Zidul năpădit de smochini

e interesant nodul în care se condtruiesc civilizații întregi pe tăcere, la marginea durerii și dorului. Îmi place acest \"iată o piatră care o doare\", acești smochini încărcați de semnificații, poate singurii protectori ai zidului- civilizație-tăcere...
numai bine,
alex

Explicitarea finală
\"încât a ajuns ca o civilizație dezvoltată până la supremă tăcere\".
mi se pare inutilă
În rest \"smochina\" lirică, parfum ancestral livresc, e zemoasă

Începutul mi se pare șubred, dar se redresează foarte repede, iar pe parcurs poezia dobândește tot mai multă expresivitate și devine un text foarte solid închegat și coerent semantic. Penultima strofă aduce necesara doză de sentimentalism, bine temperată însă. Tot acolo sunt excelent speculate sonoritățile, precum și ritmicitatea cuvintelor mono și bisilabice.

De obicei nu fac sugestii, dar aici nu mă pot abține de la a spune că forma articulată, ”suprema tăcere”, chiar în final, ar fi mult mai sugestivă, frizând sublimarea și accentuând gravitatea expresiei și robustețea discursului de până acolo. E doar o părere, autorul are întotdeauna întâietate.

Am citit și involuntar m-am gândit la regiunile Grecești. Ceva îmi suna cunoscut fiindcă ai punctat elementele reprezentative:(măslinii, smochinii, pietrele, marea); tradiția: (caprele, pescuitul) și istoria: (\"a adunat în el atât de mult vânt și durere\") pe care nu o realizezi privind-o azi ca pe \"o civilizație dezvoltată\". Am rămas cu sentimentul acelui pustiu ars de vânt pe care îl ai când te gândești la acele locuri, un poem frumos realizat, sugestiv.
La sfârșit uitându-mă mai atent mi s-a confirmat sentimentul citind sub titlu.

Destul de cruda postarea acestui material atat de departe in timp de vacanta. Zidurile pe care le-am vazut pe acolo erau napadite indeosebi de leandri si asta este singura schimbare pe care as face-o poeziei :). Mi-a creat un sentiment foarte placut sa o citesc

@Alexandru Ghetie: Cred că în expresia „dacă tăceai, filosof rămâneai” mai e ceva, în afară de întelesul clasic. Cred că avem de învătat nu doar din vorba scrisă, citită, rostită, cântată, ci si din cea nerostită. Am fost mereu impresionat de nerostirile din zidurile vechi.

@Rechesan Gheorghe: Ah, tocmai aduceam argumente pentru acel vers. De aceea e fain aici, că se discută deschis, chiar dacă uneori (sau deseori) punctele de vedere sunt opuse.

@Călin Sămărghitan: Multumesc pentru sugestie. Cred că inegalitătile unui poem, atunci când ele există, pot aduce un farmec aparte. Nu stiu dacă e cazul si aici. Într-adevăr, am lucrat un pic la sonorităti si ritmicităti.

@sorina petrescu: Am locuit două săptămâni, vara trecută, pe insula Corfu. Locuit e pretentios spus. Ideea e că m-a marcat nitel sederea acolo.

@Cucu Constantin: Da, e ironic să-ti amintesti o vară grecească în miezul unei ierni românesti. Dar poate e si ceva bun în asta.

rugăminte să recitiți regulamentul și să nu folosiți, pe viitor, ca subtitlu sau altfel, link-uri trimițând la blogul personal, precum și de altă natură decât cele acceptate (precum cele ce pot fi utilizate, conform aceluiași regulament, în cazul textelor multimedia).

cu mulțumiri