Jurnale

Semnări și resemnări pe-o pantă lină îmi sunt aduse-n zbor de buburuze, în amalgamuri vegetal-confuze, spirale-aprinse cu miros de smirnă. În verdele difuz de la peluze carbonizate hohote

CCCamelia Constantin

0

0

Malign îmi crești sub unghia flămândă, bucăți din mine parcă te-ar mai știi și buzele îți simt dulcea osândă. Când lumânări se-aprind în reverii, nelegitim, îmi arzi sub pleoapa stângă, pe

CCCamelia Constantin

0

0

Îndoit de ploaia verii, mâinii mele adorate te supui din necuprinsu-ți, degetelor ne-ntrebate. Îmi prinzi buzele-ntr-o șoaptă și-n parfumul de gutui, sunt ce nu am fost vreodată, sunt a ta

CCCamelia Constantin

0

2

Noaptea trecută am simțit un dinte-nfipt în umbra mea, conturul ei se tânguia spumos, incert și răzvrătit. Tăioasă, lama de cuțit, barbar pătrunsă-n interstiții, îmi sfârteca mai vechi

CCCamelia Constantin

0

0

În noaptea asta să mă iei în vis și să mă duci pe-ntinsul unei ape, să-mi dai conturul unui anotimp străin de lume, ție doar aproape. Să îți răsar de vrei dinspre apus, la răsărit să îți

CCCamelia Constantin

0

0

Ce-ai vrut să faci cu mine, când m-ai așezat în ochiul stâng și pleoapă umedă de vânt m-a-nchis în tine, despicând... retina-nfiptă în mirări, în globul zbaterilor surde, incendiind pe la

CCCamelia Constantin

0

0

Într-o zi, de dor de tine Am sculptat în gând o frunză, Am trimis-o călăuză Să-ți vorbească despre mine. M-am gândit și i-am mai pus Un ochi tandru și o buză Dulce-amară și confuză Să-ți

CCCamelia Constantin

0

1

Și am mai prins cu degetele verii Vreo două gânduri ce îmi dau târcoale Și îmi îmbată dorul cu albe rotocoale, Tivite pe la margini de negurile serii. Sculptate sunt în mine atingerile

CCCamelia Constantin

0

0

Împarte-mă în două dacă pleci și lasă morții ce nu iei cu tine, păstrează-mi ochii ca să îți trezesc la viață, corzile de mandoline. Și lasă-i negrul gândurilor mele să țeasă giulgiu

CCCamelia Constantin

0

1

Îți scriu acum, cerneala-n toc îmi plânge, nepuse întrebări mai zac în rime și neștiut, răspunsul mă-nfioară, tăcerile nu mai au loc în mine. Îmi este dor, mi-e frig, îmi este

CCCamelia Constantin

0

1

Imaginea culorii, care ești tu, a focului, care sunt eu, a surâsului, care suntem noi, a trecut, fără să ajungă la tine. A rămas pustiul cu stele, cu schițe de case, de oameni,

CCCamelia Constantin

0

0

Se sparge-n valuri marea și sângele-mi îngheață Fiorul îmi mai trece doar pe la porți de gânduri Mă caut eu pe mine în tainice unghere Și mă găsesc mirată,rămasă printre rânduri Îmi

CCCamelia Constantin

0

0

E-o liniște de taină când revii și nu mă mai cuprinde anotimpul, în haina lui, prea strâmt îmi este gândul, misterul îl brodezi cu reverii. Mi-au înghețat în amintire plopii cuvintele

CCCamelia Constantin

0

0