Nașteri

Nu ne ceream dimineți se nășteau singure în zilele în care ne așteptam mai puțin
ne ridicam mâinile fiecare aveam drumul gata stabilit mergeam pe deasupra
pierdeam culori le târam după noi cadavre instabile de amintiri punctate
în ridicare îmbrățișam chipuri străine iubiri alungite crescute în colțurile casei

și-apoi mi-ai prins depărtarea între degete ai descompus alb în albastru
ne-am întors copii în aceeași cochilie adăpost temporar mare fiziologic vorbind despre lacrimă
sau despre noi adormind aceleași orizonturi pânze de păianjen umflate de vânt

ne-au crescut viețile pe rând până când s-au atins locuiam aceleași uitări
să-ți aduc valuri cu care să spargi plaja întinsă pe vertical te întrebam în gând
ne iubim e cazul să revin la timpul prezent chiar să mi-l scriu undeva pe dedesubt
ne iubim nu-ți fie teamă de viitor nu te mai tot întreba când o să-mi scrii dintr-o mansardă
căptușită în coperți aproape solide suspendată peste casa pe care nu am apucat s-o zidim

proiectez mai ales poduri inutile ne iubim nu-ți fie teamă vom avea numai trecut