Bogdan Geana

Pe care, nu care. Deci ”cei pe care” și nu ”cei ce”. Corectează!

Iată cum arată statistica pe speța prezentă: 13 ore, 311 vizualizări, 45 opinii.

Este enorm, ar trebui să fie flatant pentru Ottilia numai că nu este, iar în cele ce urmează am să fiu foarte crud: Rudy mai ales, prin frecvență și Daniela, prin gravitate, v-ați bătut joc de textul Ottiliei. Am să o spun de pe acum, pentru a nu exista viitoare confuzii: Rudy nu este omul nostru, infiltrat să facă giumbușlucuri aducătoare de trafic. Nu este clovnul nostru, deși, un cunoscător ar zice că e undercover. Utilitatea lui Rudy nu vine însă fără efort, nu e tocmai ușor să dai mai multă lesă sau să tragi de ea, când e cazul. Ba chiar să îl închizi în padoc, până când îi trece, după care îi dai drumul din nou și îl monitorizezi. Nu merge cu treat, e semn că a venit vremea de băgat la loc, în padoc. Reacțiile lui Rudy la textul Ottiliei depășesc normalul, polemica sau pedagogia, Deontologia pe care se bazează Rudy mă trimite cu gândul la jurizări de specialitate efectuate de specialiști din alte ramuri, sau chiar de nicăieri. Nu voi da niciodată doi bani pe evaluarea unui sculptor de către un veterinar, sau a unei soprane de către un samsar. Până la urmă însă îți spui: deh, e Rudy, e știut, nimic nou...

Azi noapte, la spartul târgului însă apare și Daniela, care de vreo săptămână părea fie că își temperează frustrările, fie că tratamentul endocrin dă roade. Apare și Daniela, o abonată constantă la una dintre cele câteva zeci de mențiuni la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta de la Mizil, care nu dă sfaturi ca Rudy, ci efectiv șterge pe jos cu textul Ottiliei.
Oameni buni, cât poți fi de rupt de realitate sau de înveninat, încât să compari mere cu fluturi? Atât Rudy, cât și Daniela nu știu să scrie decât sonet sau poezie în metru clasic. ATÂT! Au fost acceptați pe un site care nu respinge formele clasice ale poeziei, pe un site de unde și-au luat zborul poeți moderni și îndrăzneți și au ajuns să vitupereze la adresa celor care nu scriu ca ei. Am spus clar: care nu respinge formele clasice, nu ”care încurajează”. Vii la mine în casă îmbrăcat medieval, nu te dau afară, dar dacă miroși tot medieval și începi să îmi remodelezi și garderoba, AI O PROBLEMĂ!

Ceea ce însă, punctual, mi s-a părut de noaptea minții, este un algoritm inventat de Rudy, un tip cu o gură foarte mare, dar lipsit de studii de specialitate, de stăpânire de sine și de profunzime și preluat evident de Daniela, conform căruia Ottilia scrie prost pentru că pierde foarte puțin timp pe câte un poem, nu ca Rudy, firește, care scrie o viață la poezia sufletului. Măi oameni buni, băgați-vă mințile în cap! Avem deja studii de specialitate care evaluează timpul optim pe care trebuie să i-l aloci unui poem ca să fie și reușit? Rudy și Ottilia, cam în cât timp scria Nichita Stănescu un poem, știți? Întîmplarea cu cele 10 poeme ale lui Nichita, scrise lui Alex Ștefănescu, și cu cea de-a 11-a, arsă la masa de la restaurant, o știți? Nu, sigur nu o știți, dacă ați fi știut-o probabil nu v-ați fi hazardat să emiteți raționamente semidocte, Sau acum îmi va spune Rudy că pentru el Nichita Stănescu nu există. La Rudy nu mă mir, iar dacă îmi spune acest lucru Daniela pot să îl justific prin faptul că Nichita nici măcar nu a concurat la Festivalul Internațional de Poezie Romeo și Julieta de la Mizil.

La ”a câta mână” se încheie procesul de creație al unui poem, că văd că asta e expresia care vă place? Contează dacă termin a suta mână în 15 minute, sau a doua mână în 60 minute. La un poem de trei strofe, să zicem - uitasem, și bănuiesc că dimensiunea poemului contează totuși, nu? Îi faceți procese de conștiință Ottiliei că nu îmbătrânește pe text? Veniți-vă în simțiri, dragi colegi Rudy și Daniela! Încetați să mai violați intimitatea aproapelui, cu sfaturi personale, din profunda și bogata voastră experiență!

Nu de alta, dar am, crede-ma, backgroundul potrivit pentru a da si eu mai multe definitii ale poeziei desprinse din istoria sau filozofia culturii sau din estetica. De la Spengler la Croce, cu Platon antrenor-jucator, si de la Streinu la Calinescu. M-as fi bucurat sa fii tu insuti, sa vii cu o interpretare personala, mai cu seama ca eu ti-am sugerat alternativa lui chow-chow pe post de Anubis.:)

ce naiba.

Deja sterg tejgheaua. Scaunele sunt pe mese.

Adica un burete, uneori marin, alteori cretin.

Ca sa nu zic ca Manic Street Preachers, chiar fara Edwards, m-a adus aici. De-al naibii si tot am pus din nou Motorcycle Emptiness, e acolo un riff coplesitor. Al lui Edwards, fireste, Edwards cel "fugit de acasa".

pe bune, sunt insa cu siguranta un tip care are privilegiul de a face fix ce ii place. Sunt un impatimit colectionar de muzica pe vinil, de la blues si jazz sau xe la world la rock de toate felurile, am facut si radio acum vreo 20 ani, mare iubitor de film, european in special si asiatic, iubitor si om cu caini, husky, fireste si sotul sotiei mele si tatal fiului meu. De vanitati nu mai am timp. Deloc! In schimb pentru site-ul asta imi fac.

