Călin Sămărghițan

Carmen, am să trec prin paginile tale, să vedem ce putem face. Numai în felul tău trebuie să scrii.

Corina, oare de ce trecerile tale cântă?

Elena-Anyela, mă bucur că ai trecut. Da, e tare egocentric.

Dănuț, ai revenit. Mă bucur.

Cristian, ai interpretat neașteptat. Cu același respect îți mulțumesc.

Petruț, ai dreptate. Totuși păstrez acea \"înflorire\", îmi place acolo, chiar dacă e prea înflorat, e drept. \"tu-ți\", știu, e singurul lucru care îmi sună și mie rău, da-s împărțit. Cred că va rămâne doar \"tu\" în cele din urmă, chiar dacă țin mult la reflexivul acela, dar nu sună bine, așa-i.

Carmen, orice comentariu are valoarea lui. Vezi? Ai dreptate, a doua strofă e..., e altceva. E o hotărâre încăpățânată. Eu te salut de dincolo sau de dincoace de pericard. Depinde cum privești, nu?

Apreciez că se are în vedere și volumul mai vechi al autorului, încercând a discerne evoluția liniilor poetice. Nu știam de Valentin Predescu, dar exemplificările sunt grăitoare. Cel puțin unele titluri sunt foarte incitante, iar \"câinele liturgic\" aș fi foarte curios să o citesc în întregimne. Poetul pare să aibă un stil asimetric și asta văd că îl prinde bine. Nota bene pentru problematizarea stării poetului.

Binevenită prezentare, mulțumesc. Și totodată un sentiment de tristețe că n-am cartea.

Ultimul comentariu m-a adus aici. La vremea lui, nu văzusem articolul. Foarte bun, susținere ireproșabilă, actualizări bine făcute. Câteva interpretări chiar de subtilitate, mai ales în cazul soției lui Lot și a lui Toma.

Foarte mult mi-a plăcut parafraza \"Spune-mi încotro privești, ca să-ți spun cine ești\". De reținut.

Duminicile au savori aparte. Dănuț, \"un fel de happy end\" zici. S-ar prea putea ca orice sfârșit să fie fericit; depinde din ce parte îl privim. Mulțumesc pentru popas.

Bunilor călători, ați adăstat puțin.

Iarina, bucuros de trecere. Are și muzica rostul ei.

Atropa, într-o bijuterie întotdeauna se odihnește un ocean, nu? E bună ideea cu Scrisori despre amiezi. Am să țin minte.

Liviu-Ioan, spui frumos \"poem al speranței\", dar numai el știe.

Dle Emil, înclin mai repede să cred că este o ușă care dă înspre niciunde. Dar niciundele acela e foarte tentant.

Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte. Nu mă așteptam la atâția oaspeți.

Anghel, mulțumesc, contează mult pentru mine părerea ta. E doar o scrisoare.
Tocmai ascult ”Țapinarii”:

”Fericirea-i un lucru mărunt
e o aripă care vibrează,
fericirea-i un lucru mic,
un pitic ce dansează”.

Mihai, într-adevăr, poezia e mult mai lucrată decât majoritatea alor mele, de aceea este și atât de explicită, de aceea am încadrat-o la personale, pentru că este, de fapt, o scrisoare și nu o poezie. Eu așa îmi scriu scrisorile, voiam să o scriu ca pe un text în proză, continuu, dar în ultimul moment am decis să o tai în versuri. Vorbeam cu tine, dar făceam o referire mai largă, văzând în părerile tale lucruri care îi caracterizează pe mai mulți. Nu scriu ca sibienii, asta e clar, și o știe și Sibiul. Și da, ascult de sfaturi, ...dar tot încăpățânat rămân.

Dl. Teodor, întotdeauna trecerile dumneavoastră m-au încântat, căci m-ați citit frumos întotdeauna. Nu ați făcut excepție nici acum. Semnul dumneavoastră contribuie întotdeauna la mulțumirea mea sufletească și la confirmarea rezonanței din partea unui tip de receptare și de scriere a poeziei, special, pe care îl reprezentați. Vă asigur de aceeași stimă și considerație, pentru mine rămâneți, așa cum am spus-o de fiecare dată, gentlemanul perfect, de la care nu am decât de învățat.

Maria, constanta mea cititoare, uitarea a rămas vechea mea obsesie, încă de la volumul din 2002, dar primește mereu alte și alte fețe. Ar fi bine să putem uita uitarea, dar n-ar mai fi atât de frumos.

Bogdan, așa este, vine din ”Rochia de bal”, căci Francesca iradiază de acolo până în poezie, depășindu-și povestea. Când ai spus ”cântec de lebădă”, m-a dus gândul la cele de pe Vltava pe care sper să le revăd în august, cu panglicile de vânt între degete. Dacă va fi să vie, o să știți.

