la petite compagnie créole des filles en fleurs

la o cafea cu un prieten bun,

unul dintre aceia care seamănă cu ianuş, care a locuit fără să știe

în

casa în care a trăit trei ani sudinski, culcat pe jos, pe o saltea

aidoma lui sudinski, un ianuș fracturat în totalitate

și îmbălsămat pe sub tricoul negru cu urme de sare pe spate,

acoperit strategic cu o cămașă cadrilată,

de strănuturi și crize messianice de bilă ținute în frâu,

tocmai din acest motiv el ar bea cafeaua cu paiul

şi eu stau la dreapta lui, acum, aici și atunci

dintr-un singur motiv teribil, numai

pentru că el seamănă cu marius ianuş

tânăr

îmi scapă: bine, măi mariuse şi el îşi întoarce grăbit capul

în altă parte,

cam cum o făcea eminescu la masă cu bețivul de creangă,

atunci când tăia aerul la bolta rece maiorescu -

titu tâmpitu.

mai trebuie nițel timp până când

te vei obişnui că tu eşti pentru mine

(de fapt pentru mine în ochiul public) marius ianuş tânăr,

pe urmă o să îmi spui tu: iorga,

şi eu am să renunț la compania ta

de cafea, evit călugării, niște bigoți cu păcate

mari cât casa scânteii sub prelată xxxl, mereu mă obligă să îmi țin

degetele pe nasturi.

în fine, marius ianuş tânăr îmi zice despre o fată

cu care vorbește el, îmi spun că a vrut să zică „pe care o

fute”, dar ăștia de la cinci trese bagă bruiaj și sunt foarte sensibili

la arbitri, călugări, popi și tot rockeru pe vechi

vestimentat ostentativ în negru, noroc cu comeseanul meu

că trecuse de primul filtru, bine, eu nu mă pun, port negru

doar pentru că mă slăbește,

și mai zice ceva de fotbal și de sănătescu, strada, sănătescu strada,

nu ghinăralul

pe care s-a ținut să nu urineze ieri seară, adică să se

pișe cu spumă, de teamă să nu fie deconspirat de viitoarele foste

fete cu care ar mai fi intrat, posibil în vorbă.

timpul trece frumos și grăbit când  stau la masă cu

lookalike-ul lui marius ianuș tânăr, sunt singurul care identifică

la radio vocea mariei tripon și mă simt dintr-o dată suficient

de motivat ca să scriu poezie pe batiste de stofă, pe hârtie

mesajul e cinic, un text lipsit de orice emoție. no poetry.

pe pânză prinde suflet, suflet candriu de papugiu cine să-l înțeleagă,

eu îi vorbesc despre poetul cu geantă frigorifică,

prietenul meu care seamănă cu ianuş, fracturat în totalitate îmi zice de

ambulanța neagră, fuge timpul ca nebunul

secerate cad secundele precum martirii noștri la mărăști, mărășești

și oituz, după ce inamicul băgase în cadru, ca în medalia de onoare, tunul

după introducere, tramă și o descriere îi mulțumesc

fracturistului închipuit pentru textilele donate, el mă întreabă unde e

toaleta, de ce? vrei să te piși sau să îți pudrezi nasul? el îmi răspunde

afabil: da, și eu îi arăt cu arătătorul, ocultat sub gestul unui scărpinat la nas,

iar în lipsa lui fug din local, cum fug la timpul prezent de

fratele de mănăstire, în față la gepa merg televizoarele, pe unul desene

animate, pe altul o diseuză cu popou de ținut minte și pe altul

o știre cu un pod prăvălit peste niște călugărițe ieșite la

iarbă verde. îmi vărs cafeaua pe pantalonii albi de doc,

pată urâtă, poate era mai bine dacă m-aș fi pișat pe mine.

haide mariuse, mai bine să bem o bere la țap.