Bogdan Nicolae Groza

un excelent poem in proza, un portret de femeie vazut mai altfel, cu ochiul mintii si al inimii, dedicat unei poete care simte poezia prin toti porii existentei, care traieste in ritm de tango fiecare vers. Acum \"des\"tainuindu-ne, cum bine zice autoarea acestui portret sa purcedem si noi a zice:
\" femeia aceasta poet pe care o intalnesti in alb, cu ochii conturati undeva intr-un timp cu ore de santal;
femeia aceasta poet care din pânză de păianjen rotește timpurile într-un dans amețitor pana cand orele tei se irosesc uneori pe un arc de cerc;
femeia aceasta poet care colecționează somnul de duminică ascunzând în fiecare anotimp lacrima ce știe să o tacă;
si femeia aceasta poet nedeslușită cu bărbații toamnelor abia începute, cu ochiul deschis mereu spre o troiță de unde vrea să-și atingă înaltul, e cea care in cele pateru anotimpuri parca isi estompeaza drumurile nu prin odihna ci printr-o noua alergare, in sens invers anotimpurilor\".
Frumos colaj Maria, pentru femeia aceasta poet, careia ii las identitatea nedescoperita dar cunoscuta, tocmai pentru a spori misterul :)

La multi si frumosi ani si prieteni adevarati si glumeti :)
da bautura cand ne-o dai? :))

Frumoasa prezentare facuta de Maria pe versuri impecabile scrise de Adrian Munteanu.

Ioana, multumesc de trecere si de comentariu. Te mai astept pe la mine.
Toate cele bune

\" toana asta a autoarei \" ( adica tristetea) e una trecatoare. Erata mare. Vroiam sa scriu \" toamna asta a autoarei\" dar fiindu-mi foame am mancat un m :)

uneori uitam sa mai traim si atunci,implicit, devenim mai \"surzi\" si mai \"orbi\" in interiorul nostru la tot ce ne inconjoara existenta. Cam asa observ in poezia ta. Incercand s-o decriptez, in felul meu, iata ce am conchis.
\" firescul\" acest dat natural al omului, bate la usa ( simbol al trecerii dintr-o stare in alta, dintr-un loc in altul,chiar si mental) de 3 ori. Nu o data, nu de 4 sau 5 ori ci de 3. Numar prin excelenta mistic, care are menirea de a trezi constiinta, de a o face sa tresara din amorteala ei. Trezirea e astfel brusca. De aici si siguranta de sine cu care firescul face acest gest... firesc. Usa sufletului/inimii/vietii, daca vreti, e puternic asaltata. De aici si exaltarea cu care inima, adica locasul sentimentului, ar vrea sa alerge sa-i deschida. Pentru ca s-a saturat de atata nefiresc, de atata artificialitate, de atata inertie prudenta. Insa trupul, adica materia, e amortit, el nu e pregatit pentru miracolul acesta al emotiei, al firescului ,al trairilor. E o imagine interesanta aici, in care trupul pare ca prinde radacini, ca un arbore, dar mainile se inalta in cer, a rugaciune, ceea ce ma duce cu gandul la omul primordial, la fiinta androgina, care prin pozitia corpului si a mainilor sugereaza o svastica mistica. Iar daca trupul inradacinat e amortit, in mod sigur palmele vibreaza, au viata in ele, chiar daca toamna aduce cu ea un fel de moarte. Dar e doar o aparenta, pentru ca crengile acum desfrunzite, vor prinde iar viata, si in acest fel toamna va fi, daca n ueste deja, anticipat, alungata mental, si nu de succesiunea anotimpurilor, ci de o stare, un sentiment: speranta. Speranta care se intuieste prin titlul poemei \" s-ar putea sa deschid\" care ma face cu atat mai mult sa cred ca \" toana asta a autoarei \" ( adica tristetea) e una trecatoare.

MA, mUltumesc pentru trecerea ta si semnul lasat aici si te mai astept pe la mine.
Anana, ma bucur ca-ti palce poezia. REferitor la primul vers, nu pot renunta la el, el spune totul. Prin acea \"inconstanta fire!\" arat ca eu sunt mereu schimbator, mereu ma razgandesc, ca sa zic asa, de aceea e un fel de repros adus mie insumi. Se intampla multora acest fenomen. Spui nu, ca sa arati ca esti hotarat sau sigur pe tine, dar o data ce ai negat, doresti sa nu fie asa. E in natura firii sa ne schimbam deciziile, mai ales cand e vorba de sentimente.
Deci acel vers, in conceptia mea, l-am vrut asa pentru a arata o stare.
Multumesc de gandurile tale. Esti oricand binevenita la mine

influente stanesciene prin aceste jocuri de \"lumini si umbre\" care aparent n-au legatura intre ele, dar cu atat mai interesante.
Oglinda ce reflecta imaginea propriei infatisari, care ne distorsioneaza uneori, reflecta tototada si un strain al carui eu launtric n uil poate deloc surprinde cu toata claritatea ei de oglinda.
Un poem parca scris \" in joaca\" cu acel ras voios si vibrant de copil bucuros care se rasfata.
N-am inteles in schimb titlul poemului, legatura lui cu restul poeziei.

