Te scalzi în cuvinte și nu-ți m-ai găsești locul printre ființe. Totul e vană, efemeră trecere în revistă a clipelor uitate de cerberi, de ursitoare, de Charon și de toți cei care stau vamă la
Tremur al ființei neîmpăcate cu sine... Tumult al durerii neîmpărtășite... O mare de urme ale îndoielii se așează pe creștetul obosit al truditorului din lume. Semințe împrăștiate, peste ogorul
cerul se scutură de tainele adânci ale iubirii,
și îngeri pierduți prin lumi de ceară
alunecă și se strivesc de pavajul rece al dimineții.
„ne cheamă pământul” și noi îi răspundem
cu strigăt
Chiar și furtunile se potolesc când îngerii își frâng aripile. Totul e lumină până-n clipa despărțirii de ce-are omul mai sfânt în el. Alunecăm vibrant pe panta întunecoasă a sufletului absorbit de
Mă cutremur în întuneric și mă-nspăimânt de umbra nopții ce urmează; așezământ opac, claustră închisoare a singurătății. Mă pierd în gânduri anonime, dar pline de rezonanțe infinite. Finitul
Trupu-mi fierbinte alunecă agale
peste povârnișuri ascuțite
ce trădează o imensă durere extatică
înlăuntrul vintrelor pământului.
Chipul hieratic al speranței înnăbușite
stălucește mai tare,
Bucata de cer ascunsă
Își picură stropii durerii,
În culori sângerii,
Peste nopți și peste zile trecute-n asfințit.
Pereții se adună în minte și
Alungă nălucile ei obosite
De-atâta vis și
Întunericul fecund
își prelinge ghearele nemăsurate
peste valul dorințelor mele,
acoperind în drumu-i
cărări ascunse-n temniți efemere.
Căldura sfâșiată de încercări neobosite
se pierde
Plâng triste clipele de-afară.
Sunt dimineți ce au uitat de-odinioară
Când rozele se uscă sub cenușia boltă,
Când îngerii alungă noaptea peste umăr,
Lăsând în urma lor nebune, sfinte existări
Pereții reci ai capelei vechi,
Murdari și plini de mucegai
Cântă o muzică sinistră
Ce-alungă lumina din candelabrele
Îngălbenite de ceara amuțită.
Petalele sufletului alunecă
Peste mările
Mă scald în nopți nebune
Și mă pierd prin imense drumuri
Ce sursură de lume adormită
De parcă monștri, zombi sunt toți
O urmă ce se-ntinde peste piața in vacarm.
Orologii seci răsună,
Plouă peste câmpurile înstelate
Picuri calzi alunecă peste fâșia de gheață
Topind pereții plini de humă
Ce-acoperă un drum murdar,
Lăsând ca urme niște bucăți de ceară udă.
Potopul sângelui
Cuvinte dezrădăcinate ascunse-n mine
Aruncă torțe desfrânate peste oracole
Sfâșiate de credința în șoapte desmierdate
De cărțile anilor petrecuți în neștire
În lumi apuse peste noi.
Totul e
Adorm cu capul pe petale obosite
plecând în depărtări măiastre
pe vase și pe mări deșarte
mă pierd prin mreje și fantasme
și arunc mereu privirea peste noapte
spre a visa din nou la zări
Fluturii impletesc fire de poveste
sau lanturi de flori
prin gradini desuete,
udate de mierea iubirii
din aripi de sfinti.
Apele tulburi isi rad prin unde
clipele
A vedea un înger dormind-
Priveliște lucidă a nebuniei,
Moment infinit al nemuririi-
Este împlinirea extazului fericirii.
Un zâmbet angelic, duios,
Privirea-i de demon al
Prietene, înger de cristal
Cu efemere tresăriri în noaptea
În care m-ai chemat la tine
Cu glasul plin de speranțe încătușate
De destinul unui suflet pribeag
În lumea din care răsar ghiocei
Ce
Șerpuire aridă a monstrului întins
Pe drumul spre neant,
Domoală lâncezeală a pădurii
Lovite de blestemul din urmă
Al mamelucului bătrân și obosit.
De ce mor doar suflete pustii?
De ce nu
O filă îvechită întro carte
Roasă de negura vremii,
Mă strigă din raftul din stânga
Soptindu-mi vorbe alese
Ce au fost scrise de un secol
De un scriitor, cu pana sa de aur.
E veșnica
Însemnări pe-o coală albastră,
Stinghere slove de aur
Ce-mi perindă prin cap
În noaptea cea dintâi a nemuririi.
Înscrisuri pe o foaie
Îngălbenită de vremea trecută
De vremea de altădată
De
Amintiri scăldate-n lava
Norilor pustii, mă urmăresc
Până târziu în noapte,
Scurte fulgerări enigmatice
Ce dorm închise-n muntele înflăcărat
Și pline de stele ruginite
Zac adânc ascunse-n
O șoaptă ivită în imensul pustiu,
Se aude acum după atâta tăcere
În care doar un cârd de îngeri călători
Mai tulbura liniștea orizontului albastru.
Se aude acum după o mie de ani,
O șoaptă
BC