Într-o zi...

Într-o zi m-am trezit uitată de lume. Viața mea era ca o pală de vânt. Nu-i mai găseam existenței rostul Și-mi doream să dispar cu-acel... Nor singuratic ce-l văzusem pe cer alergând. Cu greu m-am uitat pe fereastră Și-am vazut o mulțime de lume strigând: Tu ești cea care luptă cu moartea, Acesta-i rostul tău, aici, pe pământ! Încearcă să râzi, să iubești, să trăiești, Noi toți îți vom fi pe aproape! Dar gândul de plumb mă trăgea în afund Și-urâtul m-acoperă și eu strig: Vreau să fug! De ce atâta durere și jale? Iubirile mele pierdute se strâng. Aș vrea să existe o cale- Să le- adun, să le-ascund! Să nu le mai fure nimeni nicicând!