bb

Cristina eu inca nu te-am cunoscut in real, dar atunci cand va fi sa fie te voi recunoaste dupa zambet si dupa caldura ochilor care tradeaza un suflet mare.
La multi ani !

M-a coplesit durerea acestui roman pe care nu pot sa nu o recunosc ca fiind realitate.

“Cacat. Pizda ma-sii. Cum de-a explodat odata tot cacatul asta istoric?”

Trebuia sa se intample pentru ca o reactie in lant se declansase demult.
Tipatul ei s-a lasat rasunat.
Iar scrisul tau i-a putut atinge amplitudinea.

Cred ca ai tipat in acest roman cat pentru cateva generatii in urma, generatii asemanatoare acelui batran, despre care amintesti, “batran care se scufunda intr-un butoi”.
Vina nu e nici a lui si nici a noastra, vina este a “pasarii cu clont de rubin”, dupa cum spunea Labis in ultima lui poezie dictata lui Aurel Covaci in 1956 dupa ce o mana criminala l-a impins catre moarte:

“Pasarea cu clont de rubin
S-a razbunat, iat-o s-a razbunat
Nu mai pot s-o mangai
M-a strivit
Pasarea cu clont de rubin
Iar maine
Puii pasarii cu clont de rubin
Ciugulind prin tarana
Vor gasi poate
Urmele poetului Nicolae Labis
care va ramane o amintire frumoasa”
(Nicolae Labis, Bucuresti, pe un pat de spital, decembrie 1956)

Cerul tau “ rosu cu stele albe” este cerul “pasarii cu clont de rubin”.
Labis i-a presimtit “clontul” tu i-ai descris superb tipatul.

De ce trebuia sa se imprastie atata adevar istoric ?
Pentru ca trebuia si e bine ca s-a intamplat.
A fost adanca imprastierea precum agonia atator ani de la Labis incoace.

Un roman foarte bun. Felicitari !

Am citit cu mult interes acest articol-interviu cu Ioan Ardeleanu.
Mi-au placut intrebarile puse dar si raspunsurile. Am sesizat cu mare placere deschiderea pe care Ioan Ardeleanu o manifesta. In mod special mi-a placut intrebarea din final din care reiese ca literatura pe internet isi are importanta ei, in viziunea dansului, desi nu o poate inlocui pe deplin pe cea transmisa pe hartie. Eu cred ca literatura pe internet nici nu isi propune o asemenea inlocuire. Literatura pe internet isi propune in primul rand o raspandire mai rapida a informatiei literare sau din domeniul literaturii.
Precum acest interviu superb care mi-a fost dat sa-l citesc si eu si pe care poate n-as fi avut ocazia sa il citesc niciodata de la asa o mare departare de tara.

Minos iti multumesc pentru faptul ca ai publicat acest interviu si pe agonia.net.

Ce multe lucruri frumoase se intampla in orasul vostru.
Intru in pagina ta cu mult interes. Sunt curioasa sa vad de fiecare data despre ce ne mai scrii.

Interesant !

Nota: Esti liber sa iti faci singur corectarile de rigoare in text. Chiar ar fi mai indicat sa corectezi tu asa cum se cuvine.

Ino, ne-ai obisnuit cu poemele tale uneori triste, uneori pastelate dar mereu frumoase. Vizual imi amintesc ca am citit in pagina ta poeme cu versuri scurte.
Poeziei de mai sus, aceste versuri scurte, nu i se potrivesc. Eu asa vad.
Mi-a placut enorm partea de mijloc care e de o esenta truvabila in viata de zi de zi.

\"cei mai mulți dintre noi
rămân în cele din urma neîntâmplați
din rațiuni obiective
de pildă, eu am fost prea umed
în locul geometric al mirărilor
și îngerii s-au certat
pe singura aură vișinie din stoc\"

Mi-am permis sa impart versurile in felul in care mi se par mie citibile. Ca o sugestie, nu ca o critica.

Superb Ino, m-ai dat gata cu acel:

\"eu am fost prea umed/în locul geometric al mirărilor\"

Pentru cele doua versuri de mai sus, dar si pentru intreg poemul eu zic ca meriti o infinita stea.

Placut mult !

Si eu trebuie sa iti atrag atentia ca \"tz\"-urile nu sunt de acceptat pe acest site de literatura. Te rog sa te conformezi regulilor Limbii Romane.
De data aceasta am facut eu corectura necesara pentru ca textul a fost deja aprobat. Data viitoare insa nu m-as mira ca textul sa fie refuzat daca vei continua sa folosestei \"tz\"-uri.
Multumesc.

\"o bilă un pix altă bilă altă milă alt fix\"

Pixul acela te incurca Adrian. Arunca-l naibii sau macar potcoveste ploaia aia de cuvinte incat mila sa devina ochioasa si sa se piarda.
Doar vezi si tu, pana si copacii pot infrunzi fara de mila.

