Belean Maria Ileana

aleargă în timpul în care puteam împletii margarete. Cununa o așezam în gardul de nuiele. Bunica spunea că atrage dragostea, așteptam, o credeam. După ore, zile, se uscă și eu odată cu

nu mai vorbi de liniști împiedicate nu ști pe ce cărări urci te las... să prinzi singur amintirea clipei de fapt nu ai nici amintiri poate una care se mai chinuie să treacă dincolo de

Destinul pe care-l vreau e lângă pasul tău, cu mâna întinsă aștept la colț de stradă lumina unei primăveri în muguri fiorul doarme destinul pe care-l am e sclavul unei frunze

fără zâmbet mă scufund în teama de a nu cădea din cer acele tăcerii răsar în zăbrelele privirii ceața umple golul puține lucruri sunt gri ca distanța dintre două umbre de murmur de

să înțeleg... Mă agăț frenetic de firul de iarbă, nu-i găsesc marginea, din care să-mi iau țărână, să modelez cu sidefiul mâinilor, încă o stea însingurată, albastră, a mea!

este o duminică, răsplată pentru toate absențele anotimpurilor. A întins șansele pe creștetul nostru, nu mai căutăm sens dimineții în clipe sterile, duioșie, fluturi, atârnați ca pietrele în

ca un shaman în plină meditație conturând ambiguități... Privirea-i goală, se umple de adâncuri, albastre, negre... Nu le mai putea distinge sau evalua căldura, erau doar proaspete.

în pagini, înzăpezit va fi drumul, de lungi asteptări… Spinteci duioase pânze, precum Iona, dar fiecare cu nada sa, fiecare cu cercul său albastru în care fluturi se zbat în

să mă descurc cu atât de multe sentimente potrivnice, vorbele ies împiedicate am lăsat de bunavoie tăcerea așezată lângă Muntele Sfântului Semn să-și înfingă colții în ființa

scrii cu sângele din altă viață! Scrii cu piese de puzzle care nu se vor termina nicicând, sau nu vor începe... Invoci culori și anotimpuri himere...sau poate dintr-o altă

în plimbările tale nocture oricum voi veni așa mi-au prezis ursitoarele la întâiul plâns - Maia, ești predestinată să însoțești îngerii lumina ochilor tăi va sfărma pietre în zborul

că pe partea mea de cer ai desenat o floare albastră și că i-ai împrumutat culoarea dorului din gânduri prea nu se vede nimic desculță pășesc nesigură prin iarbă nu ating tăcerea caut cu

nu ai fost în grădina viselor noastre îmi zburam printre lalele jocul ziua anotimpurilor a început trasând cărarea pașii îți sunt felinare sărutul fâșii le las semn ca Hensel și Gretel să

privesc mărul exist o să spui:- și ce dacă! dacă vreau Sahara va fi apă zâmbești dacă vreau toamna înfloresc caisii -e nebună hei tu nu sta cu capul în jos gândurile