Cod de adresare pe Agonia, rog rãspunsuri

Au fost zile în care am tronat cu nesimțire pe site, în calitate de editor, fãrã sã îmi fac griji câ poate nu mã adresez cum trebuie membrilor Agonia, pe care i-am tutuit de la bun început. Şi zile ca cea de ieri, când în urma intervenției cuiva, în cazul meu a domnului LIM, pãrintele spiritual al lui LIM din cunoscuta parodie a Epopeii lui Ghilgameş, am ajuns sã mã întreb dacã fac bine cã tutuiesc pe cineva, pe o doamnã, fârã a o cunoaşte, chiar dacã o fãceam pentru a-i lãuda creația. Domnul LIM susține cã una e ca dumnealui sã o tutuiascã pe autoarea în cauzã, dat fiindcã în prealabil se cunoscuserã, şi alta e sã o fac eu. Nu ințeleg foarte bine ce anume ar trebui sã dicteze o astfel de abordare, sper cã nu vârsta, deşi, atât eu, cât şi doamna respectivã suntem nãscuți în 1971. Dacã vorbim de educație, da, domnul LIM are dreptate, eu am de la liceu doar o diplomã de electrician de întreținere, iar aici cred într-adevãr cã s-a fãcut cu adevãrat departajarea între noi. Evident, şi la experiența de viațã stau la fel de prost, trecut-au anii ca nouri lungi pe şesuri, şi probabil cea mai fericitã zi din viața mea rãmâne cea în care am fost numit editor aici, intrând în istorie ca probabil singurul electrician de întreținere uns editor pe un atelier literar. Am scris "literal", dar am fost corectat, noroc cu programele astea moderne, altfel ați vedea cã sunt şi agramat. Simt cã ocup un loc pe care nu îl merit, dar cum am observat cã se poartâ şi la case mai mari, voi face tot posibilul sã mã țin cu dinții de postul în cauzã.

Aşadar, cum e treaba cu tutuitul? Pãrinții mei, lãudat fie-le numele, m-au educat în anii 70 cã nu ne tutuim între noi. Drept urmare, cât au trãit, pãrinților mei m-am adresat cu dumneavoastrã, ba mai mult, sãrutându-i la figurat chiar mâna tatãlui meu. Am ínceput sã mã stric în clipa cãnd am ajuns în strãinãtate. Acolo am constatat cã, probabil dupã modelul englezesc, în anumite colectivitãți oamenii se tutuiesc încã din prima clipã. Am ințeles curând beneficiile unei astfel de abordãri, m-am bucurat, de ce sã mint, de o anumitã relaxare, lejeritate, o mult mai eficientã interrelaționare, sub auspiciile unor colaborari cu profesionişti mult mai titrați, care mã tratau pe mine, un novice, drept egalul lor. Am avut şi surpriza ca, atunci când fãrã intenție am folosit pronumele de politețe la adresa unui senior sã fiu interpelat şi întrebat de acesta pe un ton dintr-o datã superior, dacã simt cã a venit vremea sã punem preț pe vârstã şi ierarhie, sau dacã demersul meu este rezultatul unei nemulțumiri. Pentru cã din clipa în care nu ne mai tutuim, multe întrebãri pot pãrea adresate cu superioritate.

Întors dupa 30 de ani în România din periplul meu de electrician internațional de întreținere, mi-am amintit cã, în lipsa unui aparat obiectiv de ierarhizare, la noi vârsta şi postul primeazã. Astfel reacția domnului LIM nu poate fi tradusã decât asa: "într-o societate care nu se bazeazã pe meritocrație, dacã tot nu are nicio perspectivã doamna poetã, mãcar vorbiți-i cuviincios!" Mie mi se pare degradant pentru doamnã, mi se pare cã domnul LIM a negociat prost, dar, mã rog, pana la urmã eu sunt doar un editor norocos, care va face tot posibilul sã zboare pe sub radar.

Acum vã întreb, deocamdatã doar orientativ: preferați sã fiți abordat pe Agonia cu pronume de politețe, sau sã ne tutuim?

Nu vã pot garanta cã aşa ceva se va şi implementa, eu fiind doar unul dintre editori, iar votul final stã în ograda domnului Herinean, însã vã pot asigura de angajamentul meu de a vã aborda de la bun început şi pentru totdeauna cu pronumele de politețe.

Vã mulțumesc!