Mirare

\"Uneori evadez într-o realitate
care se deșiră, cu tot cu epiderma, din existența
celui care îmi simuleaza tăcerea
într-un gest neînceput
pe care îl face numai in cadere
altfel,
cum aș putea deosebi amprenta fiecărui ceas în parte?\"
dupa cum mi-e obisnuinta, am decupat ce-mi place mie cel mai mult, dar asta nu inseamna ca restul nu e \"comestibil\".
regasesc descompunerea, un anumit stadiu de despersonalizare
si o negare atat a sinelui cat si a trairii.
mie imi place si e diferit de ceea ce am citit la tine inainte.

te miri frumos C. Astfel de mirari descatuseaza de regula energii nebanuite.\"Poate ca cineva imi simuleaza tacerea;\\asa se face ca, uneori,\\ma simt atat de strans infasurata launtric...\\ Superb ! Ai inceput...detasata. De ce ai terminat interogativ, tu care esti atat de sigura pe tine ?

\"in jurul trunchiului meu, fiecare miscare a nisipului se vede, la celalalt capat, trasa prin mai multe ochiuri de amintiri\"...
pastrez amprenta acestor versuri pentru mine, se poate?
cu drag

Uneori suntem sortiti evadarilor , alteori nu putem fara a fi ingraditi.
aici s-a scris despre suferinta de a fii prins in copacul sufletului si legat la gura pentru eternitate.

Imi place prima strofa.

Simulare impartasita a tacerii. A evadarii. A iubirii.
Nesimulare a ceea ce esti adinc in tine.
M-a atins in launtruri: \"de câte ori mă cufund în palme
gândurile îmi torc pierdute prin toate măștile
așa cum toarce Maya din toate încheieturile;\"
Ti-ai pus amprenta in noi, mirata,Camelie.
Da, ma intreb si eu de ce nu ai lasat la poezii. Merita.

Drag,
Ela

multumesc frumos fiecaruia in parte. am trecut textul la poezii...am sa revin cu mai multe raspunsuri

esti in elementul tau aici, cami. o cusatura (crosetatura?) delicata, punct cu punct, cu rabdare, ochiuri ajurate maruntele ce inchid spatii libere, tivite cu matase alba. e atata tihna sa te ascult cum crosetezi incit aud matasea cum suna cand tragi de ac..
m-a odihnit poemul tau de azi, sunt tocmai intr-o stare in care imi este necesar sa privesc.
multumesc.

uneori evadam (mai mult sau mai putin voit)intr-o realitate (mai mult sau mai putin virtuala!)asteptand parca sa se intample ceva (in sfarsit!).Poate ca iubirea e o constrangere pentru ca acei cu inima si gandurile deschise sa poata deosebi si simti amprenta timpului.

catalin, am luat remarca ta ca o posibila varianta a textului. chiar am sa ma gandesc...dar cum poate fi mirarea altfel decat o \"mirare\"? mi-a placut intrebarea ta: \"iubesti asa cum te miri?\".
carmen, se poate, multumesc:)
lucian, si mie, stii tu de ce:)
daniela, e prima oara cand apari in pagina mea. prezenta ta ma incanta, imi place cum deslusesti sensul, pare ca vorba ti-e vers tot timpul
dana, atat de aproape de suflet...
adimir, gandul meu a ajuns atat de intact pana la tine, nu pot decat sa ma bucur
lore, simplu multumesc

Eu, dimpotriva, simt altfel aceasta poezie. Fiecare strofa o gasesc de o profunzime sfasietoare, are mesajul ei.
Spre analiza:
\"Poate că cineva îmi simulează tăcerea;
așa se face că, uneori,
mă simt atât de strâns înfășurată lăuntric\"

ce senzatie de sufocare launtrica au versurile de mai sus. simuland tacerea, cineva ti se substituie, se infasoara adanc in tine, strangandu-te ca intr-o menghina. Apoi, strofa a doua completeaza primul tablou de mai sus

\"în jurul trunchiului meu, fiecare mișcare a nisipului
se vede, la celălalt capăt,
trasă prin mai multe ochiuri de amintiri;\"

Dupa stransoarea sufocanta intervin imaginile halucinante ale nisipului miscator, ce se vede pana dincolo de orizont.

\"de câte ori mă cufund în palme
gândurile îmi torc pierdute prin toate măștile
așa cum toarce Maya din toate încheieturile\"

Aceste versuri le percep ca un moment de respiro, cu capul cufundat in palme, moment in care gandurile, chinuite de torturile pricinuite (stransoare) si de halucinatiile avute, rememoreaza acele clipe iluzorii, ca Maya, care \"toarce din toate incheieturile\"

Finalul poeziei e o revenire la realitatea dureroasa, unde nu exista decat timpul, care trece, si trece, si trece, incat nu se mai pot deosebi orele intre ele, nu se mai pot decela amprentele lasate in urma de fiecare ceas, si astfel, ca un paradox, se doreste revenirea la Maya, la iluzie, la vis.
Asa vad eu aceasta poezie. S-ar putea sa existe si alte viziuni asupra ei.
Un poem cu mesajul ascuns dincolo de cuvintele spuse si nespuse

virgil, mi-ai facut o reala surpriza! multumesc pentru apreciere, ma bucur mult ca ti-a placut
bogdan...aceasta analiza in profunzime asupra textului...sunt uimita; astfel de comentarii sunt bijuterii pentru mine, pentru ca sunt rare. multumesc

Te invităm să participi cu acest poem la cenaclul Virtualia, din mai, de la Iași.

alina, acum am vazut mesajul. multumesc frumos pentru invitatie. sunt onorata. mai mult ca sigur ca voi veni.