Bogdan Geana

Dragă Alexandru, mulțumesc de vorbele frumoase, însă Radio Agonia nu a fost gândit și nici nu se vrea un radio în care să mă aud numai eu. Conceptul de bază era ca autorii să își citească opera, aceasta conferindu-i acesteia un plus de autenticitate. Multe dintre textele citite de mine aparțin unor autori defuncți, clasici sau autori fără logistica de bază (așa spun ei) care să le permită înregistrarea. Altfel, ar fi bine să trimiteți textele voastre, citite de voi, pentru că altfel multe se vor pierde.

Aoleu, avem cumva și dovada că cineva te-a bătut cu linia la talpă ca să completezi acest text? Trebuie însă să recunosc că limba printre dinți îmi aminteșțe de o jucărie din copilărie, așa-zisul Limbășanu, o minge mică, bleu-marin de cauciuc, cât palma, pe care dacă o strângeai scotea din interior, printre niște dinți închipuiți, o limbă scurtă, roșie, cilindrică și plină cu aer. :) Așa se întâmplă când fiziologia este descrisă cu lux de amănunte.

Felicitări autorului, felicitări celei care a descris plastic și credibil cele de mai sus. Spun credibil, deoarece recunosc principalele caracteristici ale liricii „mahmoudiene”, însă nu am repertuarul selecției finale, așa că merg pe încredere.

Un volum al unui autor cu state vechi aici.

Alexandru, m-ai scurtcircuitat cu acest poem! Şi ce dacă ar putea semăna cu Happy Prince a lui Wilde, cu stilul tău atât de personal ai şters orice gând de descendență. Ce dacă ar putea semăna cu Bansheed of Inisherin? Să scrii despre "viața în trei bărbați", auzi la el! Încearcă să îi pui voce pentru Radio, te rog.

Şarpele casei sau Cãțelul pământului? Vorba lumii: nu conteaza rasa câinelui, ci educația stăpânului. De fapt despre asta poate fi vorba în poemul tău, despre respectul pe care îl acordăm increatului din noi, cel puțin pânã ne cheamă la Bar Mitzvah. După care eşti din nou liber să ți se facă dor, cu umbra amintirilor tale presărată prin lume pe spinare de balaur, în chip de membru corespondent. Ce glazură minunată cu aromă de taină dulceagă şi de jallapenos. Spune-o pentru Radio, George, spune începutul poveştii!

P.S.
Uite şi mia ta de sori din "Across the Universe":
"Images of broken light which dance before me like a million eyes"

Poemul tău are o aură, un abur de mistică sanscrită şi de naturalism național, toate proiectându-mă direct în muzica celor de la The Beatles, compusă sub influența indiană, într-un post-optzecism de dicționar. Concret mă gândeam la "Across the Universe". Şi sincer, dacă ai trimite-o pentru Radio cred că aş ilustra-o pe acorduri de sitar si tulnic. Felicitări!

Foarte obiectiv-romantic textul tău, exercițiu rar şi neoplatonic prin excelență, încât nu mă pot gândi decât la aceeaşi tramă dar din perspectiva lui. Poemul s-ar intitula Arnold Schwarzeneger, corespondentul de peste ani al lui John Wayne. La Zeppelin însă rămâne Zeppelin sau Purple dar piesa lui favorita de la Sting (cu The Police) nu poate fi decât "Don't stand so close to me". O desfătare să îți citesc poemele. Felicitări!

Cinismul acesta reținut este dovada că o singură lectură pentru un poem este întotdeauna insuficient. Așa că la a doua lectură mi-a zâmbit din verde, Blandiana. Din verdele vegetal, nu alt verde. Numai că „poporul tău vegetal” este unul invaziv. Este anti-blandiana. Și uite așa, eu descoăr aici un metatext. Poate mi se pare. Dar asta e deja doar treaba mea. Sinceritatea, curățenia discursului și puținii tropi controlați rămân garanția unui poem cu garanție. Da, e bine-venit la Radio Agonia.

P.S.
Explică-ne si noua, cu vorbele tale ce înseamna "imi ascut creionul vinului"! E un fel de "duc soarele emancipării"?

Acesta este poate cel mai nereusit pastel pe care l-am citit de foarte multa vreme încoace. Să repeți, chipurile poetic, pe 10 rânduri că "vine iarna rea dar acum e încă august în flăcări, dar vine iarna rea" este, după mine cel mai mare deserviciu făcut poeziei. Iar dacă ai făcut asta doar pentru că în pastel te cenzurezi şi nu presari dejecții de tropi sau de imagini (stii la ce ma refer: atrocitati cu orgame reproducatoare feminine sau elucubratii in jurul uterului mamei care te-a fătat) atunci fă un serviciu literei si lasă-te. Nu ti se pare jenant sa ti se tot zica: mai bine scrii poezii decât să dai in cap la oameni? Astfel de infantilități nu ai ce căuta pe prima pagină a acestui site, încearcă la alții.

O frumusețe, mai ales că am știut întotdeauna să apreciez „înjuratul semantic”. Bun venit și felicitări pentru siguranța cu care scrii.
Și totuși, îndrăznesc să te întreb dacă ai vrut să scrii „blazone” sau „blazoane”?

