Călin Sămărghițan
Verificat@calin-samarghitan
„Nimic nu este ceea ce pare/ Nothing is what it seems.”
- deținător al primului și deocamdată singurului saluki din România, septembrie 2009, de la care moment scrisul a retrogradat pe locul doi. - Născut în 1969 la Sibiu. - Licențiat al Facultății de Teologie din Sibiu, 1992. - Studii la College of the Ressurection, Universitatea Leeds, Anglia, 1996. - Titlul…
Revărsarea apelor a fost dintotdeauna asociată revărsării Duhului. Poate de aceea.
Pe textul:
„sensul apelor" de cezara răducu
Nu-ți prea stă-n fire să scrii atât de abstract, dar aici ai depășit otizontul de așteptare. Destinul speranței e acela de a fi exilată, asta nu mai trebuie să mire pe nimeni, iar fericirea aceea \"neîncăpută\" cred că e doar un sentiment închipuit.
Știu puțini oameni care rămân doar poeți, dar nici lor nu le e prea albastru.
Pe textul:
„points faibles" de Maria-Gabriela Dobrescu
Nu-ți prea stă-n fire să scrii atât de abstract, dar aici ai depășit otizontul de așteptare. Destinul speranței e acela de a fi exilată, asta nu mai trebuie să mire pe nimeni, iar fericirea aceea \"neîncăpută\" cred că e doar un sentiment închipuit.
Știu puțini oameni care rămân doar poeți, dar nici lor nu le e prea albastru.
Pe textul:
„points faibles" de Maria-Gabriela Dobrescu
Pe textul:
„cerul deznoadă ploaia" de viorel gongu
Și da, într-o lume în care ne părăsesc cuvintele, rămân umbrele de pe caldarâm, umbrelele de spijin și, sub o pălărie care nu privește spre nicăieri, o pereche de urechi ascultând tocuri de sticlă.
Important e că ai gustat din coniacul meu de 4 stele.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Consider că persoana mea este vinovată de tot ce s-a întâmplat și, mai ales, sunt peste măsură de jenat când cei care mă comentează sunt ei suspectați de cine știe ce interese, de parcă eu n-aș avea discernământ. Am venit aici ca să scriu, să citesc și să am libertatea de a spune ce-mi place fără să fiu suspectat de bazaconii. Nu am venit pentru măriri și orgolii. Nu am venit să adun stele, recomandări ori faimă, nici să împart măriri deșarte.
Îmi este clar că poziția persoanei mele îi deranjează pe mulți. Voi adopta atitudinea Adrianei pe care o văd salutară în cazul meu: astfel, dacă editorii vor considera că o scădere a nivelului meu sub cel de steluțar va evita pe viitor astfel de conflicte, nu am nimic împotrivă să fiu retrogradat. Cu acest prilej poate că și resentimentele celor potrivnici mie vor fi stinse în sfârșit și va fi pace. Dorința mea este doar de a scrie în continuare pe acest site, deoarece este cel mai bun de la noi și am aici cei mai mulți prieteni la care țin foarte mult. Îmi este de ajuns nivelul acela minim de postare directă. Mulțumesc pentru înțelegere.
nota: deprecatio (lat.) = rugăciune de îndepărtare a primejdiei
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Sunt în asentimentul tău. Bineînțeles că afinitățile distincte pe motive de gust literar sunt normale, mai ales într-o comunitate atât de numeroasă. Ar fi cel puțin bizar să începem să aplaudăm la unison.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Apoi, n-am fost recomandat, nici nu țin deloc la aceasta (chiar eu am rugat odată un editor să-și retragă recomandarea făcută, și îi mulțumesc), cred că aici a fost simpla regulă de trei. Dacă e posibil tehnic, nu am nimic împotrivă ca poezia să fie scoasă de la recomandate, dacă se poate nu prin anularea stelelor acordate, din respect pentru autorii acestora. (Dealtfel mi-a mai fost o dată anulată o stea, chiar pe când eram editor și iarăși n-am avut nimic împotrivă.) Am încredere în părerile celor care au intervenit, mai puțin cei doi cunoscuți că au ceva personal împotriva mea, deci ei nu intră la socoteală.
Mulțumesc tuturor pentru intervenții. Mi-au prins bine opiniile dumneavostră, am găsit o soluție, cred potrivită, observației dnei/dsoarei Gabriela Mâncu de la \"Într-o zi unul va prefera\". Las aici și varianta inițială pentru conformitate, înainte de a o modifica:
\"Într-o zi unul va prefera
să nu mai meargă la servici,
altul să nu mai iubească,
să nu mai mănânce.\"
Întrebarea finală \"care e diferența?\" n-am mai putut-o clinti de acolo. Are locul ei specific, conferă o anumită nuanță la care țin, și pe care eu o văd a fi pe final; Adriana Lisandru a spus de ce, este un argument. Mulțumesc tuturor încă o dată, absolut toate stelele acordate mă onorează și-mi spun mai mult decât vă puteți închipui. Cele bune tuturor, spor la scris, inspirație și cât mai sus!
