bogdan dragomir

Iolanda,

Nu stiu daca este momentul insusi...cine poate sa stie cu adevar asta? Multumesc mult ca ai trecut prin Nod.

Calin,

Ca sa raspund la intrebarea direc adresata mie, anume- daca am mai avut rezonante critice...iti pot spune ca nu. Din 2004 cand am facut greseala sa public primul volum de poezie- \"Cadere de ingeri\" (spun greseala intrucat varsta mea de atunci- 14 ani- a parut a fi nepotrivita, caci, de cele mai multe ori, acest aspect mi se incrimina si nu textele), am primit doar cateva critice pozitive legate de carte (in 3 reviste), si o nominalizare la premiile de debut Nichita Stanescu. Dezamagirea a fost mare, dar nu neasteptata. Am decis sa ma scindez de constiinta poetica. Asa am si facut pana anul trecut in lunile de iarna. Apoi, am intrerupt din nou...pana mai de una zi.
Iti multumesc de comentariu. E o hermeneutica lucida. Astept si interpretarea mistica.

Carmen,

E bine ca ai reasezat (intr-un fel) textul...se vede ca in spate sta un efort rational de al patrunde. Se intampla rar aici. Ma bucura.

inceputul poemului are valabilitate estetica. surprinzagor de bun. insa, euforia scade pe parcurs, discursul se dezarticuleaza, pierde taria lirica initiala.

Spuneti dumneavoastra: \"El exprimă durerea că acest popor a ajuns să fie dominat de niște indivizi parveniți, care au pus “labele” pe “ciolane” și care inoculează poporului ideea că este firesc să fie așa\".- PATETIC
E stiut, suprastiut...a devenit aproape organic acest fapt (nu spuneti nimic nou, ba deveniti vulgar, o pastija anacronica a unei colectivitati suprasaturate de asa ceva) . Consemnati o evidenta supraconsemnata...eu nu spun ca nu este asa. Spun ca NU este o forma de creatie. Reveniti-va, mergeti in parc si recitati-o declamativ acolo, o sa va gasiti si un auditoriu care sa va aplaude, o sa va declare un poet national, multinational, aproape absolut. Dar, din punct de vedere estetic, asa cum mi-am dezvoltat argumentatia anterioara (si nu din unghiul de vedere al unui habotnic) ar trebui sa va fie clar ca NU aveti a face cu arta, NU aveti a face cu un simt al realitatii (asa cum pretindeti), NU aveti o cultura poetica (si tind sa cred ca nici un fel de alta cultura), NU sunteti autor (v-am demonstrat de ce mai sus).
Ma surprinde totusi ca nu constientizati, ca nu aveti proportia a ceea ce este, ca inca va mai gasiti scuze, ca aveti o incapatanare bizara de a parveni, de a nu fi ceea ce sunteti. Daca mi se permite, (si mi se permite) sunteti un om mutilata spiritual, anume: va lipseste o dimensiune culturala a fiintei, care daca veti anaiza istoric demerge din dimensiunea relioasa a fiintei. altfel spus, sunteti un om cazut din umanitate (cu sensul de Humanitas).
Cat despre abilitatile mele de comprehensiune...nu cred ca aveti fundamentul, capacitatea, capitatul de incredere necesar ca sa puteti exprima.

Al dumeneavoastra...Dragomir

\"timpul se bâlbâie prin vene\". Un poem cu premeditarea totalitatii. Moartea ce nu vine, ce nu va sa vina la timp... aici e tragismul- in timp si nu in moarte. Poemul acesta este o supraconstiinta a amanarii singurului timp precis... acela al derivarii prin lipsa.

domanule garda,

aveti dreptate. prins fiind de sentimentul unui profund dezgust in ceea ce priveste textul dumneavoastra, am pierdut din vedere o argumentatie a celor spuse de mine. dar, multumita dumneavoastra, am sa revin pentru a elimina un eventual principiu al lui de gustibus (principiu pe care il enuntati in vederea textelor mele) care nu isi are locul intr-o interpretare rationala, si mai rau, pentru a trece de nivelul habotnic pe care mi-l acuzati. acestea fiind spuse...iata argumentarea.

Pronind de la ipoteza ca \"poemul\" domnului Gardea- \"Evolutie\" NU este o creatie originala,artistica si prin urmare valoroasa, fapt ce intra in raport de contradictie cu nazuintele \"autorului\" acestei scriei(vom vedea ulterior ca atasarea statutului de autor acestui domn este nepotrivita, ba chiar antinomica),se iveste necesitatea unei evaluari riguroase, care sa ne serveasca ca suport in afirmatiei de la care am pornit acest demers, anume- nevaliditatea poetica.