termenul \"starleta\" e perceput azi ca sens peiorativ de tanara care-si ofera nurii oricui. Poate din necesitati de metrica ai recurs la cuvantul acesta, desi dupa opinia mea, cred ca e mai potrivit un alt cuvant. De altfel, asa cum spui mai jos, \" nu pot
să fiu a oricărui bărbat\" care parca intra in contradictie cu cuvantul \" starleta\" ce SE OFERA oricarui barbat.

In rest, o poezie \"cuminte\" in care exceleaza o buna cunaostere a melodicitatii versului, a metricii si cu o usoara si naiva duiosie, ce transmite o emotie, o stare, un fel de-a fi.

Mereu surprinzatoare, Maria ne ofera o rugaciune a inimii. E o zi cu adevarat inportanta a crestinatatii, cu un mesaj cutremurator. Despotii si cei care se afla la carma unei tari sunt dominati de diavolii desfatarii. Si cand li se atrage atentia ca pacatuiesc inaintea oamenilor si al lui Dumnezeu, ei pentru a -si ascunde faptele omoara pe propovaduitor. Greseala e fatala pentru ca adevarul, in diversele lui forme nu poate fi oprit. Si cand oamenii vor tacea pietrele vor tipa. Din aceasta sarbatoare si rugaciune, tragem invataminte. Mai bien asculti un adevar crud, stanjenitor, decat sa incerci sa-l acoperi, pentru ca el cu mai mare forta va fi rostit nu de un piept ci de mii de piepturi si ecouri, care amplifica si arata, pentru eternitate, pacatele care ne stapanesc pe noi. Intelept era ca Irod sa fi procedat la o pocainta, dar mandria l-a facut sa-si piarda ratiunea, caci, desi il pretuia pe Ioan Botezatorul, din pricina unui juramant dat in conditii de exaltare, a fost nevoit sa faca gestul nesabuit al crimei.
Glasul celui ce striga in pustie, striga astfel mult mai intens, mai acuzator, ca pentru o aducere aminte peste timpuri, asupra pacatului numit desfatare

Ioana vrea sa afle o opinie de barbat cu privire la textul postat mai sus. Dau eu o opinie. N-am sa ma leg nici de acordarea meritata sau nu a stelutelor, n-am sa polemizez cu nimeni ci o sa ma refer strict la poezie.
Ce avem aici? Unii spun ca e o maniera de a scrie original, aducand in discutie un subiect delicat. Care subiect? Si care delicat? Altii ca ar fi un pamflet si alte alea alea. E o descriere grosiera a unui om care se masturbeaza, isi face laba, privindu-se in oglinda, care ajuns la perioada critica si negasind nici o femeie prin preajma sau macar o capra, catea, gaina sau mai stiu eu ce pasare sau animal, deci neputandu-si satisface cu cineva instinctul animal, nici macar prin zoofilie, e dispus sa se impreune la nevoie cu galetile, cu scorburile, in fine, cu orice orificiu, mai mare sau mai mic semanand a gaura, pentru a se elibera de tensiune, de angoase, de frustrari. Si reuseste asa de bine ca in cateva versuri sa pomeneasca atat de des cuvantul \"pula\" incat il demonizeaza. \"pula in sus. pula in jos\" la stanga si la drepata, inainte si inapoi vba chiar si tridimensional daca s-ar putea.
O poema fracturista rau, deloc originala, poate prin prisma unor asocieri de idei si sintagme specifice unor tipi cu mult egocentrism, care considera \"scula\" lui cea mai grozava dintre toate, cu care poate sa ridice ca o macara diverse greutati.
Finalul e unul grotesc de patologic, daca m ise permite aceasta exprimare aiuristica. Cum nu gaseste nimic mai interesant unde sa-si goleasca organul, e in stare sa se \" futa pe el insusi\" pentru o placere suplimentara, experimentand si inversiunea sexuala.
DEsi textul s-a vrut a fi ironic, fetisizand subiectele tabu care ipocrit nu se abordeaza, desi cu totii stim sa vorbim in limbajul asta cand suntem in intimitate, autorul cade intr-o peroratie si laudatio pentru scula lui mare si tare, astfel incat mirajul poemei, mesajul ei, cade in derizoriu, in scandalizare, in vulgaritate grobiana, fara nici un scrupul. Asa a vrut sa scrie poetul, sa-i respectam optiunea. Puritanii, bigotii, si altii mai slabi de inger ar fi scandalizati public, desi cu totii stim ca in particular se vorbeste asa. Ceea ce deranjeaza e vulgaritatea dusa pana la extrem, pana la disolutie, ca si cum toti am fi oamenii cavernelor, mereu priapici, mereu cu pula sculata cand vedem gauri de diverse forme, dimensiuni.
Cred ca un asemenea barbat are succes la femeile, sau sa scriu femelele, care au scris parca tot pe acest site candva, exclamand\" vreau pula, vreau pula, vreau...\" iata ca nevoia unora se semite in scrierile altora si intotdeauna vor exista persoane care vor ceva si altii care sa ofere, intr-un fel sau altul.
Si ma intreb retoric, Daca autorul scrie cum respira, tot asa vorbeste cum scrie,in societate, la serviciu, ( ca acasa sigur). si daca da, exista doua solutii, ori ii punem la dispozitie gauri nenumarate, ori il izolam undeva intr-un turn de fildes, pentru a nu tulbura duduitele, tinerele de 12-14 ani, care auzind de performantele acestui nobil organ barbatesc, sa le apuce si pe ele dorul de futut, inainte de vreme si astfel sa devenim, daca nu suntem deja, o tara de fututi.
Sper ca acest comentariu al meu sa fie lasat asa, sa nu fie trecut la off topic pentru ca s-a cerut o opinie de barbat, si am dat-o.