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Ultimul vers este în lucru, mai trebuie doar să găsesc incantația potrivită pentru a-l muta de acolo.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Moga, ești atât de previzibil încât ai devenit plictisitor. Nu că ar fi o noutate asta. Eu zic să-ți rogi prietenii editori, poate o să reușești să-l treci la atelier.
Alice, steluța ta a explodat mult peste așteptările mele. Bucuros că am plăcut celei din \"Mirosiți această femeie\". Mulțumesc mult. Mă bucur că găsești noi valențe, e nas de copoi pentru că da, e și despre momentul acela. Puteai să spui ce aveai de spus, chiar dacă ai preferat să nu.
Da, dezosat și la pachet.
Șerban, mulțumesc, ziceam de Noul Dex (2002), le are pe ambele. Dar mă mai gândesc. La primul \"servici\" ar merge forma pretențioasă, la al doilea, aproape sigur voi renunța.
Andrei, bucuros de întâmpinare. După cum spuneam, nu e exclus să schimb, dar îmi trebuie motive. M-am uitat să văd dacă te-am citit și mi-am amintit de omul legat la mâini cu păsări. Am să mai trec cu siguranță, să las un siaj.
Dna/dșoara Gabriela, aveți dreptate, acea trecere la persoana a III-a și mie mi-a sunat de la început ușor straniu. Are motivele ei, dar încă nu mi-am dat seama care ar fi atitudinea potrivită acolo. Se susține observația făcută. În loc de al doilea \"servici\" cred că am să pun \"lucru\", dar numai după ce voi găsi o formulă potrivită la observația dumneavoastră. Am văzut revenirea dumneavoastră relativ de curând și sunt încă cu foile în mână. Salutări lui Jack al lui Daniel.
Domnul Laurențiu, vă așteptam (știu că nu suportați să fiți tutuit, mai ales de către cei mai în vârstă). Mă bucur că ați învățat că viitorul se formează cu auxiliarul verbului \"a vrea\", iar conjunctivul cu ajutorul conjucției \"să\". E o observație care vă remarcă ascuțita inteligență, despre care știu că voiți să vă fie lăudată cât mai mult. Deci, felicitări! Ați spus \"ă\": Ãți fi prieten cu editorii, dar nu mă intimidați chiar deloc. Îmi cer scuze că v-am deranjat iarăși cu poeziile mele, dar parcă ați spus că nu vă mai bateți capul cu mine. Eu chiar v-am crezut.
Dna/dșoara Ionelia, e paradoxală acea acțiune prin lipsă de atitudine, da. Ați remarcat că e alt stil. E \"lucitor\", de acord, \"fercheș\" zicem noi, și iarăși trebuie să vă dau dreptate: nu știu cât este și de... , nu neapărat \"original\", dar acel \"poesis\" de care vorbesc eu, e destul de șifonat. Totuși, țin mult la această poezie și am fost cu atât mai plăcut surprins de impact. Vă mulțumesc.
Ioana, să știi că ți-am zărit fluturele. Și eu m-am gândit la butterfly. Poate că și Melville. Se pot face o sumedenie de asocieri, desigur, chiar și de după cortina care-ți vine ca o haină. Chiar, ce număr porți?
Rara, artgoticii (dacă-mi dai voie să te includ) sigur că vedem altfel această poezie. S-a și văzut asta. Orașul, umbrela și pălăria sunt elemente absolut indispensabile. La fel ticăitul pe caldarâm, desigur întreit, al umbrelei dar și al tocurilor de sticlă care sunt axis mundi și ecou al ei. Nepăsarea și lejeritatea astea aristo...centrice au irezistibile savori. Pălăria, umbrela și fularul lung au fost create oricum înaintea omului. Poate că și lesa. Mulțumesc pentru înțelegerea adecvată... și pentru... înțelegere. Apropo de ce spuneam mai sus, cred că poetul a fost creat în ziua întâi, când încă era întuneric! Numai omul a fost făcut pe lumină.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
\"Răgazul\" amintit e deosebit de generos. Inacțiunea - un călduros șal din blană de hermină. Aproape că nici nu mai trebuie să ai curajul de a rosti refuzul. Mă înclin din întunericul trăsurii și-ți mulțumesc în sfârșit pentru semn.
Dănuț, însoritule italian, văd că ai găsit rutina de a ieși din rutină. Cert este că întotdeauna ne-nșelăm, iar când nu, e numai din nimereală. Și-mi vine acum în minte, în altă ordine de idei, că față de tine însuți îți poți exprima oricând refuzul. Față de alții e foarte complicat, în anumite împrejurări se întoarce crunt împotriva ta. Însă merită tocmai pentru a-ți demonstra că așa ar fi și trebuit să faci. Uf! M-am complicat. Mulțumesc pentru consemnare.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Pe textul:
„Toamnă tîrzie" de Cristina Rusu
Ioana, bine întrebi \"cine acționează aici\", sau \"ce\". Dar, oare, într-adevăr acționează ceva? Totul e aparent și în locul a ceva poate fi foarte bine orice altceva.
