Bianca Goean

Evident, Radu, intr-un loc unde se vorbeste mult prea mult si facem atat de putin, gandurile nu se mai lasa uneori asternute decat cu greu, ne ramane sa ne cautam ramasitele unul in celalalt si sa incercam sa simtim ce ai simtit tu ieri.
Si daca si eu ma voi feri a spune cuvinte mari ca impresionant, sper ca stii ca, evident, imaginile de pe retina ta si cuvintele gandurilor tale... ale lor...
Multumesc.

Sensul acesta de care vorbesti, Eddie, asa-zisul sens invers, acesta m-a fascinat si pe mine in final, ai intuit bine: refacerea caderii in sus. este de fapt o incercare de a privi altfel, de a arata ca perspectiva este totul. La urma urmelor, saritura o data facuta, nu mai exista limite. Important este sa te tii bine si sa nu dai drumul... am retinut si asta! ;-))

Emil, am sa incerc sa fiu obiectiva, si sa comentez mai intai minusurile pe care eu le vad si apoi plusurile. Imi pare prea descriptiv in prima parte, ideea pierderii de memorie si a recapatarii bruste parca nu se sustine, in cadrul pe care ulterior ni-l dezvalui (nu stiu, poate te mai gandesti la asta, eu as spune ca aici s-ar \"rupe\" intr-adevar programul...). Partea a doua curge mai firesc, desi dupa gustul meu ai si aici destule \"explicatii\" de care ai putea sa te debarasezi, lasa cititorul sa gandeasca, sa isi imagineze, sa inteleaga legaturile cu realitatea trecuta. Finalul care da o dubla dezlegare nu-i nou ca idee, dar l-ai folosit frumos, dozarea elementului cheie ti-a reusit foarte bine, cititorul ar trebui acum sa arunce o noua privire asupra prozei, sa ramana in meditatie. Ei, asta este o mare reusita, si pentru asta cred eu ca merita sa revii si asupra prozei in sine, pentru ca ea nu trebuie sa fie sustinuta dezechilibrat de final... Ce gasesc iarasi reusit: anumite detalii-indicii (florile fara miros, culorile putin exagerate - la un moment dat m-am gandit ca ne conduci de fapt intr-un tablou, scuturatul instinctiv al hainelor dar fara nici un fir de praf ca rezultat, muntele fara varf), repetitia obsesiva a declaratiei de dragoste a fetei...
Uf, sper sa nu-mi iei in nume de rau demersul, e semn ca mi-a placut si vad mai mult aici.

Omul fara radacini pierdut intr-un joc de-a stiutul, cand atat de simplu ar fi sa incetam a fi undeva doar in fata, niciodata inauntru. caci nu zei, nu-i asa, ne dorim sa fim.

Florin, hei hei hei, si nebunul nu-i chiar strain, atat de cunoscut imi suna glasul lui, ma uit la care ceas astept dincotro sa se adune troleibuzele de parca asta ar avea importanta; brusc cobori la una dintre statii din timp in concret sa te nasti o data pentru tine, o data pentru ea autentic.

Uite frumos inseamna ca jocul nostru se intinde pe puncte inspre un cerc, cameliile se deschid cu tristete, dar gandul tau este altfel, caci viata pe care si-o doreste in acea aruncare nu-i imposibila...

Linea, te joci... rasucesti zilele si persoanele si imi dai zambet, multumesc!

Lizush, usa se deschide din cand in cand catre o tara a minunilor, suflet numai sa mai avem sa primim ce-i dincolo...

Drag, cu povestile-n brate,

Ei, eu cred ca Bogdan a surprins esenta jocului nostru in aceste versuri:
bucuroși cu toți că punctele noastre,
intersectate undeva între plus și minus
infinit,
se unesc întotdeauna
la marginea dinspre răsărit
a apusului,
legănându-ne pe un balansoar nevăzut
al iubirii....
Frumos semn al cuvantului ;-)

Casa in care intrebarile si ne-deplinele raspunsuri se aseaza fata in fata. Un joc al esentialelor, construit firesc, simplu.

Elia, creste si ea, creste si ceva, ai dreptate, uneori simti ca povestea incepe singura sa se scrie de pe buzele copilului si zilele incep sa curga firesc, timpul se-asterne numai cu plus si minune.

