Bogdan Geana

Mi-a plăcut ceea ce am citit, dar m-ai lăsata așa, cu buza umflată. Vroiam să aflu mai multe despre profesionista în cauză.
În ceea ce privește stupoarea ta continuă, nu îți pot garanta niici că ai fi înțeles ceva, cu metalimbajul acesta asumat, așa că nu pot decât să te felicit că ai scăpat cu viață. Eu mai știu câte ceva, din auzite, de la bunica care își dădea constant pasiențe cu un set de cărți pătat și ros pe la colțuri, dar ca orice puști nerod m-am limitat întotdeauna, ca tine dealtfel, la bășcălia legată de pronunția bunicii sau la unele denominări de-a dreptul comice. Așa că îți mulțumesc pentru acest prilej de rememorare.

P:S.
Tu ești sigură că femeia a depus ceva trudă și nu ți-a descris doar Carul cu boi, al lui Grigorescu?

Alexandru, despre asta e vorba, caut zilele astea un alt tip de discurs poetic, cu un lexic oficial-administrativ și cu lipsa demagogic-declamativă a sentimentului. Dacă a ajuns mai departe depresia, surparea latentă și tensiunea, este fix ceea ce mi-am dorit. Mulțumesc de percepție.

Concis, ca o telegramă. Și ultimativ, tot ca o telegramă, ca un mesaj la care nu ai cum să răspunzi.

Dacă deschideți Radioul vedeți cum e cu Radio Agonia. Toată poezia care se aude este exclusiv de pe acest site, citită de autorii de aici, cu câteva excepții dictate de decese, lipsa tehnologiei din partea autorului, sau poemele clasice, care, de asemenea, nu mai pot fi citite de autorii lor defuncți. Faptul că suntem dublați și de radio este un plus atât pentru autori, cât și pentru public. Mă gândesc că dacă scrieți aici ați dori ca ceea ce scrieți să poată fi citit sau ascultat și de către alții, altfel e suficient să le păstrați într-un sertar. Mă raliez Ottiliei și vă propun să o citiți pentru Radio.

E ceva aici care îmi amintește plenar de She al lui Elvis Costello. Bine, el folosește mai mult aparatul din apropierea imediată, tu mergi pe rațiune pură și creație, dar oda, tot odă rămâne. Elegant poem, uite că se poate și cu marmura-marmură, fără să dăm cu grafitti pe colonade.

Și când ești gata să statuezi că bășcălia ar anula coarda sensibilă, pac, vine cuspida, alinierea planetelor și aflăm, buimaci că ce ți-e scris în frunte ți-e pus. Și a aventura asta impecabilă, demnă de Tanța și Costel 2.0. La geantă cred că se regăsește și Doru, bine, el are ce are cu geanta mamei ei.... :) Ar fi fain să o citești, și dacă nu o rulăm în cursul săptămânii, deși nu văd niciun impediment, poate fi lejer difuzată sâmbătă dimineața, de la 10 la 16.00 când avem Poezie.ro de weekend, cu frunțile puțin mai descrețite. Lucru bine făcut, dau steluță că altfel mi-a răpid Ottilia tot caimacul :))

Stimate domnule Florin Andor, meritul de a surprinde cititorii de poezie cu noi modalități de exprimare a sentimentelor este numai al dumneavoastră! Felicitări!

Domnule Andor, v-au supărat părerile mele cu privire la recomandabilitatea poemului dumneavoastră? Să retrag cele făptuite anterior?

Imagini simple, puține, ca un film romantic ținut într-o singură idee. Aproape că nu poți evita să te întrebi: ce se alege de restul metaforelor care ar fi putut să-şi găsească refugiul aici. Eu nu mai am nicio îndoială că ştie George ce să facă cu ele. Un lucru perfect făcut!

Dumneavoastră ce părere aveți? Avem sau nu expertiza care să vă mulțumească?

Cartezian. Nu are cum să treacă neobservat, cu atât mai mult cu cât nu este tocmai ceva aflat din abundență aici. Felicitări pentru sublimare. Lucru bine făcut!

