Poezie
Agora fobia
1 min lectură·
Mediu
Mă scald în nopți nebune
Și mă pierd prin imense drumuri
Ce sursură de lume adormită
De parcă monștri, zombi sunt toți
O urmă ce se-ntinde peste piața in vacarm.
Orologii seci răsună, încredințând că
este vremea să mă ascund în pântecul
de ceară al zilei ce se naște.
012377
0
M-a preocupat și pe mine subiectul, de aceea vă salut cu bucuria celui care găsește un \"coleg\" de viciu mărturisit. De obicei, teama de spațiile largi, naște poeme ample. Dvs reușiți, dle Filosofu, să faceți câțiva pași buni.
Io m-am mișcat mai puțin în \"Agorafobie\" a mea, în ciuda unor încurajări greu de ignorat:)Tot e bine, măcar ne-am mișcat câțiva milimetri, oricum mai mult decât alții care aleargă pe loc (En attendant, Godot:)
E foarte greu să mărturisești, fie și în versuri, o criză agorafobică.
Mi-am continuat acel mic poem cu altul, în care descriam momentul suprem al panicii, alunecând pe lângă ziduri, ascunderea în colț(dvs aveți metaforicul pântec de ceară al zilei, excelentă imagine!!fericită îmbinare de idei!). Vă invit și pe dvs să continuați poemul. Dacă ați trăit sau vi s-a relatat detaliat de cineva apropiat, știți cât de mare și oribilă e spaima de...nimic, dar cât de bogată în nuanțe și generoasă poate fi pentru poezie:)
Salut și zombii ăia de pe drumurile imense...unii îmi par cunoscuți:))
\"Heureux qui, comme Ulysse, a fait un beau voyage\"
Cu bine