două ipostaze ale unui sentiment de izbeliște pe casa scării, noaptea

se încolăcise pe preş, în miejii nopții,

precum un câine murat,

sentimentul.

câți ani ai păpuşă?

câți să am mătuşă?

-repeta sacadat în liniştea nopții,

măscărind-o pe vecina de la 3,

mai cunoscută drept criminala cu baigon-

sentimentul,

dosind tampoanele pentru

a nu-şi deconspira vârsta,

ca o căpățână de veteran întors din saigon,

mimând integritatea fizică.

ce ți-e şi cu sentimentul āsta,

voiam liniştea doar pentru mine,

încât a ajuns să-mi fie ruşine cât puteam fi de egoist,

în stare să dau câte un acatist

pentru fiecare dată când murisem

câte puțin,

unica mâță tristă să dea ortul a doua oară,

vai-vai, of-of,

nu, mai bine of-of, ca în

you're much too good to be true,

can't take my eyes off of you...

fără să fiu vindicativ,

l-am reclamat totuşi, cu mâna tremurândă pe

aparat,

probabil din pură frică;

citisem undeva că sentimentele ne

omoară, ceea ce m-a făcut să iau atitudine,

și până la urmă ecarisajul s-a mai și civilizat,

respiră un strop în plus de umanitate,

mai un treat, un cuțu-cuțu, o tutuială ieftină,

hai la tata grivei, hai la tata fetița, în timp ce

noi toți respirăm vise cu termene depășite și

amenzi insuportabile, pe fundalul unui

patruped dându-se de ceasul morții, vise de care

ne putem debarasa simplu, printr-o deschidere de ochi.

sunt nopți când, mai săraci cu un sentiment,

fetița cu cribrituri comite o stângăcie, lăsând

să i se vadă portjartierul funcțional, din elastic;

noaptea stau singur în miros de cafea, miles davis mă inițiază

impertinent în iubiri interzise, iar de pe casa scării

securistul deconspirat de toată lumea, mai puțin

de propria sa conștiință se aude spunându-i:

nu are cum să îți fie frig, când simți că începi să

dârdâi, ciupește-te cu elasticul!

salvarea ne va fi eminamente mecanică,

în niciun caz kilocalorică -

rămas bun, sentimente  pe plan înclinat!