Acoperă-mi gândul cu haina pădurii

Acoperă-mi gândul cu haina pădurii Și lasă-mă singură pe-o stâncă...să mor. Aruncă-mă brusc în văile- adânci ale firii Privește-mi căderea,cuvintele dor, Invie-mă iar, dar nicicând să nu uiți Să transformi ce-a rămas într-un munte de flori Cu creste-ascuțite cu fruntea în nori. Pădurea mă îmbracă și plânge-a pustiu, Aruncă pe mine veșmânt cenușiu De gânduri și palme de frunze. Apusul se-ndreaptă grăbit către noapte, Să lase mai repede loc unei zile de mâine, In care speranța să vină grăbită la mine, S-alunge tristeți,lacrimi,șoapte.