în cădere nu și-ar rupe decât visul

Dacă cazi din rai în iad ți se rupe în primul rând visul în care ți s-a inoculat viața ca un privilegiu al ființării, apoi îți dispare aderența la realul logic și verosimil, însă în lipsa gravitației îți descoperi zborul, cu care părăsești iadul și ajungi în transcendent și intermundii.
Suntem purtători de instincte care se amplifică în imoralitate, lubric și lasciv, sau se micșorează atinse de raționalul ce ne împinge la abstinență, ne căutăm printre gândurile dispărute în nefiind zombiul, pe care îl percepem ca inventator al inutilității desăvârșite.

domnul Rachieru (se pot citi comentariile dânsului până la aceste ultimele) alege într un mod ciudat poeziile pe care le comentează. cred că selectează numai pe cele pe care le înțelege dânsul, dar nu ca valoare, pentru că nu scrie nicăieri (dânsul) dacă sunt bune, rele sau așa și așa. numai le povestește fără real folos, fiindcă e absurd să povestești o poezie. e chiar ridicol, de cele mai multe ori pentru autor. ce rost au ele?
poezia poate ar face senzație dacă ar fi "scursă" de pe biroul vreunui politician. altfel, nu putem să înțelegem nici măcar logica ei.