Poezie
puhoi
2 min lectură·
Mediu
noiembrie are ce are cu noi. ne amestecă ploile, gândurile, lumile
agonic tremurăm de frig
și de emoția întâlnirii aburului cald râdem până la fermentare
te întreb drăgăstos dacă știi ce-i aia o inundație pe la încheieturi?
o igrasie a oaselor?
alert mă săruți de parcă ți-ar fi teamă să–mi încălzești brusc trupul
înghețat asimetric
puhoi de sentimente–mi ești și curgi prin vene ca un vaccin antigripal
mi te răsfiri în tot corpul înmuind sângele și făcându-l comestibil
unul în altul ne îndesăm – doi pinguini ce înfruntă glacialul
sloi lângă sloi, ecuație de trei simple ușor de rezolvat
dacă rece plus rece egal cald până la urmă - auzi tu, caaaaald!
cât trebuie să urce temperatura corpului nostru siamez?
nu-mi răspunzi ci te învelești cu pielea mea umedă trăgând-o până la rupere
noul ACE pentru răceală și gripă mi-ar trebui acum
ca să fie albul pur & albul sigur
mă alinți pisicindu-te “nurofenul meu drag”
îți simt respirația topindu-mi tâmplele
ca un motor diesel funcționează cordul - ebuliție în mișcare perpetuă
mai rupi o fâșie din mine și-ți acoperi răceala mâinilor...
degeaba noiembrie câinos nu ne răpui
nici dacă ai lăsa congelatorul siberiei deschis!
dacă vrem putem fi mai calzi decât ecuatorul
climateric am devenit un fel de gheizere
prin care sfidăm dumnezeul ghețurilor
023.315
0
O poezie frumoasă și profundă.