Adriana, poetul e aidoma unui calugar. Are momente cand doreste sa se retraga intr-un loc al lui, unde sa se reculeaga, sa \"(a)mestece ganduri\" si apoi dupa ce s-a purificat in interior sa revina printre oameni cu alta stare de spirit si cu alte poeme scrise, cum altfel, cu sufletul.
Multumesc de trecerea si gandul tau lasat aici.

piatra ascunde in ea secrete. Numai cel ce stie limbajul pietrei ajunge la revelatii si destainuiri fantastice, pentru ca ea, piatra e martora unor schimbari colosale a celor ce au fost candva...
Mesajul \"vizualei\" tale e unul mistic. Incepi in forta cu acel \" cheama din piatra lumina altui timp\" un timp neinceput, o lumina inca virgina, nedescoperita, pura. \"lumina jumatate femeie ,jumatate barbat\"reprezinta, consider eu, omul primordial, androginul, care cu o mana arata pamantul si cu cealalta mana cerul, formand deci o cruce cu bratele rasfrante, o zvastica straveche si cu atat mai interesanta care este purtatoarea unui mesaj ancestral. Si odata avand trasaturile barbatului androgin, tu spui sugestiv ,jumatate dintr-o jumatate mereu necompleta cu ea insasi, va simti durerea neintregirii, pentru ca avand dorurile doar pe jumatate, dor de barbat, mai temperat dar profund in esenta lui, si dor de femeie, mai duios si mai fatis, nu se va ajunge nicicand la o traire completa a unor dureri, doruri, din cauza lipsei celeilalte jumatati aidoma. Si poate de aceea inca \"nedaltuirea\" ta nu se petrece, pana cand un sculptor indragostit de piatra te va imortaliza nu intr-un Janus modern, cu doua fete, jumatate vesela, jumatate trista, sau daca vrei jumatate barbat ,jumatate femeie, ci intr-o bucata, asa ca un Rodin ce desluseste inca mental, inainte de a se apuca de cioplit, chipul si forma pe care o doreste

Maria, ca de obicei sesizezi inexprimabilul, acel \" vezi tu\" spune multe, cum bine ai remarcat.
Multumesc pentru comentariul tau si te astept mereu cu aceeasi emotie de a descoperi ce anume ai comentat, cum reusesti sa intri in sufletul meu si sa vezi acolo ceea ce nu vroiam, decat vag, sa-l scot la lumina.

Nu m-am referit la \"cuplul mileniului\" Sorine. Asa mi-a venit. Dar daca tu ai vazut asta, nu neg. Poate Ca Moni e femeia cea mai mare, dar nu stiu cine e pruncul precoce. :))

Dana, Iti multumesc pentru comentariul tau. Intr-adevar titlul poate n ue cel potrivit, insa se leaga oarecum de mesajul in sine al poemei. :)
Ma bucur ca ti-a placut si te mai astept pe la mine.

