Poem ascuns sub pleoape

Dana Stanescu, prietena cu tine... O cunosti? Mi-a promis niste dezvaluiri senzationale in citeva zile din partea ei si a ta. Au trecut de atunci vreo doua saptamini. Sa mai astept sau s-o las moarta?
Eu unul as comenta poemul daca as fi sigur ca nu e \"o nada\"...

nu, nu e o \"nada\"...cel putin nu din cele planificate;)
tu ce parere ai de text? ...adica poti sa-l comentezi cu incredere:), insa nu-i mai mult decat \"titlu\", asa cum ti-ai dat seama...sau e altfel?:)

Pai daca ne uitam bine vedem un procedeu antesuprarealist combinat cu o viziune alchimica, amintirea unei poezii cu Heliodor, si mai la fund o viziune modernista asupra poeziei, care ar fi un joc serios al ideilor, o decantare pina la crima a sentimentelor. Adica o frumoasa impletire a limbajelor, o devorare a lor intre ele insele, declansata de cautarea unei iesiri. O sa-mi ziceti ca n-a vrut Camelia sa zica toate astea si eu va voi raspunde: \"Da\' cine-i ea ca sa stie mai bine ca mine?\"
Intr-un cuvint: frumos dar dispensabil.

Mai degraba asemanatoare cu una din deja celebrele cimilituri semnate Calimero sau Ghiocel ca nici nu mai stiu exact, aceasta poezie incanta dar este, il balbai pe Florin pentru ca \"couldn\'t have said it better\", dispensabila.
Numai bine!
Bobadil.

La curtea regelui Smarald urmatoarea mancare trebuie servita cu mana: stiuletele de porumb, homarul, scoicile si stridiile, aripile si oasele de pui, maslinele, telina, prajiturile uscate si prajiturelele.

Tot la curtea sus-numitului, daca trebuie sa scoateti ceva din gura, atentie: samburii de masline se lasa sa cada delicat in palma inainte de a-i pune pe farfuria vecinului, pentru oasele de pui folositi furculita pentru a le repune pe farfurie, oasele de peste se inlatura cu degetele, iar mancarea care nu va mai place trebuie s-o scuipati should discret in servetel astfel incat sa nu fie la vedere.

Pofta absurda..., pardon: pofta buna tuturor :)
st

Un poem scris in joaca parca dar cu un zambet amar putin ascuns. Phiii ce asemanare si eu am si nas si ochi si chiar si ce picioare si altii ca mine mai stiu o mie Mi-a placut ultima strofa

p.s. am uitat de ‘experimente‘ , poate scrii tu explicatiune ca eu am probleme cu pc si nici dispozitie nu prea

Nime nu e ca Florin si nici ca Bobadil si nici ca Sorin si nici ca Dana...este o joaca numita altfel...mai pretios, adica Heliodor
Ma bucur ca mi-ati lasat comentarii, care mai de care mai haioase, mi-am cules roadele, ca sa spun asa, servind masa plina de bunataturi impreuna cu voi; Sorin va trebui sa astepte pana la finalul jocului sa urmareasca daca suntem elevi buni in ale invataturii sale.

P.S. as vrea eu sa ma ridic la valoare lui ghiocel sau/si calimero, macar asa, in joaca:)
eu vrea sa spun multe, dar nu o fac, din comoditate, sic

O joaca a versului rimat, care a inceput sa te prinda. O haina prin care se vad tesute fir de borangic si de auriu fibrilar.
Cred insa ca finalul, cel cu enclavele formatoare e putin cam repezit, usor artificial.

Ma intreb oare cum poate calul acela sa iti inteleaga comanda la pas nu de alta dar zboara iar la pas nu poate sa o faca deoarece nu i-au crescut inca pene pe picioare iar despre poezie ma asteptam sa scrii despre lacrimi nervi si alte alea... vad ca m-am rablagit de tot si nu mai stiu sa vad dincolo de zid asa ca te las la curtea regelui si nu la pas caci am galop .

doi

Daniel, multumesc de sugestie, am sa ma gandesc asupra ei...asa este, a inceput sa ma prinda:)
Lucian, ma intreb cum vei reactiona daca iti voi spune ca defapt ulmii zboara si nu calul...oare de la puf?:)...placut surprinsa de prezenta ta, nu ai mai venit de mult pe la mine, te mai astept:)...sa inteleg ca te-am indus in eroare? cred ca din cauza titlului, asociind pleoapele cu lacrimile...sau poate eu m-am schimbat sau poate vreau sa par alta, nu stiu...
trebuie sa mai mentionez ca i-am schimbat titlul ...din \"poem absurd\", cum se numea inainte, a devenit ce se vede
a, mai trebuie sa adaug ca lacrimile mele au curs si in seara aceasta...calul, liber sa-si aleaga cursa, regele, un biet emul, nebunul, un prefacut... si eu, doar un pion, cu nas si maini, chiar si picioare...si atunci am plans; regina ma batea pe umar, mi-a spus, scurt, sec si la obiect: du-te! si atunci am plans. a cata oara? m-am intrebat...ce mai conta? devenisem atat de stravezie, imi dorisem atat de mult sa ma fac uitata pe undeva, departe, incat m-am uitat dupa mine si nu mai eram. cineva imi furase si ultima bruma de zambet pe care o mai puteam nutri pentru cineva si atunci am murit. apoi m-am trezit si am plans (sau am ras? nu mai faceam bine diferenta), apoi iar am murit...end of story

mi-a amintit ceva ce uitasem sa spun.
de strajă stând
cu trei pioni,
și chiar și tu, mă uit mai bine,
ai nas și mâini, chiar și picioare
tot un pion?
ce-asemănare!
e intr-adevar un fragment puternic.

ma bucur ca te-a impresionat ultimul meu comentariu, facand legatura, astfel, c-un fragment din poezie, esti sufletist:)