Cat despre medici, ce stiu ei despre acele copite in plus care lasa urme ? Iti spun eu ca habar nu au.

Acuma ramane sa imi mai motivez de ce mi-a placut poemul.
Pai mi-a placut pentru ca poemele bune, ca si bustenii, \"au miros pătrunzător\". :)

O poezie filozofica despre trecerea noastra in timp intr-un anume sens istoric, mereu de-a lungul unui zid.....chinezesc.

\"imperii de împărați și împărătese gonesc\"
\"nimeni merge către nimeni\" ; S-ar traduce plusul traieste pin minus, pentru ca la sfarsit balanta sa fie mereu nula.

\"drumul mătăsii trece prin disperare\"

Probabil ca disperarea e un anume fel obligatoriu de a trece constientizand fiecare pas. Cioran ne vorbea de pe culmile ei.

Un poem pretentios despre care s-ar putea comenta multe.
Mie mi-a placut interioritatea poeziei, alcatuirea ei intrinseca si bogatia de impaturiri filozofice.

Felicitari !

Ma intreb de ce materialul cu pricina nu poate fi trimis via e-mail ? O cale rapida, facila, ieftina si pracitca. Avand materialul trimis in varianta electronica e mai usor si pentru revista sa il copy & paste decat sa il bata din nou pe calculator.

Te rog sa ma ierti ca imi dau si eu cu parerea neintrebata.

PS: Cristian as dori sa te intreb ceva. Te rog sa ma contactezi via e-mail ( adresa mea: anca_99@yahoo.com)
Te-as fi contactat eu dar nu iti cunosc adresa.

Si pe mine m-a delectat aceasta incursiune in dialog cu accent local. Proza sau sceneta este rupta din realitate ?
Te intreb pentru ca asa imi pare. Cele scrise de tine sunt plauzibile exact in forma prezentata de tine.
Cateoadata mai dihai, in lumea reala. Ai avut sansa sa asculti cate se mai pot debita intr-o zi obisnuita la judecatorie ? Eu cred ca da.

O steluta pentru umorul din sceneta de mai sus. Nu stiu de ce dar nu-mi vine sa o consider proza.

Ei, ei citesc nesfarsirea acestor comentarii ...
Trebuie sa ii raspund Ioanei pentru ca m-a pomenit din nou, iertare Liviu Dascalu.

Asa...
Ioana, in primul rand ma intreb ce rost are aceasta prelungire a \"durerii\" \"Artistului\" la subsolul acestui text ? Mai apoi ma intreb ce rost are dublarea acestei dureri cu cea a forfecarii lui Bogdan in \"curtea\" lui Liviu Dascalu ? In fine, am sa trec peste aceasta incoerenta pe care eu o consider foarte orgolioasa si am sa iti dau replica pentru ca m-ai amestecat in comentariul de mai sus.

Ioana de ce esti atat de indignata? Tu ai sfidat, poate ca asa iti este felul, iar eu m-am luat dupa tine. Credeam ca asa e bine, ca se poarta. Vad ca tot tu te superi. Sa ma iau dupa tine si sa ma supar si eu ?
Mh, cui i-ar folosi ? Doar totul are o limita.
Vorba aceea: cine se supara ala e !
Si totusi cum iti permiti sa spui \"ca a aparut Dominique care m-a blocat cum numai ea se pricepe.\" ?
De unde stii tu cum ma pricep cand nu ma cunosti, cand n-ai comunicat niciodata cu mine? Intre noi a existat o distanta nemotivata. Eu am interpretat aceasta \"distantare\" a ta ca pe o nesiguranta, un ceva anume foarte rece, de gheata.
La inceput imi pareai interesanta Ioana. Mai apoi te-am inteles. Nu aveai ce sa ascunzi sub perdeaua de gheata. Si atunci te-ai ferit.
Acum ne arati prea mult despre tine. Un prea mult care ma intuneca de mirare.

Ai aplaudat la atacul Neisei indreptat impotriva mea pe site si te-am lasat in bucuria ta suculenta si foarte naiva. Nu ti-am spus nimic. De ce ? Pentru ca era o intortochere fara de subiect. Daca ai simtit nevoia sa te bucuri, m-am bucurat alaturi de tine ca Neisa ti-a dat ocazia. Atat de rare erau aplauzele Andiei pe site. S-au dovedit rautacioase ? Da. Si asa si-au pierdut din valoare.

In ceea ce priveste forfecarea lui Bogdan, eu chiar cred ti-a facut un mare bine, cu atat mai mult cu cat a fost o forfecare voluntara. Sunt convinsa ca Bogdan te-a forfecat cu mare atentie si te-a \"lovit\" in punctele cele mai deficitare. Dovada ca te-a durut si ai tipat.