Dragă George, eu am înțeles foarte bine argumentele tale, mai cu seamă că știu bine, educația și cultura ta nu dau greș, cel puțin din punctul meu de vedere. Am mai avut texte similare, cărora la montaj le-am dat eu un hiat, dar în scris nu mi-am permis să le modific. Pe de altă parte, are și Zendi dreptate, cel puțin pentru mine, când descrie cum a scris poemul. După cum știi, și eu merg pe prima mână. Aia este creația mea. Restul este exercițiu, experiment, trudă, cum vreti voi să îi spuneți, dar nu mai e starea mea pură. Stare pură este când uneori „timpul” cere după el o vocală.

Însă, trebuie să îți mulțumesc pentru acest exercițiu, atât de răbdare, cât și de estetică. Pentru că oricine scrie e bine să țină cont de posibilele capcane ale limbii, pe care le poate deopotrivă exploata sau de care, în măsura în care actul lui artistic îi permite, le poate evita. Mie, de pildă, conversația asta cu tine îmi inspiră un text de genul:

„timpul acum s-a sculat la viață, soarele fiind deja pe cer,
un zvon de nouă dimineață se propagă,
timpul e peste toate clucer”.

Să ne auzim la fel de bine!

George, îl cenzurăm și pe Nicolae Filimon? Mai ales atunci când vorbește atât de frumos despre Caragea?
„Pe timpul acesta, Caragea se întorcea către ușă. ”
Eu zic că da.
Opriți timpul, clipa asta minunată....

Acum pe bune, ce facem aici, stabilim noi reguli de a fi clemenți cu clasicii și absurzi cu contemporanii? În comparație cu Eduard Lupașcu, suficient de abstract în teoria sa, tu ai pus punctul pe i, dealtfel foarte pedagogic, dar, după mine, foarte periculos. Bine, ok, să zicem că e cum spui tu, că nu mai scriem cum simțim, pentru că lectorul s-ar putea să cadă în capcanele limbii vorbite. Sau că cel care montează textul e cel puțin trepanat să nu implice un hiat între „timpul” și ”a”. De fapt nu vom face decât să cenzurăm aberant limba vie. Eu mă îndoiesc că poeții noștri consacrați, atunci când și-au scris versurile, s-au gândit măcar o clipă la pericolele citirii. Ce facem acum, interzicem poemul „Timpul”, al lui Ion Pillat, doar pentru că la citire sună.... impudic? Dau și exemple din el, dacă vrei, nu doar unul, ba chiar trei:
„L-a trezit, vorbind în vânt, o tocălie,
Din căpița de fân proaspăt și curat
Unde Timpul ațipise noaptea-n vie-
Dar ciudos pe lemnul prost, a scuturat
Ca un praf de aur zorii pe moșie,
Toți cocoșii din podgorii au cântat...
...
Și cum aprinse toamna în codri-ntâiul foc,
O bună zi, din Iezer, Păpușa și Negoi,
Se scurseră pe drumuri, umflate-n valuri noi
Cu spuma lor de lână, pâraiele de oi...
Și frunza-n viață printre atâtea moarte foi,
Sitari pestriți porniră cu toamna din zăvoi...
Iar Timpul a rămas uimit
Când primul fulg de nea a fulguit:
Un fulg căzut
Din stolul călător ce s-a pierdut.
...
Și Timpul o porni la deal, la vale,
Sub stelele cât pumnul...
Și niciun sat nu-i mai ieșea în cale.
Niciun rumân nu întâlnea, niciunul.”

Sper că nu e cu supărare, dar teamă mi-e că de prea multe rigori vom ajunge să comunicăm prin da sau nu, și pe urmă ne văităm că lumea nu răspunde... Timpul e să ne trezim!

O poți înregistra și trimite pentru Radio Agonia și o să vezi că nu nu deranjează deloc. Sunt absolvent de filologie (10 ani cu tot ce implică asta) și e prima oară când aud că două vocale pot luxa o poezie.

Ei bine, Monica, iată că ai revenit. și mai mult decât atât, ai revenit în forță. Long time no see, ochii care nu se văd să știi că nu se uită. Postmodernism scris parcă de un „calculator” din 90, invaziv, penetrându-ți pân de curând sigura biografie. Tu ești Neo! Felicitări! Și dă-mi-o pentru Radio Agonia. Nu o să îți pară rău :))

Disponibilul indisponibilizat. Cam așa aș rezuma eu textul tău în 2 cuvinte. Deși nu e foarte liric, aici se află un întreg scenariu oniric, imposibil de trecut cu vederea. Mai rămânea să pui o liniuță de dialog: - Vezi, spuse orbul, ai semnat aiurea, ca primarul! (Asta cu orbul care zice „vezi” mi se trage de la o prietenă nevăzătoare, din când în când introduce glumița asta amară. Felicitări pentru poem!

"Zborul, aur filozofal" adică "zborul, aur filozofal," Între virgule, pentru că "aur filozofal" este o apoziție.

Domnule Petrea, asadar eu va jignesc dupa ce dumneavoastra m-ati numit "frustrat". Ok. Din clipa aceasta absolut orice imi scrieti mie va intra la offtopic, eu unul refuzand sa mai comunic cu dumneavoastra. Este dreptul meu. Punct.