Bodea Diana Mihaela

M-a cucerit imaginea din final, cu secundele care zambesc. Imi da impresia unei pozitionari sufletesti a eu-lui poetic vis-a-vis de timp. Gasesc ca daca am reusi sa stabilim cu timpul o relatie umana, am trai altfel.

Super tare poza, marturisesc ca nu sunt mare amatoarea de haiku, gasind ca e greu sa faci din acest gen ceva sublim. Sincer imaginea e absolut superba.

Despre morti numai de bine, in orice caz. Sa-mi fie cu iertare ca nu mi-am dat seama ca era vorba de un mort in toata regula, eu in naivitatea mea am inteles ca de fapt nu mai aveai nevoie de mila pentru ca ai depasit conditia anterioara si te-ai ridicat precum phoenix. Vesnica greseala a optimistului e aceea de a se gandi mai intai la plus si apoi la minus. Mea culpa.
Lectura, ca si mica discutie, mi-au facut placere.

Inteleg oarecum filosofic poemul tau, imi place trecerea de la o doctrina la alta ( padoda, catedrala ), dar din pacate regasesc aceeasi veche tendinta de a privi ”catedrala” ca pe ceva rece si dur. Vesnica imposibilitate de a ne imblanzi dorintele si de a fi mai gentili, de a da reverenta si mila celui pe care de fapt ne cataram.
E interesant la poemul tau ceva - e vorba de un om care se catara pe ”cladiri”, adica poate pe oameni, ii impovareaza, nu ofera nicio gentilete si totusi el insusi cere mila.

Nu, evident ca nu trebuie sa se scrie si un text de explicat poezia. Dar forta si violenta m-au impresionat pana la a mi se parea incredibil. Cert e ca mi-a placut poemul.

Sincer, primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost ”Auleo”. Cu toata stima, am o nelămurire: acesta e un poem de dragoste? Dacă e, atunci mi-a plăcut, dacă nu, atunci e un soi de atac la persoană (afirm asta cu un oarecare simț al umorului vis-a-vis de poemul acesta care mi-a făcut impresia unor nervi copilărești). Cam așa fac și eu când sunt nervoasă, acesta e motivul real pentru care am zâmbit la citirea lui.

Un poem într-adevăr trist, dar nu cred că pe măsura observației lui Răzvan. Îmi susțin afirmația invocând ultimele versuri ale poemului dat fiind că acolo unde există puterea de a apringe o brichetă, chiar dacă asta ar putea fi interpretată ca o lumină artificială, e totuși o lumină a cărei resursă se află în sine (gazul din brichetă). Plus, curajul nu înseamnă absența fricii sau a lașității, ci puterea de a depăși respectiva stare.

Îmi place asocierea cu mușcătura de gutuie, în primul rând că eu văd fructul acesta ca pe o combinație de feminin și masculin; feminină este coaja subțire, parfumul, iar masculină culoarea și duritatea fructului. Probabil că te-ai înecat cu partea feminină a fructului.
De asemenea, m-a atras mâna de fier și inima caldă, precum și pandantul de vară veșnică, imaginea formată de aceste elemente trimițându-mă cu gândul la un soi de cavaler medieval într-o aură de misticism panteist.
Anastasia - lotus din final mă face să cred că e un fel de transformare a primei faze a întâlnirii dintre feminin și masculin, o elevare, o limpezire ce produce acceptarea femininului în final. O frumoasă transfigurare a nodului în gât în lotus de lumină, în luminița de la capătul tunelului.

Am citit cu sufletul poemul tau si am ramas cu o anumita stare de tristete. Probabil nimeni nu ne impiedica sa fim fericiti, cel mai curand noi insine si vesnica nemultumire. Poate si vremurile sau felul in care noi le percepem e de vina, nu prea ne mai oprim sa respiram, sa ne bucuram de lucrurile simple, de prieteni sau de oameni in general. Suntem intr-o goana continua dupa ceva, uneori nici nu putem sa definim clar acel ceva. Ar fi frumos sa ai dreptate, in final sa gasim dragostea sau cel putin sa ne bucuram de o inteleptire, de o vedere mai buna.

Placuta poezia, rar vad poezii optimiste, iar a ta e cu atat mai frumoasa cu cat e presarata cu mici imagini simple dar graitoare, cum ar fi cea a mugurilor.
Cu drag, GG.

Foarte amuzant poemul. Iubirea psihedelica m-a dat pe spate, scuza-mi exprimarea, dar imaginea cu calul alb la protap e de-a dreptul delicioasa. Felicitari pentru un poem reusit si viu!

baterie reîncărcabilă pentru nervii lui D-zeu - un vers ce mi s-a lipit de inima pentru ca imi spune ceva despre un mix de ganduri, de raportari care nu neglijeaza nicio parte din fiinta umana. Finalul care aduce in discutie curajul e un soi de pansament sufletesc pentru ca eu zic multumesc ca l-ai impartasit.

