Nu mă voi mai întoarce

\"intre timp\"... cred ca multi suntem aceia care dorim sa stim cu e \"intre timp\"...;)... in fond, cu acest spirit profetic cu siguranta ai o cunoastere despre cu e sa te plasezi \"intre timp\"... ma provoaca la disputa filosofica, ceea ce ai scris aici... omule e prima data cand te citesc pe site, chear e ceva acolo, dincolo de infatisarea ta de \"tanar lup\"...;)

Cu prietenie P.G.

chiar

în poezia aceasta respiră un sentiment foarte viu, ireversibilul declanșator de prefaceri modelează singurătatea și așteptarea, conferă durerii acel caracter curgător, până la a spăla urma de sare pătrunsă în rana absenței. Albastrul e culoarea iubirii ce renaște în trupul absenței o simțire purificată, de un alt mod, divin, a prezenței sustrase. A uita înseamnă aici o trecere dincolo de timp, o aducere-aminte dincolo de tot ceea ce curge spre moarte.

Paul, da, te-ai oprit chiar la acel \"între timp\" care e foarte ciudat pus acolo. Între care timp? Poate că abia de aici începe poezia.

Florin, tu te-ai oprit la \"albastră\", culoare ce-și are și ea rostul ei acolo. Spui de purificare, da, păstrând aceeași \"nuanță\", eliberare aș mai zice. Mulțumesc amândurora pentru popas.

este aici un sentiment abrupt, o anume stare care se cere repede privită dar...cu tot respectul, starea nu ne dăruiește, cuvântul tace de data aceasta, îmi pare rău că sunt eu cel care aruncă piatra dar piatra este albastră și gândul inocent

obiectiv, Căline, prea multă trăire, oameni prea puțini...

ar fi trebuit poate să tac dar prefer să îți spun că nu este una din poeziile tale puternice

Cum să taci? Niciodată să nu taci. Problema e că nu văd piatra. Poate, deoarece e albastră? O, ce mângâiere!

Starea da, nu vă dăruiește, vă ia tot, cuvântul tace prefăcut în coloană de templu, iar piatra aruncată sper din toată inima să-și lovească ținta. Oameni puțini, ce bine!, prea multă trăire, ce tragic! Să nu taci. Te mai aștept. Da, am poezii mult mai bune. Citiți-le! O să vă placă.

am citi această poezie după \"Orașul\"...

citit

doi de nu pentru cel ce se izoleaza in propria singuratate si locuieste in ea...e clar ca el a renuntat primul, nici eu nu m-as intoarce, poate doar cu buldozerul sa-i daram templul. Munca lui Sisif.

durere categorica
badijonata in culoare
si gust de maree

cind incerci nu uiti
intre timp
aceasta notiune nu exista
este ca o gaura neagra
usureaza vorbirea

mi s-a sarat respiratia de la aceste versuri

Cornelia și Anni trecând, Sisif iubindu-și piatra ca pe o inimă, respirând sarea din aer, construim temple ale uitării. Uneori se aude un cântec.

imi pare rau dar sisif al meu nu corespunde cu al tau. al meu nu isi iubeste piatra, inima sa e lichida si eterica, usoara, iar cintecul se aude doar cind se elibereaza de povara fara sens. pe inaltime gasesti iubirea, nu inainte, dar dar dar dar secretul e ca pe inaltimi ajungi doar liber ca pasarea, nu cu o cruce in spate...ea ea ea stia

Asa, uite ca devenim de acord amandoi. Eu insinguratul - tu insinguratul. Avem ceva in comun, de aceea ne intalnim in poezie.
Sa ai pace,
Dancus