Ca atare, privind fragmentar cateva momente din ampla istorie a teoretizarii liricului, ne vom restrange la a invoca cateva concepte pe care le consideram a fi baza minimala a unei culturi cvazipoetice, cum ar fi: poesis la Aristotel, apoi de actiune si contemplare la Catullus (revolutionarul limbajului poetic in antichitatea latina), apoi la poezia ca gen al subiectivitatii la Hegel.Ca sa nu mai vorbim de Victor Hugo, Hugo Friedrich. Pentru a autohtoniza intr-o oarecare masura cadrul, ne vom opri si asupra lui Maiorescu care ne vorbeste despre autonomia esteticului, apoi asupra lui Marino si Coseriu- in privinta limbajului poetic.
Cu siguranta sunt mult mai multe repere pe care le-am omis cu buna stiinta din considerente pragmatice- spatiul, adecvarea la cadrul in care ne situam, precum si faptul ca largirea unui asemenea discurs nu face obiectul prezentului argument. Aceleasi considerente le avem in vedere si in ceea ce priveste deciziea de a nu da curs unei dezvoltari a teoriilor amintite. Le consideram ca stiute, iar de nu le anexam in bibliografie.
Asadar, o data trasat cadrul teoretic din unghiul caruia ne propunem a ne desfasura critica, putem trece la analiza efectiva a scriiturii (ne ferimi in al incadra in vreun gen estetic). Ne apare asadar ca evident faptul ca domnul Gardea este strain de orice viziune asupra limbii poetului, asupra ratiunii lui estetice. Spre exemplu, primul vers \"România azi renaște\"- ne situeaza in preajma anului 1848. Desi in fapt se vrea a fi o ironie, o bagatelizare a idealului national de la \'48, intrucat renasterea se face in ratiunea \"mondo cane\"...nu il face sa fie cu mai putin patetic-declamativ. Acest gen de ironie evidenta, flagranta, nu este departe de glumitele de gang, sau cele ale jucatorilor de sah din parc. Mai exact, nu are nici o relevanta gnomica, ca sa nu vorbim de una stilistic-lingvistica, caci atunci ne vom opri asupra cuvantului \"amaratii\" si \"pupa\" din versul 3, cum mirobolantul autor nu se dezice, si insereaza sintagma \"ling ciolane\" in ultimul vers, sintagma suprabrevetata, truistica, vulgara. Prin urmare, privit in ansamblu textul care se vrea inscris ca fiind o poezie, nu reuseste sa fie decat o epigrama de joasa calitate...daca nu cumva alaturarea conceptului de calitate este o lipsa de cuviinta, o impertinenta.
In ceea ce priveste ideea acestei scrajeliri, ea este una in spirit postmarxist, care nu face decat sa afirme marxisumul letargic din structura ontologica a acestui domn, care dupa cum am spus anterior nu poate fi un autor. Enuntam aceasta idee in ratiunea faptului ca statutul de autor se aplica unei forme, expresii autentice, inovatoare si nu unei creatii stereotipe, instinctuale asa cum ne spune Blaga, in critica pe care i-o face lui Bergson, cand dovedeste ca animalele NU pot fi creatoare de cultura,de inovator contrar celor enuntate de unii. Asa se intampla si cu textul de fata, el este o inscriptie a unei mentalitati colective...situata undeva nu departe de abilitatile omului cavernelor.
Concluzionand, o privire retrospectiva a celor dezbatute, lamureste incadrarea in cliseu si nu in creatie/cultura a obiectului pe care l-am fixat in ipoteza.

Cu speranta ca v-am deconstruit scuza invocata de dumneavoastra, privitoare la habotnicismul meu, va invit la o reevaluare. Si in plus, in arta nu este loc de toleranta, ci mai de graba de bunul simt, de buna masura (in sensul unei taxonomi axiologice valide), de o analiza rationala, fundamentata.

In final va invit sa luati parte la bunl simt si la buna masura. Are sa va ajute in apropierea de adevar, de creatie, si nu in ultimul rand va invit la o replica la replica precum si la lectura.

Cu sentimente de prietenie, Bogdan Dragomir

un text mai prost nici ca era cu putinta. ma surprinde totusi curajul de a publica un asemenea rebut. aprecierile mele

e un text naiv...dincolo de idealul mitochanesc-in sensul lui de fapta si nu de cuvant...si prin asta ma rever la mitocanii de ev mediu...-, textul putea sa fie bun....asta daca nu era dominat de depresiunea depresivitatii...adica de stadiul lacrimal al durerii, revolta devenind astfel forma de resemnare, forma de \"nu\" ostentativ...care \"nu\" lipsit de putere ...naivitatea de aci purcede...din lipsa de stil in a aborda durerea