Teodor (am primit și comentariul ”pierdut”), ai interpretat tot holistic, ”extinzând”, având în vedere ansamblul. Așa se și cere aici. Bântuiala și bântuirea nu se sfârșesc niciodată, știu asta. Am spus ”curând”, căci încă sunt pe drum spre acea nouă planetă. Mai sunt exact două săptămâni. V-am spus că o să aflați, sper să nu mă și pierdeți. Chiar nu știu ce se va întâmpla, căci e o nouă planetă. A doua parte a cărții de sub tipar e intitulată ”Turnul de fluturi”, de aceea am apelat iarăși la ei. Și, da, bineînțeles că răspunsurile fac parte din poezie. ”Cum altfel?” (zâmbești, Ioana, nu?)

Adrian, am spus mai sus de ce e la ”personale”. Nu e poezie, e o scrisoare.

Adriana, îmi amintesc mugurii tăi ce îmbobocesc, dar mai mult mă bucur că ai lăsat semn.

Și acum, dragilor, îmbrățișându-vă virtual, unii știu bine că altfel fug de oameni, vă spun că fericirea mea e sentimentul că mi-am recăpătat cititorii, și chiar am câștigat unii noi.

Și pentru că e marți, vă las cu un rând poetic de-al lui Brumaru: ”Zilele de marți le trăiesc alții, tu doar privești”.

Angela, mulțumesc pentru semn. Că ai lăsat solii să treacă. Pentru duminică și pentru savoare.

Ioana. Stop. N-am găsit borcanul cu miere. Stop. Cum altfel? Stop.

Claudiu, mirat și surprins, am înțeles de ce steaua. Deoarece cometa. Nu știu ce-i cu finalul, dar are final? Mulțam. Încep să cred și altfel.

Mihai, să înțeleg că în sfârșit v-ați obișnuit cu stilul meu? Din păcate repetiția aceea chiar am accentuat-o cu al doilea rând de puncte de suspensie. Nu mergea cu virgulă. Este acolo o ezitare perpetuă pe care, deocamdată cel puțin, numai așa o văd. Poeziile mele sunt foarte egoiste (și burgheze poate, de acord), sunt scrise numai pentru mine, iar în repetițiile acelea ezitante văd un retorism și o notă personală care încă vreau să rămână acolo. Dacă le scot, o să-mi pară totul mult prea calculat.

Fără a ieși cu nimic din comun, primele trei strofe încearcă să ofere o formulă lirică. Totuși nu reușește pe de-a-ntregul și trebuie să recunoașteți că suntem preveniți din primul vers că e un text fără pretenții prea înalte: ”minunatele creaturi ale serii” pe lângă faptul că nu e deloc inspirată, aruncă din start poezia înspre ștaifurile derizoriului. Mai ales că după ”minunate”, se grăbește să vină altă gogoriță, ”developează”, și ne-am lămurit, nu? ”Mici explozii solare de sinceritate” și ”palmele mele verifică/ direcțiile drumurilor” sunt mici explozii lirice totuși, dar curând se dovedesc a fi de fapt implozii, ajungând sufocate de locurile comune dimprejur. ”Cuferele vechi ale fundurilor/ de cartier”, din nou o expresie reușită, ar fi putut anunța o încercare (cu stil, dacă ar fi avut) de ”estetică” a vulgarității, fie ea și îndoielnică. Dar dacă secolul 19 și 20 au adus estetica urâtului, de ce să fie 21 mai prejos, și să nu aducă estetica vulgarității? Acea expresie a ”cuferelor” ar fi putut fi o metaforă generală care să anunțe așa ceva, dar ceea ce urmează cu adevărat e o prăbușire a încercării amintite mai sus. Textul nu are totuși putere pentru așa ceva și se îngroapă singur.

Și aceasta se întâmplă în primul rând prin faptul că după primele trei strofe lipsa de inspirație și imaginație devine atât de evidentă încât se alunecă într-o alambicată refulare frustă și obscură, care nu poate face decât deliciul ușilor anumitor încăperi din gări necivilizate. Ce vreau să spun, pentru cei mai pretențioși? O eventuală estetică a secolului 21 nu poate veni cu expresii de secol 19, 20, căci se descalifică din start. Ar fi reușit dacă ar fi venit cu mijloace adecvate, dar nu reușește câtuși de puțin. Asta e clar, deci eșec. Nu avem de unde știi care ar fi aceste ”mijloace adecvate”, căci ar fi de apetența ”artistului”, el ar trebui să le dovedească, dar cert este că acestea nu vin, nici din partea lui, și, deocamdată, nici din partea vreunei critici favorabile credibile. Simțul comun nu joacă feste. E text de bâlci. Și bineînțeles că nu am nevoie de argumente pentru așa ceva. Nici cei dinaintea mea nu au adus pentru părerea contrară, deși de acolo ar fi trebuit să vină argumentarea acestei, așa clamate, noi estetici.

