din foc prin foc cenușă mă-ntorc

Am fumat poezia „ca pe o țigaretă mentolată”, m-am înfășurat în viciul ei liric, căci pentru poeți de anvergură cel mai mare viciu este poezia, sculptată din marmura cuvintelor, și, spre deosebire de vulg, care are un singur cer, și nici pe ăsta nu-l pot vedea, poeții au sumedenie de „ceruri”, unele în exterior, însă cele mai elevate, eterate, subtile și esoterice, se află în interiorul lor.
Mie îmi place nuanța „roz” (magenda), și o „viață” roz, la intersecția dintre „două universuri roz”, ar fi de preferat unei vieți cenușii, sau gri, sau terne.