Te voi ruga asadar sa nu imi atribui nici in gluma afinitati de ale tale, chiar daca, esti stapanit de cele mai bine intentii. Nu avem aceleasi gusturi, nu avem aceleasi umori. Eu scriu ce simt, tu scrii NUMAI soneAt. Probabil ca acum 20 de ani ti-as fi aruncat manusa si ti-as fi aratat ca pana si la sonet sunt cel putin de nivelul tau, fie si numai prin imaginatia, informatia (am evitat sa ii zic cultura) si backgroundul de care nu mi-e rusine. Sunt sigur insa ca oricare dintre cei pe care vrei cu incapatanare sa ii maturi de aici, deosebiti de buni pe ce fac, ti-ar face zile fripte daca ar fi sa isi incerce talentul ca sonetisti. Si mi se pare ca o meriti. Ca sa pun paie pe foc, afla ca initial majoritatea de aici scriam in vers alb, metrul fiind, pastrand umorul, doar tolerat.

Si inca ceva. Aseara am considerat ca meriti sa fii promovat, desi, o spun acum public, oi fi tu mare sonetist, dar sa nu exageram. Agonia este un domeniu-Atelier, in care, dupa cum spuneam, sonetul este doar unul dintre multele genuri acceptate. Asa ca daca ar fi fost sa avem doar 3 locuri de promovare, o spun sincer, nu te-ai fi calificat. Atitudinea ta este mai departe una de neinteles, de sfidare si de zeflemea continua. Eu personal nu mai consider ca, sub aceasta desfasurare, mai reprezinti un castig pentru noi. Iti spun toate astea ca sa ai destula informatie in ceea ce ma priveste si sa nu ai nicio clipa sentimentul ca as fi las sau hranitor cu osanale.

O seara frumoasa si sa vedem ce ne aduce ziua de maine.

Cand simt ca trece viata imi zic: la naiba, macar sunt contemporan cu bucuria asta de om.

Niciodata nu e prea tarziu, mai ales ca 8 sa tot fie de cand am absentat.

Mai, mi place de mor, e feminin si totusi bagabont, e liric si totusi miroase a AI.

P.S.
Sper sa nu o modifici, in ciuda violului psihic la care te-a supus Rudy.

Câtă vreme ești sincer, nimeni nu îți va deschide proces de conștiință. Nimeni. Și e bine că ne împărtășești și nouă limitele tale. The beginning of a beautiful friendship.

Mai bizantin-contagios ca imaginea ta de mult nu am mai citit, un 5d de toată isprava. Și ca să mă explic, ceea ce scrii tu e chiar storytelling, povestea începe. Poate face parte dintr-o epopee, nu mă deranjează, se poate construi, este open world, este o mununăție. Cel mai mult însă mă provoacă cățelușul chow-chow, cu limba lui albastră.

din necunoaşere venim şi mergem în necunoaşteri. tabloul e viaţa ta, miracol trăit sub oblăduirea luminii...
zdrăngne clanţa uşii.

în cazul ăsta faceți în așa fel încât și cei care nu au urmărit firul (sper că nu îi pedepsiți pe aceștia) să aibă acces la întregul text. De ce credeți că Levantul lui Mircea Cărtărescu este sărită (pe nedrept) din literatura noastră importantă? Pentru că este proastă? Nu, nicidecum, ci pentru că pur și simplu este un aleph: totul sau nimic. Nu că aș compara scriitura dumneavoastră cu cea a lui Mircea Cărtărescu, dar astfel de texte disparate sunt condamnate la un destin nedrept, poate.

Pentru că nu pricep nimic din alăturarea acestor nume proprii, care îmi încurcă și mai mult ipotezele, nu pot decât să încerc descifrarea din alt sens. Regăsesc un uriaș loc comun din G.M.Zamfirescu - Maidanul cu dragoste (moartea din prea multă viață) și altul din IT al lui King (gaura de canal) de pe trotuar. Și apare și Dorel, care fie lucrează la Primărie, de are acces la panseluțe, cele mai nepractice flori ornamentale pentru segmentul urban, fie a furat panseluțele Primăriei, ca să le planteze în catiușele drumurilor publice. Un omoplat și niște bocitoare. Cu ce sentiment am rămas? Ce mare găselniță literară am constatat? Un dicteu, nimic mai mult. O dare se seamă.

cochetăria matale și fenomenala abilitate cu care te sustragi nedreptăților îți generează halou de neon deasupra capului și te feresc de umori, dar și de sublimarea lor în derapaje epice. Liviule, Liricule, tare ne lipsește zilele ăstea Adrian...

câte iubiri, unele dintre ele nevinovate și platonice, au germinat în biblioteci, Dumnezeule, Doamne! De la fata care era pe cale să mă salveze, la cea pe care am salvat-o eu, pentru că o apucase plânsul în clipa când a realizat că numele ei nu figurează în fișetul cu autori...

și în consonanță cu cele scrise în poemul de ieri: lucrurile încep să să devină, pe măsură ce vorbim despre ele. Cu cât propăvăduim mai mult o minciună, cresc șansele ca aceasta să devin adevăr. Și ce adevăr. Sunt încercările mele de remitizare, având la bază logica lui Habermas și câteva dintre topicurile etilice avute cu un om foarte drag mie, Adrian Firică,care din păcate astăzi nu mai este printre noi.

Iubirea-i ca un pahar de vin roșu de rubin
Care-l savurezi

Corect este ”pe care”.

Mulțumesc.