Belean Maria Ileana

în zi de sărbătoare are miros de busuioc și mir în buzunar bunica avea resturi și de anul trecut când venea tot cu duminica și ne-o împărțea frățește și în celalalte zile de

ploile dese din jur tânguielile fără sfârșit ale Irinucăi și a ta din poeme mă fac să cred că anii adună în riduri urâtul nemulțumirilor îți place să te zbați în plase himere

întindeam durerea până la lună și înapoi mă voia ardea așteptam să mă întrebi dacă mi-e frig să-mi învelești umărul cenușiul privirii zâmbesc durerea o adopt ca stindard

Cu riduri și privirea caldă bunica, îmi taie gândurile, parcă amintindu-mi să mă înfrupt cu nesaț din tot ce făcea și spunea. Am uitat zilele senine în care sorbeam din cuvinte

că acest zbor este amăgire știu dar nu-i pot rezista este prima dată când ploaia vine îmbrăcată-n alb până și gândurile-i sunt albe privește clipa ce frumos întinerește sub fiecare

că va veni și acest moment. Prea mult alb Această zi prea colorată se îndrăgostise de mine nebuna, mai presus de ființa ei mă făcuse sclavă. Culori deșirate în neștire, a unui timp

de setea istovitoare ascunsă-n cerneala prelinsă iar și iar în lungi poeme dacă vrei te vindec de neiertare dar iubite n-o lăsa să coboare asupra noastră freamătul din ochii

ador duminica aceea din fiecare zi mă ia de mână și-mi arată cerul nesfâșit de nori - maia vezi printre nori luminița - o știu dintodeauna legătura este strânsă îmi duce

raza mi-ar biciui gândul vinovat Mi-e frică să încrucișez mâinile protector la piept, unde a rămas mirosul șoaptei Dincolo de geam îi mai simt tumultul, privirea încordată Merg

chiar dacă îmbrățișarea lor întârzie în vreun bar netot dintr-un cartier fără stradă tot vor ajunge pentru nupțiala îmbrățișare dacă va fi pentru ultima oară tot o vor face nu oricum

în zi de sărbătoare are miros de busuioc și mir în buzunar bunica avea resturi și de anul trecut când venea tot cu duminica și ne-o împărțea frățește și în celalalte zile de

nu le mai cercetez motivele le dau drumul în singura clipă rămasă la poartă îmi place emoția aceasta pe prispă este mereu loc de câte zece împart cu tine fiecare atingere din

îți închipui maci crescând din umeri somn albăstrit de cea mai frumoasă așteptare iubite oprește-te te minți te minți că știi cum dulcele șoaptei este sete … aduni himere

își ține capul în palme din lutu-i modelat elegant scapă doar câteva întrebări împiedicate nătânge suficient de neimportante -față de zâmbetul larg al prințului din Ursa Mare-

nu mă doare clipa aceea singură poate că este luna plină punte între gând și călcatul cămășii poate că acest gând s-a scurs în pământuri neroditoare nu mai dau curs întrebărilor cert este