Ianuarie

Au venit zilele reci au venit cu 33 de ierni pe fruntea mea dintr-o duminică de 17 de demult, până într-altă duminică de 17, au venit cu ninsori și ger, cu cer sticlos și seri cu ceață, cu nopți lungi și nemișcate și dimineți ca o mahmureală. Au venit zilele reci și am numărat 12.045 de zile care uneori parcă nici nu au fost ale mele – aș zice că azi îmbrac un alt chip pe care nu-l știi nici tu și am putea fi din nou străini într-un oraș înghețat sub ghirlandele luminoase rămase de la Crăciun. A trecut iar timpul, nu-i așa? Și iar ne-a spulberat ca pe zăpada abia așezată. Au venit zilele reci pe străzi și la umbra uscată a blocurilor, sub soarele neputincios, unde gândurile mele prind aripi ca păsări rămase peste iarnă și nu pot să le opresc zborul tremurând – tot ce pot să fac e să le urmăresc cum se înalță pe cer și să sper că or să se întoarcă aici, la cuibul lor de demult. Pot doar să sper că o să mă întorc la mine ca o fiică risipitoare și că o să mă primesc înapoi cu brațele deschise. Au venit zilele reci au venit cu o liniște apăsătoare, cu încă un an care ar trebui să mă facă mai înțeleaptă și să mă învețe răbdare dar nu am răbdare și-mi înnăbuș furtuna în pieptul meu mic, până dau pe-afară ca un copil care plânge nervos, în hohote, nici el nu știe de ce. Au venit zilele reci la care mă gândeam cu groază de astă-vară și prin toată toamna cu zile blânde, au venit ca o strânsore, ca un nod în gât, ca o cușcă cu gratii de gheață, au venit exact așa cum mă așteptam să vină și nu am voce să-ți spun, nu pot să vorbesc și nici nu pot să ascult, pot doar să privesc de la distanță și să te rog, să sper că ești tot aici și înțelegi. Să sper că ceva din mine ajunge acolo unde pașii mei nu pot să meargă și glasul meu nu poate să răsune. Au venit zilele reci nemișcate, ca o anestezie, prin care trec dansând într-o rochie galbenă cu zâmbetul pe buze și nimeni n-ar știi că nu mai sunt eu. Au venit ca un gol între coaste, acolo unde mă țin ca pe-un secret pe care ți l-aș spune doar ție, printre rânduri, când ai avea timp să citești, timp să asculți și timp să-mi vorbești fără cuvinte, într-o limbă pe care o știm doar noi. Au venit zilele reci și le las să-mi înghețe mâinile, pleoapele, buzele, inima dacă se poate până la primăvară sau până mă întorc la mine.