Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Doamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem

1 min lectură·
Mediu
punem mână de la mână şi construim dezastre
ca pe nişte fericite evenimente
ridicate la puterea piramidelor
vopsite decent în purpură
poleite apoi în foiţă de aur
ca mai toate rahaturile ştampilate
drept marfă premium
doamne iartă-ne
că oricum nu suntem buni de altceva
am acoperit planeta asta cu plastic
şi cu absolut toate nimicurile
de nu mai avem loc
în curând vom căra mizeria în cosmos
vom invada spaţiile cu peturi
până şi găurile negre vor sucomba
sub agresiunea firmelor de salubritate
şi a molozului stelar
suntem precum gândacii din filmele sf americane
aproape să desăvârşim un sistem digestiv supraluminic
care să creeze destul căcat
cât să umplem şi golul dintre universuri
abia apoi să vezi agricultură
vom pune rapiţă şi pe lună şi pe andromeda
iar porumbul va fi o cultură profitabilă
pe braţul exterior al căii lactee
cât mai aproape de carul mare
ca monocultură menită să ne ofere mălai infinit
007
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
154
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Tudor Gheorghe Calotescu. “Doamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calotescu-tudor-gheorghe/poezie/14203233/doamne-iarta-ne-ca-tare-idioti-mai-suntem

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.