind sa nu pierzi firul epic si se naste un melanj descriptiv-introspectiv in care cursivitatea este fracturata de metafora si metafora diluata de explicitare.
Personal, cred ca ar trebui sa alegi ori: liric si subtire, ori metaforic si fortos.
Paste fericit!

Comentariul tau este un pic ciudat. Imi aminteste de putinele anunturi de mica publicitate pe care le-am citit vreodata: \"persoanele interesate sunt asteptate la adresa-\"...\" si era scrisa o adresa din Drumul Tabereii ca sa discutam despre Magicianul, lui Fowels.
Evident ca iti multumesc pentru anunt, dar din pacate nu-i pot da curs, asa ca ramanem la varianta a doaua-sau nu vor fi.
Cat despre fotografia caminului studentesc din Cluj, recunosc ca si mie mi-a atras atentia, altfel nu mi-as fi insusit-o. Initial muza mea arata cam asa:
<
(http://www.agonia.ro/index.php/personals/240305/index.html)
Imaginea nu este surprinsa de mine ci de Mihaela, care semneaza cu pseudonimul Mihai Chirila.
Eu am avut idea florilor roz si am cerut prelucrarea ei:

Dupa un mic conflict cu un editoras, care facea sa apara si sa dispara fotografia, am reuit sa postez varianta “ochiul stang”:
Asa cum i-am scris si Mihaelei, consider imaginea un portret care ma reprezinta: o veche cladire din care a mai ramas doar o amarata de ghetarica vopsita roz la un balcon:

o casa veche, costruita pe vremea in care
o casa era un loc in care locuiau suflete
si sufletele incercau sa afle adevarurul
cu ajutorul cartilor
mergand cuminti sau mai putin cuminti la universitate
si timpul trecea
si florile se ofileau in glastra
fara ca pe lume sa se intample nimic important
in afara de zgura
care se asternea usor peste tencuiala frumoasa
obligand noii proprietari
sa arunce la cos usile de lemn vopsite-n albastru
si sa repavoazeze fatada
cu plasticul alb al unor termopane
triste
ingrozitor de triste
fatada
spre bucuria turistilor japonezi
sositi la mogosoaia
pe strada muzelor, 24
cu aparate de fotografiat performante
pe care le vor folosi sa filmeze
castelul
cu tulburatoare lui povesti.

Eu ti-am multumit si pe e-mail, dar doua reverente nu strica.
Primavara fericita si tie alaturi de cei dragi.

Zorba, teach me to dance
da, fetele alea stiau
ca este o vreme a suspinelor
intru uitare
si este o vreme in care
privesti cu ochii spre Cel ce vine
nu cu margele de sticla
ci cu un suflet atat de mare
incat chiar daca incap in el toate feciorele intelepte
si toti feciorii
totusi nu simti ca esti tradat sau tradata
stii italianul ala marullo
uns cu toate alifiile
s-a inselat la fel ca si noi
atunci cand a crezut in om
caci ce altceva era ethan decat un trist
vanzator de pravalie
capabil sa vanda si sa cumpere
asa cum el fusese vandut si cumparat.

Luana imi place imaginea domnisoarelor tale
ai putea sa scrii o poezie despre ele
7 zici
ca zilele saptamanii
in asteptare de marinari?

dezbracati nu putem lucra
invelisul de carne ne-a fost dat
ca sa invatam arta liberului arbitru
pai daca eu plec cu mateescu la lisboa
ce putem face
ne putem inchina la sanctuarul Nascatoarei de Dumnezeu
sau ne putem da in barci
la Luna Park
pana ametim de placere
more or less:)

la casablanca daca stii sa canti la pian
am putea merge
cat despre lisboa
nevoile noastre sunt diferite
tu alegi clipa
eu am sperantele mele
legate muntele ararat
asa ca in viata aceasta
si-n lumea aceasta
tu vei pleca cu un vas de croaziera
eu voi ramane la mal
dulgherita la portita corabiei

PS: daca te razgandesti call me:)))))

A inviat si ai reinviat si tu, pentru ca te vad iar promovat. Noroc cu parfumul si obiceiurile din Ardeal:)

domnule consul
liberatea este o stare de spirit
diferita de goliciune
asa cum o girafa in flacari
e diferita
de un elefant in calduri
ea subtire si frumos colorata
el gri, gri, gri
la fel de trista
eu nu mai sunt de mult fetita cu chibrituri de la malul marii
asteptand sa soseasca in port o goeleta
sunt capitanul de vas
cu ochiul stang pierdut undeva in departari
de aceea si cand sunt treaza visez
la arca cu care voi reusi sa trec dincolo
de potop
dincolo de casablana
si de newyork
cat despre lisabona, hmm, desigur,
daca vrei sa pelerinam impreuna la Fatima
why not?

In primul rand, sarbatori fericite.
In al doilea rand, ma surprinde ca v-a placut, acest draft, pe care l-am postat asa, de dragul lui Noe si poate al lui Marin Sorescu, a carei piesa m-a inspirat, stiti voi si noaptea si ziua ne intalnim cu fartatul si nefartaul si nu stim ce sa mai facem, sa mergem la bal sau sa slefuim la corabia cu care fiecare din noi va porni spre sine cand vor incepe sa creasca valurile potopului.