La buna recitire

foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez.
Inceputul e unul temporal. \"Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut\" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la \"dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi\" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei.
Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei.
doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita \"racelii\" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i \"impartasesti\" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers.
De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus.
Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.

Sorine iti dau o idee
o epigrama gingasa
despre cea mai mare femeie
si despre cel mai precoce prunc in fasa :))

N-am gasit alt fel de a spune ca ma amuza aceste epigrame ale tale. Acum ti-am dat de lucru. Ia sa te vad :))

ai mutle greseli tehnice. Renunta la \"caci\" suna oribil. Incearca sa esentielizezi poemul, si nu folosi rime facile.

foarte frumoase imagini plastice, o metafora bien inchegata si multa, multa simbolistica pe care, ca de obicei, incerc s-o descifrez.
Inceputul e unul temporal. \"Peste cateva zile/se va auzi un sunet pierdut\" Sunetul primordial, care a disparut( s-a pierdut)va reveni, peste cateva zile, poate cosmice, poate pamantesti. Si cum la \"dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o o mie de ani e ca o zi\" ne plasezi intr-un alt univers, al asteptarii, al certitudinii venirii unei zile pe care n-o stim inca dar de care suntem convinsi ca va veni si va aduce cu ea sunetul acesta. De aceea in camera ta auzi trosnituri ca niste oase, pentru ca acel sunet care se vauzi va fi unul al invierii totale, al prefacerii inertului in viata, deci camera se va incarna, in felul ei.
Iar cand ridici din cand in cand ochii vezi moartea oarba, adica lipsita de simtul vazului, moartea fiind deci incapabila de a-si mai intinde puterea ei.
doar usa sta impietrita.poate de spaima, poate datorita \"racelii\" ei, a inertiei paguboase pe care o are. Usa, simbol al trecerii la un alt nivel, poate sa te alunge sau sa te primeasca. aceasta usa e neprimitoare, nu asteapta pe niemni, de aceea paianjenii ( simbolizand superstitiile cum ca o sa vina niste musafiri) silabisesc nume intortocheate prin panza lor, in forma circulara. Si ei vor acasa, adica intr-un alt loc al existentei lor. Si numai dupa ce-i \"impartasesti\" cu paine si vin, ca si cum ar fi fost eliberati de un pacat, linistea isi face simtita prezenta. linistea revelatorie, linistea binefacatoare, in care camera nu mai trosneste ci, osificata, intrupata, vie, isi rasuceste peretii, adica corpul, adica pilonii pe care se sustine, in sensul ceasului, firesc ,deci si nu invers.
De aici si oamenii care ne traiesc unul in altul. Iar lumea, se desface, se desira, se insingureaza, devenind o fasie lunga, o linie, o paralela, care undeva la infinit se intalneste cu cerul, unind prcatic cele de jos cu cele de sus.
Un poem frumos ce merita toata aprecierea mea.

in primul rand sesizez multitudinea de culori folosite in text, ceea ce poate fi deranjant. Sunt cateva strofe care duc la o hermeneutica sacra, si pe care incerc sa le descifrez. alegerea sufletului in verde, e de bun augur. Sufletul, deci, doreste un nou inceput, o speranta, saturandu-se de rosul vertical ( expresie stanesciana) al inimii. Rosul poate fi culoarea iubirii dar si al distrugerii, poate aduna dar poate si desparte. Cocapul de la marginea timpului, axis mundi, pe care se urca si coboara oameni si sfinti.
\"omului salbatic si gol al Evului mediu\" suna oarecum fortat. Salbatic poate, dar gol? Daca te referi la nuditate atunci nu e bine, daca insa te referi la lipsa lui de intelegere, deci gol fiind folosit ca metafora sau epitet ( cap gol, de exemplu) atunci are inteles versul.
Multe descrieri derutante, greoi de citit si mai ales de inteles, sesizez in finalul primei strofe.
Apoi, in strofa urmatoare iar schimbi culorile. acum sufletul, caci inteleg ca despre el e vorba, prin aceasta ubicuitate, e de culoarea albastra. Culoarea apatiei, fapt redat prin acel \"plictisit de linistea...\"
La fel, dupa parerea mea, te pierzi in niste descrieri halucinante. Cum adica \"Înfășurat în asfaltul albastru a nisipului verde\"? Nisip pe asfalt? al;bastru pe verde? prea multe culori aruncate asa anapoda, care dau intregului text o senzatie de fusta tiganeasca in diverse culori tipatoare si care oboseste ochiul cititorului.
Ai imagini interesante care trebuie exploatate, lucrate, cizelate. astfel, textul isi pierde din interes. E o parere personala, ia-o ca pe o critica, daca vrei, o critica bine intentionata.