​poetului care nu deranjează NICIODATĂ

nu, tu niciodată nu inoportunezi,

de vină este numai contextul social,

gâlcile de la antipozi, reumatismul unei nepoate

sau oboseala cronică a bătrânului nehamkin

purulent din efigie, ca miciurin peste hibrizii

de cuci, sătui cu porumb pioneer P1197 –

pur și simplu așa simți tu să te erijezi

în primul grădinar al vorbelor.

seara, la suflatul unanim în marele opaiț al lui bicuță,

consumatori sau doar gură-cască în lanul

care, la suhovei, se spune că ar mai ofta încă

după pănușile de-altă dată,

-ou sont les panuches d'anton?-

vorbesc cum că ai ține de mână un anacolut

în pantaloni scurți, de la spate miciuriniști trasând

împreună labirinturi noi și mai noi pentru

viitorii aventurieri din înalt cu aripi și rol civilizator.

tu dacă nu inoportunezi acum

cum să o poți comite, când nimeni

nu va mai avea nimic de făcut?

anduranță! asta îmi vine să îți urez,

anduranță!, dar

mă opresc brusc când dai pe gât

primul țoi și tușești baritonal, cât să

te distingi ca obstacol prietenos.