Călin Sămărghițan

Domnule Adrian, mă bucur dacă au rămas amintiri frumoase și mai ales spusele nespuse.

Florin, aștept întâlnirea, mulțumesc de semn și lasă vântul sibian să-ți bată-n pânze.

Interesantă poezie. Chiar dacă începe oarecum timid și plăpând, sfârșește (cu ultimele două strofe) într-o deplină forță imagistică și într-o formulă poetică matură.

Mara, mulțumesc pentru semn și urări. Gând bun.

Silvia, o să folosesc atunci cizme de cauciuc, mânuși de cauciuc, covoraș de cauciuc și tot tacâmul, ca să scap nevătămat. Omule!

Nu este propriuzis un eseu, ci mai curând o compilație de citate. În 12 paragrafe aveți 31 de note, ceea ce presupune că opiniile dumneavoastră nu pot decât să lipsească. Dar pentru efortul documentării, pentru conducerea discursului pe pantele bibliografice menționate și pentru încurajare, am acceptat textul pe prima pagină. Totuși, rețineți, un eseu presupune (și) afirmarea unor opinii personale.

Doruleț, salutări dinozaurului cu pene și, când ai timp, citește-i o poezie din partea mea.

Dna Mariana și cei care mai doresc cartea, pentru a o primi vă rog transmiteți-mi o eventuală adresă prin e-mail la adresa mea din profil. Mulțumesc.

Camelia și Florian, ați fost, acolo, parte din tot.

Au fost și câteva neajunsuri organizatorice și le știu foarte bine. Să vedem ce facem mai departe.

Maria, noi să fim sănătoși și-om mai vedea. Eu mă bucur că ne-am cunoscut mai bine și că am fost atât de mulți împreună, depășind neajunsul spațiului virtual.

Ioana și Ioana, da, așa este, cuvântul e amenințat pentru că lipsește de aici. Există doar câteva filmulețe, căci n-a stat nimeni să înregistreze; nici noi n-am mai fi fost aceeași și nici poezia nu s-ar fi întâmplat. Ea locuiește doar în secunda care nu se mai întoarce.

Tehnic, melodia e foarte simplu de scos, ca să rămână doar textele filmulețelor. Participanții oricum le avem, aici e pur și simplu o opțiune de a lăsa cuvântul deoparte. S-ar mai putea face niște portrete de autor, dar asta e deja o cu totul altă poveste.

Adriana, e debutul meu în acest gen de film, tăieturi și asamblări, dar personajele principale sunteți voi. Așa că vouă aplauze. Mi-am zis că imaginile spun mai mult decât orice alte vorbe, iar voi, oricum, ați fost fantastici.

Felicitări boier dumneatale! Am o întrebare, după ce trece de Vaslui, unde mere apoacalipsa asta.

O, dar lăsați! Nu trebuia Oscarul. Mulțumesc scenaristului, regizorului, omului de la sunet, celui de la lumini (Liviu cu lanterna în noapte) și... maseuzei.

Adrian, da, îs frumoși. Mai ales tu, nu? Mai ai vânătăile de la paint-ball?

Cezara, da, poezia sunt oamenii.

Domnule Teodor, mă bucur că ați lăsat un semn. Ne-ați lipsit.

Adrian, am broscuța, dar am omis-o din motive... Nu știu din ce motive.

Ovidiu, nu prea am poze cu tine, și mai ales tu, criticule, trebuia să fi fost filmat măcar într-una din disputele tale.

Liviu, n-am filmul cu cererea disperată de masaj, dar mă faci să întreb de el. Îl are cinevaaa? Și mă faci să-mi pun în cap aceeași chestie pentru la anul. Eu credeam că o să spuneți, \"știi ce?, ia vezi-ți tu de treabă\", și mă scăpam. Am primit și o poză când schimbam roata lui Sorin, dar e prea târziu.

Florin, dacă n-ai semnat cartea de oaspeți, ai semnat aici și tot e bine. Mi-a plăcut când mi-ai spus că o să vii din Sibiu pe jos și chiar te credeam în stare.

Suntem cu nerăbdarea în vârful incisivilor, la fiecare rotilă. Manipulare să fie, dar să știm și noi. Am deja notele făcute la haiku-urile meșterului de pești cu petale, am jonglat cu fotografiile, dar nu sunt stăpân pe nici un \"Haș\" din cei abordați în noaptea cu pricina. În schimb, cu peretele din față mă înțeleg chiar bine. Se pare că televizorul n-a lipsit nimănui, aveau unul la pensiune, dar îl țineau în dulap.