oricand se va cere o opinie sincera...chiar si putin exagerata ma voi sesiza. numai ganduri de bine

nu stiu cum acest text nu a intrat in atelier. ramane o intrebare constanta de a mea atunci cand am placerea sa va lecturez textele. o relatare nicolaesciana...un imaginar comun, inexpresiv.nu tot ce tine de drama razboiului impresioneaza. trebuie talent pentru asta. dar pana una alta...(pana o sa deschide cineva ochii) ...ramane un text mediocru...nu va faceti griji...o sa primiti si cateva stelute pentru el

e nepermis de trist, nepermis de adevarat. e un poem pe care poti imbatrani, in care patul de dupa soba e mereu cald de trupurile celor ce sunt, celor ce nu sunt, celor ce or sa vie. un poem minunat

draga domnule ghica, ideea lumii ca o conducta e minunata. nu stiu daca cumva ati citit acea teorie filosofica a lumii ca pasaj... sunt asemanatoare intr-o oarecare masura.in schimb la nivel expresiv resimt unele placiditati... lumea in sine e una fada...o putem descrie diferit...fie exagerat de stearsa...fie...eu stiu...cred totusi ca trebuie transcris textul intr-o semantica a excesivului. in rest imi place :)

felicitari! un poem minunat...nimic de adaugat. respecte

in totalitate patetic. \"poet-simțitoriu cu fruntea de grâu\"...inteleg dorinta de autenticitate,dar nu inteleg scopul cratimei care unifica poetul cu \"simtitoriu\"...sa fie oare o caracteristica a poetului in sine sau a individului Ion Muresan???? lasand de o parte valoarea expresiva care tine de o ideologie \"devreme\", si care a fost de buna seama buna, insa, dupa parerea mea, mentinerea ei in conteporaneietate starneste grotescul...e asemeni unei batrane invalide purtand tocuri. in rest toate aprecierile mele

felicitari acesta e un scenariu bun. are puterea de a imagina, de a se imagina pe sine, pentru ca in cele din urma sa duca la senzatia de vietuire. asta cred ca e important. bafta multa in rubrica atelier...

auzi magarie... :). stiti ceva domnule? cum catalogati dumneavoastra acest banal de care faceti uz pentru a defini un om pe care nu il cunoasteti. personal banalul il sesizez pe fapte, actiuni, moduri, stiluri. si ca sa va dau un exemplu, consider ca epigrama dumneavoastra este banala, si mai mult, un fel de carpeta cu te miri ce dansatoare in jurul unor tineri stand la taifasuri.

textul ar fi bunicel daca nu ar interveni \"cand ti-e lumea m-ai draga\" cate o secventa banala expusa banal. poate ca ai riposta spunand ca banalul ala e tocmai definitia in care sta ascuns tragismul, surparea interioara, si ca banalul este pe de alta parte esenta lumilor de carton, singurele pretentii ale unei \"fetiscane de la tara\". in rest toate aprecierile mele. per ansamblu, textul mi-a placut si a fost emitator de stari, dar nu trebuie neglijata nici natura principiilor formale alei artei, pentru ca arta dupa cum bine stii nu habiteaza doar in jurul afectului.

Stimate domnule Jianu Liviu-Florian, am citit poemul dumneavoastra cu o usoara strangere de inima, si bineinteles cu groaza rasfrangerii unei pedepse transcedentale, dupa cum ne anuntati in \"Nota\", cu care de altfel imi voi permite sa incep emiterea unor judecati valorice (personale bineinteles). Personal (cum spuneam) consider ca aceasta imbinare de piosenie cu unitatile valorice dupa cum precizati mai sus: ACATIST = 1 ron, nu este de finete sau onorabila pentru un crestin onorabil, in al doilea rand intarirea din paranteza, anume \"autorul\" alaturi de pronumele personal eu, in contextul in care aceasta nota se prefigura inca de la inceput a fi una de persoana I, nu ii inteleg rostul, dar o vad ca pe o eventuala infatuare, pe buna dreptate naiva. Trecand la o succinta analiza pe text, sesizez: pierderea de vreo 4 ori a ritmicitatii, mesajul fortat, cautarea cuvintelor \"ce din coada au sa sune\", idei naive rezultate tocmai din incapacitatea de a pastra intacta ideea poetica, adica altfel spus forma suprima esnta. Consider ca pentru a nu pica in derizoriu si pentru a nu distruge o imagine poetica buna, trebuie sa fi un foarte bun versificator, ceea ce nu reiese din poemul de fata. Ideea textuui e buna. Poate o veti mia prelucra. Cu ganduri bune si sperand ca prezentarea dumneavoastra nu este decat un argument bombastic in fata artei, voi continua lectura poemelor, dorindu-mi sa ma fi inselat. Cu respect.