Bogdan, sa te las pe tine sa alegi??? As zice nu, as alege eu, dar ma uit ce mai maraton ai facut astazi, si atunci ma las pe un colt de stea si astept sa rasara semintele.

Drag si multumiri de semne,

Amelii, incriptat in joaca, ne oferi aparent chei si mai ales piste false, dar nu nu nu tragem cu ochiul, caci nimic nu este ce pare a fi, totul are si o alta jumatate... Imi imaginez cam cum ai scris aceasta poezie, si ma trezesc zambind ;-)

Te-nseamna-n cuvinte acolo unde buzele se lipesc de tampla colinelor, unde iarba naste fluturi si jocul iubiri (sau iubirile jocuri...), unde noi asteptam sa creasca alte focuri din maini... insemnate.

Intr-o singura zi aproape tactila ne-ai intors si pe noi cu mana intinsa inspre gand, dinspre emisfera aceasta, intr-o atmosfera de poezie dincolo de joc. Mi-au placut mult si ideea schimbarii prin incalzire la alb, si legatul papusilor la ochi... Nu prea \"vad\" insa semnul de carte ilizibila...

O poezie scrisa oarecum din alta perspectiva, din fata, din oglinda catre noi, si nu mai iti rasucesc sensurile si insemnele, atat de bine si incet se citeste poezia aceasta, dar raman ancorata in ideile acestea cu care ne-ai provocat aici.

Bursucel, ai dreptate, minunea este ea, iar eu stau si privesc uneori acest univers pe usa intre-deschisa... in duminici cu stele.

Florina -Dana ;-), asa cum stiam, ai ales credinta si usa acum este deschisa catre intelesuri...

Ela! rade chicotit si zambeste in toate culorile, si toate se invart ... ochii de iulie? ;-)))

Mihaela, obrajori de noiembrie, in fact, dar se imbujoreaza cu toate anotimpurile in care ingerii devin mai ingeri... libertate, da.

Miruna, eu de la ea invat si una si alta, cu ochii uneori inchisi.

Maria, raspunsul tau este o poezie, si nu stiu cum sa adun alte cuvinte din zbor si sa ti le asez aproape ca tu sa le privesti cu uimirea cu care privesti mereu... samanta trebuie uneori sa zboare, stii?

Cu drag de semnele trecerii voastre prin univers de copil pentru care credem,

Ultima strofa imi pare cea asupra careia te-ai aplecat in deplina gratie, ai randuit acolo nisipul in curgere si inlauntrul clepsidrei, cersurile acestea sunt atat de bine asezate incat au lumina, sunt deosebit de impresionata.
In primele imi pare ca melodia se aude in surdina, se pregateste un decor, remarc de aici \"sensul giratoriu al inhibitiilor\"...
Melodia imi pare intrerupta la \"ad-jocul iubirii\" (?) si in alaturarea \"tot tocmai\"...

si tu Maria stand pe marginea dintre acum si dincolo, spatiul si timpul unor alte vise, si poate ca uneori drumul inapoi nu mai trebuie stiut, decat doua cate doua sufletele se recunosc... cu sau fara semne.
Drag, Bianca

Cu fruntile puse intotdeauna in acelasi loc, chiar daca in spatii diferite, cu aceleasi vise pe albastru, trezindu-ne cateodata acasa... in timp ce spatiul curge pe langa noi.
\"mazga ciudata de stele\"... off... frumos ai mai spus, si amar.
PS nu-mi suna bine \"gadilatul\" firii, dar cred ca asta-i sensul jocului tau...

lumina se intoarce linistit
dinspre toaca -nspre inserare
iar tu te asterni acum mai tacuta
inspre o alta minune
inseamna

Li drag, nuuuuuuuu eu nu am vazut nici o greseala, ma gandeam insa ca te-ai prins in joc, si-atunci iti lipsea ceva ca sa te \"in-semnezi\" ;-))))))
sensuri mai frumoase decat ai vrut??? ei, uite asta este o intrebare la care intelept este sa nu raspund: daca spun \"da\", se va intelege ca exista ceva frumos pe care sufletul tau sa nu-l fi vazut, si asta nu se poate ;-)) dc spun \"nu\", iar nu-i bine, din motive lesne de inteles!!!
Asa ca te las sa te alinti! meriti.