GG

Am asa o slabiciune pentru intelepciune incat nu stiu cum dar nu am obrazul sa va las ultimul cuvant. Ma intreb daca eu sunt asa cum sunt, dumneata care iti pui neuronul suprasaturat de mediorcritatea celor din jur la intrecere cu mine cam cu cat mai mult trebuie sa fii ca mine, poate si mai rau. Dar vedeti, am decenta limbajului inca si a comportamentului si nu va pot lasa sa fiti mai ceva ca mine, desi insistati sa va impuneti.
Dar sa stiti ca daca aveti acelasi nume cu un distins domn care a condus pe undeva si o Directie de Cultura, nu va ajuta sa salvati aparentele. Nu mizati pe acest gen de confunzii. Omul se cunoaste dupa cartile pe care le citeste si dupa limbajul pe care il foloseste cand se apuca sa debiteze orice, intelighentii sau tampenii.

Ca o invocare magica suna poemul tau, nota de vitalitate e absolut minunata, fiind deliciul meu inainte de somn.

Gasesc ca e duioasa poezia, desi nu stiu daca e cel mai fericit atribut care l-as putea gasi, dar am dorit sa las un semn pentru poezia aceasta care mi-a placut.

Un text actual, combinatii de imagini diverse, unele chiar simpatice care mi-au adus un zambet, cum ar fi: cuvinte în răsplin cum buza unui pahar ce zâmbește o burtă mișcătoare de apă, nu știu s-o amuțesc iar atunci mă supun și cert bărbatul, taci cocostârco, dau să scap apoi jur pot să ascult fără să tac .
Titlul mi s-a parut foarte atragator, o esenta in sine. Mi-a placut poezia.

Surprinzator poem de la inceput la final. Multe imagini emotionante si pline de seva, nu am sa citez pentru ca mi-e teama ca ar trebui sa redau poezia, insa am sa o scriu totusi pe cea din urma imagine care mi-a ramas in minte ... pana și propriile picioare îți pierd urma. I-as da steluta daca as sti cum, dar spre rusinea mea nici pana azi nu am aflat cum se face.

GG

Liviu, comentariul tau m-a facut sa zambesc. Sunt in totalitate de acord cu opinia ta, dar marturisesc ca mai simt nevoia si sa o mai lalai din cand in cand. Face bine la cerebel. Multumesc de cuvinte.

Dna Angela, multumesc pentru comentariu. Observatia Dv. e dreapta, insa scriu sub impuls si asta produce uneori si aceste descrieri prea ample de ajung sa scriu poem in proza. Oricum, apreciez interventia Dv si voi lua in considerare sfatul.

1. Nietzsche e cunoscut ca fiind filozoful care a dat o intrepretare distincta la textele lui Heraclit. Am ajuns acolo pentru ca ati amintit de Heiddeger si credeam ca ati vazut legatura, mai ales ca intre acesti doua filozofi si Heraclit ca subiect de interpretare exista totusi o legatura. Daca si N este considerat de Dv un clasic atunci sunt absolut cuprinsa de aceeasi senzatie ca si dv, aceea a viziunii unui monument ca cel invocat de Dv prin citarea fizicianului.
2. Stoicii, pe care vad ca i-ati descoperit intre timp nu v-au lamurit nici acum.
3. Formularile dumitale - exista nemiscare in miscare ... - sunt tipice filosofiei orientale si acest lucru se insuseste de-a lungul timpului intre cei preocupati ca fiind util in identificare educata a unor surse ( englezul ar spune pentru acel educated guess). V-am reprodus afirmatia lui Nietzsche ca sa va lamuriti un pic si poate sa iesiti din confuzia in care va aflati.
4. Inca o data va recomand sa cititi despre ironie, se pare ca nu sunteti familiar cu acest concept si structura sa filosofica in viziunea lui Kierkegaard.
5. Un om ingrijit nu va face niciodata afirmatii rautacioase la adresa cuiva nici macar daca acestea s-ar justifica, cat timpul acel om nu e el insusi de-o teapa cu acea persoana si atunci evident ca s-ar intalni seaman cu seaman si aici nici natura nu ar avea ce obiecta.
6. Daca v-ati plictisit de clasici nu aveti de cat sa scoateti Dv ceva merituos in materie de filosofie. Clasici clasici, vedeti Dv insa se pare ca nu toata lumea stapaneste chestiunea in discutie pentru ca e evident faptul ca acesti bieti clasici cunoscuti si studiati inca in toata lumea nu au fost depasiti de nimeni. Puteti incerca Dv.
7. Da, revin cu acest comentariu pentru ca imi face mare placere discutia, fie ea si in contradictoriu. Si apoi imi place ca reveniti de fiecare data mai rautacios.