Scoici

fara aripi gandurile noastre se intorc la tarm ,
val langa val, ne adormim tacerile,
stransi unul intr-altul intr-o scoica esuata
drag anana

Ca un individ care traiesc langa mare, scrisul alb de culoarea spumei valurilor s-ar fi potrivit mai bine.
cu greu se intelege \" strangem \".

eu am in ganduri sa ma pazeasca malul , de doua ori pe saptamana .

Anana, inca o data poposesti pe tarm de cuvant, cu sensibilitate si cuprindere, stii ca asta ma bucura nespus ;-)

Joe, am stat aseara cam o ora incercand toate nuantele posibile si im-, alb as fi ales si eu, ai vazut bine, bine, dar nu am ce-i face, pe langa vizual, am vrut sa transmit si altceva, altceva, scrisul va trebui sa fie mereu albastru... you will see ;-) iar pe ape oricum se intelege greu, si tu, ca un privilegiat ce esti, uite ca ai reusit sa vezi mai bine ;-)
Twice a week, zici?

Nu citisem comentariul lui Joe King dar de cum am vazut poza am zis ca in ciuda faptului ca scrisul nu se vede foarte bine, \"albastrul\" lui \"transmite\".
De fapt, versurile aduc marea catre scoici. Iar aripile... exista deasupra marii. No time and no space for failing.

Eddie, pana la urma a trebuit sa aleg, si am ales albastrul... Ai vazut aripile? yep, failure is not an option. mare... sau scoici?

ok, sa fie albastru :-)

da, de doua pazit ...privilegiat :-)

scoicile ma taie la picioare uneori

Eeei, abia acum, la cele două poezii „minimalis”, am înțeles eu ce mă atrage invariabil la textele tale. (Într-o oarecare măsură, cred că ceea ce îmi lipsește mie în exprimare.) Romantismul. Regăsesc aproape mereu la tine natura, adesea marea, lirismul, contemplația și infinită sensibilitate și sinceritate, fără să cazi vreodată în desuet sau fără ca vreodată mesajul să fie superficial ori ostentativ.
Ideea scoicilor de azi... m-a lăsat fără cuvinte. Personal, am senzația că fotografiile la texte sunt uneori redundante, sau (tot uneori) uzitate în exces, însă acum nu-mi mai iau ochii de la poză. Te felicit de o mie de ori, mi-a plăcut la nebunie ideea de azi!
P.S. Joe, ochelaaaariiiii!!!! :))

Mi-au plăcut mult scoicile strânse una în cealaltă, eșuate pe plaja adormită, pentru că și-au pierdut aripile sufletului.
Mă gândesc cu tristețe la furtuna care poate veni în orice clipă și atunci bietele scoici sunt smulse cu forța și duse în larg unde sunt sfărâmate de furia vieții....
Drag,
Magdalena

Elena, nici eu nu ma stiam atat de romantica ;-) Dar cred ca ai dreptate, sunt atatea pe care le iau, le port cu mine, cred ca de aici mi se trage cumva. Aprecierile tale ma onoreaza, e o inspiratie pentru mine sa stiu ca sunt citita astfel.
Ei, cu pozele... prima mea mare pasiune, trebuie sa recunosc. Si, asa cum bine ai vazut, de multe ori mi se intampla sa scriu tocmai pentru ceva ce este acolo, in lumea din spatele pozei. De aceea mi se pare firesc sa impartasesc si acest frumos... fie el trist uneori.

Magdalena, comentariul tau m-a facut sa te simt aproape, am luat marea si am risipit plaja in toate clipele: a mai sugerat cineva mai sus: aripi.

Drag, Bianca