Oamenii sunt de doua feluri draga Ioana, spunea Cioran.
Cei care isi pun probleme si sufera angoasa nejustificarii lor si naivii, care isi tensioneaza fericirea artificiala pana la abuz.
Eu sincer, nespus de sincer, cred ca ar fi pacat sa iti irosesti talentul insistand in a face parte din cea de a doua categorie. Cu atat mai mult cu cat cred ca nu iti sade bine si te azvarle aceasta naivitate, fara sa vrei, in zona ridicolului.
Si daca nu ma crezi e bine si asa. Eu sunt si am fost de buna intentie si n-am acceptat grotescul aplauzelor, asa cum numai tu ai stiu sa-l manifesti.

Nu astept nimic de la tine Ioana. Acest lung sir de comentarii imprastiate, in care pomenesti mereu de dureri din jurul “Artistului”, la subsolul diferitelor texte, a demonstrat ca undeva exista un ceva anume care schioapata. Iar tu stii cel mai bine coordonatele acestei aproximari despre care cauti sa te convingi tipand, ca trebuie sa fie exacta. Acum stiu ca stii. Abia acum m-ai convins. Imprejurarea imi aduce aminte despre un copil rasftat caruia nu i se spune de fiecare data ca e bun.

Eu mi-am pierdut interesul despre ce anume ai mai putea sa spui. Deci n-am sa mai urmaresc replicile tale legate de acest subiect. Te rog sa ma ierti.

Liviu, eheiii, iar ma aflu la subsolul textului tau.
Pai ce sa mai spun eu despre cele scrise de tine mai sus ?
Daca nu ti-a placut cartea lui Costel cred ca s-ar fi cuvenit sa-i fi facut o critica mai ascutita si mult mai aparent voalata care sa fi spus, in termeni mai civilizati, punctul tau de vedere.
Eu cam asta am sa iti reporsez. In fond si la urma urmei fiecare ins pe lumea asta are dreptul la o parere. Exista insa o civilizatie a exprimabilului si eu am invatat ca orice, dar absolut orice, se poate spune in forme cat se poate de digerabile chiar si in cazul injuriilor.
Ma intreb, Costel de ce nu ar fi meritat o \"injurie\" civilizata din partea ta ?
Nu mi-am propus sa te contrazic. Dupa cum am mai spus, mie personal mi-a placut cartea si m-am bucurat de comentariul Adinei Ungur asa cum a iesit. Costel merita atentia si efortul dat de conceperea acelei recenzii. Daca recenzia nu a iesit precum ne-am fi asteptat, acesta este un lucru necontrolabil si apartine de domeniul probabilului. Intentia insa este este de apreciat.
Personal simteam nevoia sa se vorbeasca pe site despre evenimentul lansarii cartii lui Costel.
In nici un caz nu as fi acceptat tacerea. Doar cartea lui Costel sta in picioare prin existenta site-ului poezie.ro. E o carte unica in felul ei care apare prin amprenta data de un site de poezie. Cartea isi merita ceremonia cu atat mai mult cu cat a fost scrisa de mainile unui maestru.
Cam atat, pe scurt :)

Noapte buna !

Citesc cu placere textele si comentariile pe marginea evenimentului de la Iasi indiferent daca sunt pareri pro sau contra. Pentru mine sunt toate la fel de importante pentru ca sunt despre noi.

Eu, de foarte departe, nu am decat sa multumesc ca cineva a considerat ca poezia mea merita sa fie citita.
Ii multumesc Cristinei Trusca pentru gestul acesta deosebit.

Deasemenea ma bucur mult ca anumite poeme au fost publicate in antologia \"Virtualia 2\" in conditiile in care, dupa cum mentiona si Florina, e dificil din punct de vedere financiar sa te mai incumeti sa publici antologii si sa organizezi cenacluri in Romania zilelor noastre.
Ii sunt recunoscatoare Almei pentru acest efort care nu poate fi sustinut decat prin daruire dar si financiar. Eu am sa incerc sa ma revansez macar financiar.

Pentru atmosfera de cenaclu, pentru evenimentul adunarii poezistilor va sunt recunoscatoare voua tuturor care ati fost acolo. Fara de voi evenimenul s-ar fi anulat de la sine.

Scriind imi vine in minte vocea lui Dan Mitrut si imi inchipui \"sound\"-ul dat de el evenimentului de la Iasi.
Stiu, au fost mai multi cei care au concertat acest eveniment care nu putea sa iasa decat bine.

Felicitari !

\" imple amarul\" - poate s-a dorit \"umple amarul\"

Se intampla mereu o teama constienta si iremediabila in fenomenul prezentei, ca si cum te vezi ca existi, simti ca ar trebui sa cauti si totusi curgi in sensul timpului risipindu-te.

