In casa mea nu ploua
Si-n casa mea nu e soare.
Se-ntampla doar din cand in cand
Sa mai cada cate-o carte.
Undeva am citit ca
O vacuta
E un pic mai desteapta decat
O oaie.
Iar eu n-as vrea sa
De-o parte era tata
Strangand in palme
Sanul verde.
Din buze-i siroia viata,
Ploaia exploda din ceruri
Si-mi alunga constiinta...
Cuvinte scria mama,
Cu genunchiul alb lipit
De frunte, cu
Mi-am amintit de fruntea ta,
De marea infinita de posibilitati,
De cuvinte tandre in loc de mangaieri
La o cafea...
In mine se inchid dureri
Care nu uita, care se dezmeticesc
La orice
Aici nimic nu mai conteaza,
Poezia nu are preturi de lux,
Dragostea se vinde in ambalaje
De marca: LOVE PLUS.
In mintea lui zgomotele erau
Pe versuri de autori necunoscuti
(scurte si pe
Intr-un colt al scenei se afla Eva si Mefisto jucand sah. In spatele Evei se afla niste carti aranjate aleatoriu, iar ea tine in mana Infernul lui Dante si priveste doar in carte, fara a ridica ochii
În casa mea de turtă dulce
Am să-mi întind sufletul
Ca o gumă de mestecat,
Spărgându-se în vâltoarea
Atâtor arome care se strecoară
Prin piele ca niște vicii
Scânteietoare de staniol.
În acea
Lupta cu leii
Þi-am spus să mă legi de tine în dantele
Și în lanțuri, înfășurate la încheietură
Ca și când pașii noștri ar muri prea repede
Când ne uităm înapoi.
Þi-am cerut să mă închizi
Eu și restul lumii
“ Sunt un laș, nu pot îndura suferința de a fi fericit.”
Keats
Tu nu mă iubești cu cavalerism
Pentru că dragostea nu e un Platon
Fericit de singur,
Ci mă
Copilul moarte
As vrea sa incep sa inspir
Suferinta atomilor de vise
Si sa expir bucuria
De a trai o viata neinceputa.
Intr-o incordare a nervilor
Spre o expresie a
Nihil sine Deo
“ Sunt un laș, nu pot indura suferința de a fi fericit.”
Keats
Disperarea cuprinde și ultima
Ultima fărâmă a vieții de apoi.
O zbatere a realității închisă în paroxism de
Pe cand iubeam copiii Evei
Pe cand iubeam copiii Evei
Pierduti intre o ora de singuratate
Si o ora in care voiau sa fie solitari,
Pe cand ma chinuiam sa aud soaptele
Ascunse printre
Casa Welshire
«Sunt un laș, nu pot îndura suferința de a fi fericit. »
Keats
Zgomotele permanente ale mașinilor anunțau mereu o nouă apariție în acea liniște puțin bizară, dar
Drogatu: Ma indepartez… cobor cate o treapta, dau peste alte pacate… mai vreau un joint… mai cobor o scara… am ajuns in infern, ma dau la o parte, ma regasesc. Sunt un drogat.
Drogata : buna, mai !
Descalță-te de noapte și de mine
Împletită pe glezna ta de apă
De-a lungul firelor de praf
Care se pierd undeva în carne.
Dezbracă-te de viață și de mine
Închegată pe încheietură ca
O brățară
Iubesc sentimentul că tu
Vii spre mine alergând,
Împiedicându-te de atomi,
Orbit fiind de celulele de praf.
Încremenit în fotografie
Aștept cu nerăbdare să sorb o gură de cafea.
O tabletă de
Dragul meu,
Gaseste-mi sufletul ars
Intr-un joc de patimi si iubirea
Uitata pe noptiera de langa pat.
Cauta-mi parfumul ascuns
La gatul tau, dupa ureche
Unde se soptesc pacatele
( dragostea
Aş fi vrut să fiu vară
Să privesc cale de două-trei anotimpuri
Unul în covalescență,
Un altul suferind de moarte
Şi unul săracul verde la
Desparte-te de mine şi de tine
De-o umbră între două zile
Consecutive ale aceluiaşi moment de tristețe.
El : Drumul până în iad e
Pavat cu bune intenții.
Eu încerc