Furtuni de cenușă

Chiar și furtunile se potolesc când îngerii își frâng aripile. Totul e lumină până-n clipa despărțirii de ce-are omul mai sfânt în el. Alunecăm vibrant pe panta întunecoasă a sufletului absorbit de noaptea morților răsculați din vise. Cerul se destramă și ploaia norilor mânjește până și cele mai pure inimi pasajere. Cântecul nopții răstoarnă vasele ce nu și-au găsit drumul spre portul sublimei renunțări. Mărite fie clipele în care privirea-mi se scaldă în ochii tăi...