“Ne bantuie frica permanentelor infrangeri”, ne spune Matei.
Poate mai mult de atat, ne bantuie mereu cate o frica precum in orice agonie veritabila.

Si totusi se poate intrezari o lupta, se poate imagina o anume atingere care sa tina piept acestei bantuiri. La limita visului s-ar putea concepe salvarea, acolo sade mereu un orb care isi mai poate imagina o iarba verde si cat se poate de proaspata.

Daca vom fi sau nu exclusi din aceasta Calatorie foarte cautatoare?
Cine stie …
Sau mai degraba cine sa ne spuna ca “plutim cu umerii incarcati de omizi “

Ce ar trebui “sa fim”? Cat de “a fi “ trebuie sa fim pentru a atinge cu buzele formele acelea nenumite si foarte gutuioase ?

Cat de mult ar trebui sa murim pentru a ne invinge spaima intampinarii inevitabilului dezastru ?

Si asa mai departe...

Felicitari pentru aceasta cronica completa, i-as spune eu desi n-am fost la intalnire. Mi-a placut enorm felul in care ai povestit ultima \"intamplare poezista\" din sezonul acesta in format Backstage.

Exista in poezia aceasta, as indrazni sa spun in poezia ta in general, o perpetua nostalgie primara. As numi-o o nostalgie sticloasa, transparenta, rece ( fie de gheata, fie de sticla) a unei lumi neintamplate sau a unei lumi in asteptarea unei ceremonii vesnic amanate.

Si totusi e fascinanta lumea despre care ne vorbesti si pe fundamentul careia iti construiesti poemele.

\"nostalgia primară a gheții ne ademenea oasele\"

Imi vine sa merg la optometrist si sa-mi fac o pereche de ochelari, sticlosi si foarte transparenti ca sa pot cuprinde en detail toata spatialitatea \"ademenirii\" despre care ne vorbeai.
Merita cercetata poezia acestei lumi.

\"eu ma trezeam intotdeauna pe aceeasi parte de frica\"
\"noi treceam prin anotimpuri schiopatand spre final\"
\"cu mana pe tacere imi pipai gandurile inclinate inainte\"
\"tu ai hotarat sa traim o dragoste cu radacini taiate pe margini\"

Am decupat cateva versuri explicand in felul acesta de ce mi-a placut acest poem care razbate superb \"pe sens unic\".
Titlul este pe masura poemului. Si mie mi s-a parut voit intortocheat pe alocuri.
Un poem reusit ? Fara indoiala.

PS: \"gandaci cu n picioare\" - cred ca necesita corectat

* vroiam sa scriu \"Silvia\" ; din greseala am scris asa cum se scrie numele fetitei mele \"Sylvia\"

Poezia aceasta este precum o acolada. Aduna in ea culoarea din gand, culoarea din cuvant, culoarea din pictura mai sus postata si o revarsa excentric, \"impetuoas\" realitatii, dar nu oricum ci tocmai, atentie, \"în dulcele spaimei\" !

\"in dulcele spaimei\"... Superba expresie.

Acesta combinatie de cuvinte, \"in dulcele spaimei\" o percep precum o rascruce, o perpendiculara coborata de sus pe pamant, o raspicare precisa catre esente.
Ce simplu ai spus, doar in doua cuvinte, \"dulcele spaimei\", o expresie precum o emblema in care fiecare se poate regasi sau prin care se poate reintregi.

In \"ducele spaimei\" se petrec atatea si atatea neintelesuri in fiecare zi.
In \"dulcele spaimei\" ne indragostim, iubim, muncim si ne pregatim sa murim.
In \"dulcele spaimei\", fie ca o recunoastem sau nu, fie ca o constientizam sau nu, fie ca simtim sau nu se petrece viata insasi cu toate \"ingalbenirile ei\" ( asta pentru ca vorbeai de galben).
Indiferent de imprejurare, in cazul poeziei este vorba de o indragostire, o spaima mereu exista iar \"ducele\" sau dulceagul acestei spaime ne framanta pe toti. \"Dulcele\" imi pare mai inspaimantator decat insasi spaima. E ironic, e ispititor.
As putea comenta la nesfarsit expresia ta Sylvia. M-a marcat.

Da mi-a placut poemul.

\"aici
lăngă mărul acesta
unde șarpele nu mai are nevoie și de cuvinte
voi rămâne

pe ram de tăcere
suspendată\"

PS: Nu stiu de ce dar cred ca inversarea aceea din final imi suna mie mai bine. E ca si cum recitatorul ar fi luat o pauza inainte de a rosti ultimele cuvinte ca apoi sa spuna dintr-o suflare \"pe ram de tacere suspendata\". Dar e doar parerea mea.

Mi-a placut si mie poezia aceasta deja instelata.
Am tinut sa te felicit si eu pentru ea.

Felicitari !