Misterul și sloiul

N-aș fi-ndrăznit nicicând să sper Că-n umbra marelui mister, Era un biet sentiment Uitat- Pe-un colț de raft. Într-un moment ratat. Să fi știut atunci ceva? Să fi sperat că-i vina ta? De ce mereu să pierd doar eu? De ce s-arunc mereu Tot ce-am dorit, tot ce-am visat? Erai atât de bun de cald. Acum ești rău și înghețat. Un sloi. Ce te-a făcut să schimbi în tine Un gând atât de bun cu unul fad?