Lasă-mă într-un colț al lumii să număr

Lasă-mă într-un colț al lumii să număr frunzele-ngălbenite. Privește-mi tăcerea și- ascultă vântul din cuvântul meu. Mai lasă-mă încă o clipă să număr fluturii. Să le-amestec petele de culoare din aripi, Să văd ce anume minune-i ajută să zboare. Voi încerca să mai număr și valurile, să le fur unduirea Sau crestele albe-nspumate să le păzesc, să nu mai dispară-n adâncuri. Voi alerga spre orizontul întunecat să sparg acea tăcere, acel dialog mut Dintre cer și mare, permanentă schimbare de tablou. Marea e cerul și cerul se preschimbă-n mare. Eu privind înmărmurită valurile, alergând nebunește Să prind doar pentru-o clipă momentul înălțător al întâlnirii. Lasă-mă într-un colț al lumii să-mi număr anii Înșirați pe crestele munților împreună cu brazii. Scad. Când mă voi sătura să-i număr, îi voi doborî unul câte unul, Lăsând pădurea singură să-și numere copacii, să respire liniștită, Să spună încet, șoptind frunzelor: Am scăpat de uscăciuni! Voi încerca eliberată de ani, de zile, de gânduri, să număr izvoarele, Să- mi oglindesc chipul în ele, să cred pentru o clipă că trăiesc Undeva acolo, jos, în apa cristalină a lor, să trăiesc chiar și pentru-o secundă Bucuria pietrei șlefuită de ele. Poate că astfel voi deveni albă,strălucitoare ca ea. Și voi fi și eu numărată printre pietrele unui adânc de izvor. Piatră printre pietre voi fi călcată în picioare fără să mai simt durere.