Din păcate, chiar și o expresie care altminteri ar fi invitat la o oarecare reflecție, ”dragostea se hrănește cu dragoste”, se repetă atât de exasperant, încât devine hilară în contextul ratat de până atunci și își pierde orice efect. Finalul poeziei este un fiasco total asupra căruia nu mai insistăm.

Deci, Mihai Nițov și ceilalți care parcă vă văd cum ați rămas îngroziți la citirea textulețului ”dragostea”, stați liniștiți, scrierea de mai sus nu e chiar pe placul tuturor. Realizez dezamăgirea voastră, că doar scrieți de ani de zile pe site, dar nici nu trebuie să disperați. Uite că cineva totuși o amendează! Deci, încă o dată, stați liniștiți și nu disperați, asta nu e literatură, cel puțin nu încă, oricât de mult vor încerca alții, imediat după mine, să ne convingă de asta. Dacă vor aduce argumente coerente voi reveni, dacă nu, nu. Dar știm cu toții ce va urma, nu?

Andra, uneori aici e junglă, alteori leagăn în vânt. O să te obișnuiești și nu ai decât de câștigat.

Corina! London Lady și poezia de pe bancă! Lasă-mă să spun doar atât.

Moga, matale chiar ai citit articolul ăsta? Arta cinematografică, după cum vezi, presupune o deschidere comprehensivă înspre domenii diverse. Apoi, cred că ar fi bine să înveți cum se fac citările dintr-un articol, ar scuti o sumedenie de explicații. Și probabil câteva reguli de conduită critică.

Cartea da, presupune toate acelea, bine distincte și așezate la locurile lor. Varza e în altă parte.

Foarte interesant text. De parcă învățăm un fel de plutire de la semințele de păpădii. Copacul îmbiind la somnul din umbră.

\"vor prinde abur în cuie/ pe alb/ pe negru\" se percepe doar intuitiv, după ce atmosfera a fost creată atent și cuminte.

Nu e ermetic deloc.

Ciudățel \"ochiul de pe noptieră\" în jurul căruia se învârt toate. Cred că titlul se referă mai mult la senzația lăsată de poezie, asocierea dintre tigru și iederă începând să o înțeleg de la o anumită accepțiune încolo. Chiar și înlănțuirea \"imaginilor\" poeziei ține mai mult de senzație decât de logică, tocmai de aceea inexplicabilă, dar de efect.

Câteva greșeli de redactare: \"se developeze\", \"rămasa\".

Ioana, mulțumesc pentru înțelegere, bineînțeles că a fost pozitiv. Păcat că sunt așa un comod și un leneș, că s-ar putea face lucruri frumoase.

Andra, bine ai venit pe site, și aștept cu nerăbdare primele postări. Îți recomand să începi cu prozele, mai ales că fiind de întindere nu le-am putut pune aici. Din păcate (sau din fericire!?) te-ai ales cu \"ștampila Sămărghițan\" și nu-ți va fi ușor. Dar răzbim noi, stai liniștită.

Cornel, mulțumesc mult pentru precizări. Ai suplinit excepțional minusurile cronicii, care dacă ar fi cuprins amănuntele date de tine, poate ar fi fost mai limpede. Nu-mi place să scriu cronicile evenimentelor pe care le organizez eu, tocmai pentru că trebuie să mă mențin cât mai obiectiv cu putiință, și nu-mi permit să mă \"revărs\" în ea, cum fac prin alte părți. În astfel de cazuri, cum este și aici, onestitatea și până la urmă omenia de care ați dat dovadă îmi sunt refugii necesare în cazul atacurilor gratuite pe care le resimt mai mult decât se vede. Și iar mă cenzurez ca să nu spun mai multe, mai ales că nu mai țin să mai conving pe nimeni de nimic.

Am să fac corecția cronologică, Andra a citit ultima, deci o voi menționa doar la sfârșit.

Noemi, în timp ce scriam răspunsul veneau mereu alte și alte comentarii. Nu am zărit comentariul tău \"amedeu...\". Eu cuvinte nu mai am și nici nu știu ce să spun, pentru că nimeni de pe acest site nu mi-a mai luat așa apărarea și nu a văzut așa cum ai deslușit acolo. Iar \"mulțumesc\" nu e decât un cuvânt protocolar.

Ela, am rectificat puțin și în text. Ambele grupuri (un cenaclu și un grup) erau de la licee. Noi, ceilalți \"mai mari\", eram în plus, pe-acolo. Poate am să-l cunosc pe Apolodor. Eu am aflat muuult mai târziu ce înseamnă \"mantră\". Și cred că nici acum nu știu precis.

Asiaticii ăștia sunt dați naibii. Cred că lor le-ar fi plăcut \"Căutare\".

Adrian, am înțeles acum. \"Purgatoriul natural\" vine el și singur. Nu cred că trebuie să-l aprindem noi.