O nouă specie de lup: lupul de casă.

Talentul de poet al Rarei i-l știam. Aici excelează precizia observației ei de naturalist. Un naturalist al expresiei. Pielea care \"nu ne mai surprinde\" e cea care nu se mai înfioară față în față cu frica, ci ajunge să re-cunoască necunoscutul după miros și după umblet. Cariile rod \"lumina din jur\", de parcă niște colți blânzi ar roade o lună lucie. Iar \"somnul uscat\" \"voalează\" zilele direct din ochi. Atmosfera e construită din efectele pe care anumite simțuri le trezesc în noi, din tremurul temerii și din fiorul descoperirii.

Astfel devine natural ca fuga să fie \"pe dinăuntru\", iar noaptea \"să blesteme\" \"cu raiul\". Lucrurile sunt invers și înseși cuvintele vin \"invers\", spre guri. Aceste răsturnări ale percepției, care țin de artificiul poetic al unui talent indiscutabil, se revarsă în finalul denunțând o nouă specie de lup descoperită: Lupul de casă, \"ascuns în noi\", adulmecând Raiul, alergând în ascuns, urlând pe dinăuntru, înfiorând lumina cu colții-i rânjiți. Făcând din sălbaticul sălaș al lumii casă de adăstat.

De acest fel de lup e bine să-ți fie teamă și să-l ții la distanță, dar să nu te sperii, căci ți-e frate bun, odată ce te-a primit în casa lui, rescriind ritmul și tipologia ancestrală a lumii.

Dacă nu mă credeți, ascultați acest \"cântec de zori\" unde lupul e sol și călăuză a sufletului pe drumurile întortocheate care duc în Rai:

\"Și-ți mai va ieși
lupul înainte
ca să te spăimânte,
să nu te spăimânți,
frate bun să-l prinzi,
că lupul mai știe
sama codrilor
ș-a potecilor.
Și el te va scoate
la fecior de crai
să te ducă-n Rai!
C-acolo-i de trai;
În dealul cu jocul
c-acolo ți-e locul;
În câmp cu bujorul,
c-acolo ți-e dorul!...\"

O geometrie neeuclidiană ce rescrie poezia și face să pălească banalul sofism.

Lătrătorul la stele din munți și poetul prieten cu Dumnezeu știe și ce e peștele cu petale, și straița mițoasă, și zidul dinspre lume, și dumicatul de pâine. Doar greierele ud de înserare și mirat de vinul bun, mai caută pe-acolo niște oameni care-au plecat.

Acest postulat al lui Dan Herciu depășește ușor sfera cu care îndeobște ne-a obișnuit. Se lansează într-o speculație de-a dreptul metafizică (pentru a nu spune altfel) pe care, însă, o expune cu aceeași nonșalanță caracteristică și seninătate a viziunii. Pe de o parte seriozitatea expunerii, pe de alta surâsul ascuns, formează un tandem bine temperat care dă naștere unui fel de mit citadin postmodern, a cărui greutate cred că stă în final.

În definitiv \"transformarea\" este sensul mișcării întregului univers. Aici, în \"de fapt\", în urma contemplării sinelui este conștientizată propria transformare, ca trecere a unui prag. Întreaga poveste de dinainte cu zei și oameni, tot acel mit citadin de care spuneam, nu e decât un pretext pentru reflecția finală. Este exact \"incursiunea în substrat\" despre care, nu mai departe de poezia trecută, spuneam că ar trebui să reapară în scrierile lui.

Da.

Mulțumesc, Camelia, nu merit aceste cuvinte, iar la obiectele pe care le dețin mă faci să mă uit de acum mai atent. E doar o bucurie. În \"Twin Peaks\" era o replică ce mi-a rămas în minte: \"din când în când e bine să fii generos cu tine însuți\".

M-a găsit biletul.

No bine și mulțam tuturor. Să vedem ce iese. Eu momentan încep să-mi văd în sfârșit capu, de trebi, liste și alte chestiuni. S-a modificat ceva: la Muzeul Satului nu mai citim pe lac, ci într-un pavilion (mai intim). Dar bărcile și plimbarea rămân disponibile. Cred că important e că acoperișul e asigurat, mâncare se va găsi, iar vinul italienesc al sponsorului a sosit.

Imediat după tabără eu plec unde nici semnal GSM nu am, dar după trei zile, ca-n povești, revin. Așa că după liniștirea apelor, îi invit pe cei care vor fi participat să se înghesuie cu propriile articole, poze și păreri. Adică mă exonerez de cronică. Poate.