Dragă Erika, îți voi răspunde făcând abstracție de gradul tău ridicat de frustrare, care te-a adus anul trecut în ipostaza de a te supăra ca văcarul pe sat și de a ne forța mâna să renunțăm la serviciile tale ca editor. Până la urmă tu te-ai retras în plină frustrare și noi ți-am retras privilegiile editoriale, din motive de siguranță a site-ului. Iată că acum ai revenit, probabil, așa cum ne-ai obișnuit, cu un test grilă prin care vrei să mă psihanalizezi. Mai întâi bați câmpii când mă acuzi că aș fi „atins demnitatea unei femei”, sau că aș fi recurs la un „atac personal”, semne alarmante că pentru tine „pamflet” nu înseamnă nimic. Eu am scris un pamflet, tu te-ai trezit că dacă adrisanta e o femeie e clar că sunt misogin. Wronnnnng! Și acum am să atrag atenția asupra câtorva inadvertențe:
1. „doamnă” este formula firească de adresare politicoasă pentru o femeie adultă, indiferent de starea sa civilă” - GREȘIT. Am destulă educație ca să îți infirm formularea și să îți atrag atenția că uneori poți jigni o domnișoară spunându-i „doamnă”.
2. „nu justifică ironizarea unei femei, a vieții sale personale sau reducerea demnității sale la existența unui certificat”. Indică-mi prin citate unde am ironizat o femeie, viața sa personală și unde i-am redus demnitatea până la existența unui certificat! Ne-ai arăta cel puțin că distingi pamfletul de atacul la persoană.
3. ai înțeles cel puțin că în România nu există Instituția Primei Doamne. E un început. Dar ți se pare în cazul acesta corect ca această persoană fără un statut legal conform constituției noastre și a legislației la nivel de șef de stat să beneficieze de favoruri din banii contribuabilului? Mie nu. Și chiar și așa, cei care o servesc pe aceast persoană cum crezi că sunt renumerați, și în baza cărui contract de muncă. O fac oare pro-bono? Pentru că dacă nu, ieșim din pamflet și ne întoarcem privirile spre DNA și niște jonglerii cu Codul Muncii. Dar astea ți le spun numai ție, prefer să rămân în pamflet.

Felicitări. Cred că tocmai am citit cel mai recent poem care eliberează cuvinte şi sensuri. Un soi de: noi dăm un cuvânt şi autorul inventează o expresie nouă, girată de un sens care obligă, pe care o corelăm cu alt modul similar. Iar produsul final rezultă cu o estetică elegantă şi rafinată,
De exemplu: DISCIPLINĂ, APEL LA OI, SOMN ŞI LETARGIE, NUMĂRAT OI, MUTAT OI (transhumanța):
"controlai perfect mintea
ocupată mereu, cu o transhumanţă"

Ce joacă, ce jucători!

Un lucru bine făcut!

Cel mai tare ar fi să începem aici la subsol să ne contrazicem cu deosebita analiză a acestui așa zis mentor. Eu unul prefer să îmi aloc timpul altor texte, păcat de ăsta. Măcar e mentorat bine :()

Stimate domnule Toboșaru, îmi cer scuze pentru deranjul provocat, numai că, dincolo de orice explicație din partea dumneavoastră, așa se vede, ca o bătaie de joc. În care continui să cred, numai că de data asta voi opera o corectură: vă bateți joc de textele dumneavoastră, nu de noi. Dacă atâta respect merită cele scrise de dumneavoastră, încât interveniți direct, pierdeți ce scrieți și nu reușiți să le corectați în totalitate, atunci cred că nu le meritați și cu atât mai puțin acest loc, unde, după cum cred că observați, deja vă distingeți prin această „lejeritate”. Sigur, mai aproape de adevăr era alt sinonim al lui „lejeritate”, dar m-am abținut la timp.

Domnule Toboșaru, vi s-a cerut să corectați, dumneavoastră ați schimbat titlul și ați repostat. Vă asigur că noi nu suntem aici să facem poliție și nici să constatăm că munca noastră devine bătaia de joc a unora ca dumneavoastră. Dacă nu știați, vă reconfirm că absolut tot ce fac editorii aici și la Radio este cu titlu BENEVOL. Noi nu ne întreținem de pe astfel de activitate. Așadar, la prima abatere pe care o mai constatăm din partea dumneavoastră vă vom bana textele, ca măcar timpul acela puțin pe care îl avem să îl putem aloca unora care nu își bat joc de noi.

Nu, mulțumesc! Nu este radioul meu, ca sa ma aud la tot pasul, ci al autorilor. Acesta a fost principiul dupa care am si pornit Radio Agonia. Asta e, sau cum ar fi zis un clasic: ghi ni on!

Vorbele cer socoteală gândurilor, despre asta este în definitiv vorba în poemul tău, și despre regretul de a nu avea niciun regret. Îmi place cum ai construit acest univers al gestului refuzat, de parcă în fiecare particulă ce îl compune s-ar ascunde o monodramă. Și cred că se pretează extraordinar de bine pentru Radio. Dacă vrei să citești acest poem, trimite-mi mp3-ul. Lucru bine făcut!

You had me at Nina Simone, ca să o zic pe limba doamnei doctor Simone, pe care, apropo, alături de alte nume la fel de grele și autentice ca ea le poți asculta când ți-e lumea mai dragă pe Radio Agonia. Dar recomandarea mea nu e pentru că ai echivalat vibrația sufletului cu vibratoul de pe altă lumea al lui dr. Simone, ci pentru că este un poem echilibrat, construit parcă în jurul unui axis al melancoliei și al soluției interioare.

În ultima parte a vieții, Nina Simone ținea să i te adresezi punând accentul pe titlul dobândit de „doctor” și îi corecta pe toți spunându-le, cu un fenomenal umor disimulat: „doctor Simone”. De aici dr. Simone. În rest, bine ai venit și bine că scrii. Lucru bine făcut!

Eu i-aș fi zis „tango in tanga”, mai ales că ambiguu nu înseamnă neapărat și ocult. Bănuiesc că urmează ceva cu ursoane și apreschiuri, pentru perioada de iarnă imediat următoare.