Petru Teodor, ați sesizat că întrebarea e esențială. Problema aceasta a alegerii, a opțiunii pe ce se fundamentează până la urmă? E vreo diferență? Am încercat să merg până la capăt ca să răspund, poate că așa a făcut și personajul. Nu știu.
Maria, există o singură instanță care face diferența. Sau mai bine spus una și jumătate. Jumătatea suntem noi. Rămâne să alegem. Deci, din nou, opțiunea e esențială. E o încercare de-a pătrunde rațiunea unui personagiu, nu opțiunea mea.
Coane Dorule cisnădiorule, pace să fie! La toți se referă, dar \"aș prefera să nu\". Cu cartea, dacă ai stare și chef, scrie și spune-mi, dacă nu, las-o pentru o bere a dății viitoare. Credeam că numai eu nu dorm la ora aia, dar ui că nici tu, nici Adriana.
Adriana, steaua ta e foarte onorantă pentru mine, iar dacă ți-a așezat o oglindă, e tot ce putea face mai mult. În întrebarea finală am încercat, într-adevăr, să presupun argumentul nonacțiunii personajului respectiv, să-i găsesc o motivație. Dacă crezi că se susține, înseamnă că ceasul a fost unul bun.
Carmen, bucuros de trecere. Nu o văd defel ca pe o îmbunătățire a scrierii, ci e o cu totul altă perspectivă de abordare a ei, lipsită total de orice urmă de metaforizare, limpede, rece și deschisă, căci subiectul impunea așa ceva. Ca să nu cad în prozaism am strecurat alte elemente acolo, care văd că se susțin și la lumina zilei. Dacă crezi că pe undeva are iz de metaforă te-aș ruga să-mi semnalezi, căci va trebui s-o evit cumva. Rămâne \"servici\", așa spune toată lumea, e limbajul comun și chiar nu am vrut prețiozități gratuite pe aici și, dealtfel, NODEX-ul îl consemnează și în această formă. Mulțumesc de trecere, să știi că te citesc constant. Știu că n-am lăsat semne. Am preferat să nu.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Ioana, mi-ar plăcea să cred că e spectaculos.
Petru Teodor, \"întrebarea finală\" e ultima, \"cât să răstoarne\". Mi-a plăcut cum ați spus. E pur și simplu o opțiune.
Maria, așa cum am zis, întrebările adevărate nu au răspuns, deci spun \"nu știu\". Și apoi, alegem puțin câte puțin, de fiecare dată.
Pe textul:
„O, domnule Bartleby!" de Călin Sămărghițan
Ultimul vers e bun acolo, nu devine prea \"explicit\" și nici nu trebuie, de fapt, fugit de asta; ține de efect semantic ori chiar vizual. Poate ar trebui doar formulat mai scurt, mai lapidar (\"după os\", așa ceva). Cred. E o părere.
Pe textul:
„Os*" de Djamal Mahmoud
Ai depășit limitativul cerc personal și ai izbutit o mică expansiune spre universal, spațiu viabil poetic. Tristețe - vis - dorință este un cerc vicios care nu are ieșire, de aici \"pagina albă\", sentiment al neîmplinirii. Speculațiile pot merge departe apoi și pot lua formele cele mai diverse, răspuns însă nu există. De aceea trăiește poezia.
Pe textul:
„e prea mult?" de Maria-Gabriela Dobrescu
Una dintre cele mai loiale vietăți este lupul, iar unii ajung să simtă cum sub pielea lor se ascunde această ființă. Pentru a-i fi haita în siguranță, strategia lui preferată e să \"îngrozească pădurea\", să-i țină pe neaveniți departe. Se spune chiar că de fapt lupul s-a apropiat de om și i-a devenit câine, pentru a-l domestici pe acesta. Dar aici e o cu totul altă poveste, dar \"chemarea\" din primele versuri are ceva din toate acestea.
Se vede că domesticirea noastră constă în efortul memoriei de a se confrunta cu timpul, în efortul căutărilor noastre printr-un \"cer răsturnat\", când rădăcinile ni le găsim izvorând din sevele poveștilor. Sunt doar câteva sentințe poetice, necesare unui poem pentru a fi \"definitiv\". E un balet stilistic de pierdere a urmei, căci poezia de față nu e nici o definiție a singurătății, cum am crede din titlu, nici o aflare a blândeții ascunsă sub haine de lup, cât e un soi de descoperire. O epistolă menită să domesticească. Așa cred.
Pe textul:
„singurătatea e o pasăre care nu se imită decât pe ea însăși" de cezara răducu
Marina, mulțumesc încă o dată, am văzut articolul care nu poate decât să mă bucure. E deosebit de onorant să mă văd recenzat într-o revistă de o asemenea ținută. Interesante numeroasele articole pe care le semnați acolo.
Pe textul:
„Călin Sămărghițan - «Fardad»" de Marina Nicolaev
RecomandatPe textul:
„„Orbirea și vrajba între scriitori ne-au împiedicat să fim mai cunoscuți în lume”" de Ghinea Nouras Cristian
Recomandat