Camelia Petre

Trandafirule, cireașă, anemonă, părule, mărule! Iată, acest cuvânt îndrăgostit vine de pretutindeni! Îndrăgostit de ochi, de mâini, de picioare lungi, de manechinul din vitrină. Te-aștept! Þi-am

Plimbarile pe malul marii sunt benefice pentru sanatate, spun doctorii, asa ca mi-am planificat, pentru a doua zi, o astfel de plimbare, inainte de rasaritul soarelui. Am adormit devreme in aceea

Un suflet cât o pereche de ochi albastru ceruit pe la urechi o pereche de ochi și sufletul cuiva ce-mi face semn cu mâna un banal schimb de scenarii copacul uscat din fața casei un

Moartea este mai aproape de mine decât aș putea fi eu vreodată de ea. Am siguranța că o recunosc în abanosul ondulat al unei oi rătăcite de turmă. Am nebunia de-a o vedea plutind, de partea

Cuvintele tale aveau auz. Îmbălsămate de iluzii nășteau forme de gânduri insipide susținute aievea de pale de vânt. Într-o zi am găsit un cuvânt nerostit in alte portative de idei prea plin de

Amurgul inspirase norii căzuți, Mugurii-forță atinși de soare, Colorând portrete când învățam a iubi. *** Aievea o rază atinse Rădăcina unui fir de iarbă Născut prin țărână, Þărâna cu strigăt

Desenând cu creta Pe trotuarul dinspre apus, Am învățat să-mi scurtez drumul Rămas până la tine, Intersectând fiecare firicel De fum de țigară nestinsă Cu ale mele cuvinte. Am spart gheața

Iată! Pământul în urma mea încercănat înmiresmat de săpunul roz de apa de la duș când fierbinte când deloc un strat subțire de fond de ten în fiecare dimineață același chirpy chirpy

Gasesc in privirea ta o imbolnavire nu contagioasa ci desavarsita atat de multa privire de mine se contopeste cu atat de multa privire de tine “nu noi ne-am intalnit” din intamplare a fost

Ascultă, clopotele bat si glasul lor răsună undeva departe a ploaie-ncinsă de năvoade peste ani, a pietre arse clopotele bat Dar cât de simplu ascultam in clopotele care bat

Gramaticii îi aduc ca ofrandă imaginea mea din oglindă, Ca să mă anunțe atunci când va dori a crea O cratimă-n plus, o cratimă-n minus. - De-mi tulburi mintea atunci când vreau să te

Plânge cerul și-mi picură-n palme crengi de salcâm plâng nori impletiti în ape de rouă închid ochii în sufletul meu îmi simt sorii despletindu-se.

Ea, dezvelită de lună: Mi-e atât de somn încât mă uită coroana copacilor învelită sub cerul pufos al iernii Ceasul acesta nu există! Nici secunda albă încadrată corect în căușul palmei nu poate

orașul freamătă lumini și umbre nisip mișcător o mască se vinde cu suflet și vise semenilor pe cer se aprind lumânări albastre îngeri de foc o frunză tace semn călător!

Bomboană cu parfum de femeie învelită într-un șal de mătase creponată măcinată asemenea tuturor frunzelor care au căzut din trunchi fără gânduri din trup fără crengi atunci când le-a