bazil rotaru

Gasesc aici o fina sensibilitate la grotesc, la tenebrosul si fatalitatile din viata. Golurile din lucruri se descopera usor in clipele de des-cumpanire, inconsistenta lucrurilor, formele evanescente ale lumii inconjuratoare si despartirile dureroase, as continua.
In aceasta directie a imaginarului exista mereu o descumpanire, o prabusire, o coborare a spiritualului pana la limita de jos a suportabilului.
Nu ai nici o cale de salvare .

Asa este, este vorba de frici fundamentale sub o masca usor demonic romantico suprarealista.
Ma bucur ca a placut parabola mea voit confuza.
Poate ca numai poezia mai poate aduna faramele trupului si mai poate da sens unei existente din care neantul musca adanc.
Numai bine.

Textul nu are o constructie neaparat simbolica, fiind dedicat prietenului m.g. Doar daca prietenul e intr-o pasa in care poate agrea si tonurile de afectiune nedisimulata si usor elegiaca el, textul, poate capata si accente de simbolic sau emblematic pentru anumite situatii.
„el adoarme în scaun / în visul lui traversează câmpii”… „apoi aruncă în viață / cercuri perfecte și efemere / care-i bătătoresc palmele” – o binecunoscuta prelucrare a temei somnului. Ferice de cei care au asemenea prieteni!

apoi am luat o piatră, un bolovan desprins de pe marginea caldarâmului și i l-am pus în față. \"luați, doamnă, această piatră de pe sufletul meu!\" am zis și, înclinându-mă în fața ei, am ieșit

Apar in poezii tot felul de nori pufosi, fie ca e vorba de bomboane sau de zmeie de la orange…. Dar chiar asa, nori, ploi, fantani, noroi intr-una… m-am plictisit. O reclama clara pentru planctonul poetic din care se trage poezia. Dar parca as vrea si o poezie frumoasa ca o reclama in care bate grindina si apele rup podul de la maracineni. O ploaie in care cuvintele sa cada din cer si sa se aseze singure sub forma de literatura. Cred ca de fapt asta isi doresc oamenii cu capul in nori.

Sigur, alt poem în care crezi că ai putea lua țeapă de la intelectualii de pe site!
Asta e bine, pentru că am observat că în unele poezii apar tot felul de fantasme care iau forma unor lucruri pe care le doreste poetul sau iubia acestuia și, de ce nu, chiar garsoniera acestuia !
Aici e forward nebutonat până la capat.

pe care o poate colporta Poemul, cu varii mecanisme din capul lectorului.

Chiar simteam nevoia unui astfel de discurs dupa atatea exhibari si afinitati cool.
Nu datorita volutelor stilistice, care nu fac nici pe departe dificila urmarirea demonstratiei, ci datorita revenirii la un textualism a carui factura si calitate, chiar sub opinca optzecistilor, nu au fost exploatate corespunzator sau indeajuns.
Poate ar trebui sa fie vorba de un « poem care se scrie singur », dupa chipul si asemanarea celor de la « tel quel », rezultatul sa fie in placerea textului si nu in sursa de neobisnuit si straniu pe care o poate colporta cu varii mecanisme din capul lectorului.
In rest, e vechea apelare romantica a muzei sau « a cuvantului care spune adevarul », pentru ca “eul” subjuga si ucide: vrea sa lucreze ca o celula organica maligna: sa jefuiasca si sa violenteze (printr-o invocatie unui zeu). Ca printr-o sarcina – sa dea nastere propriului zeu si sa vada la picioarele sale intreaga omenire.
Textul cocheteaza bine si cu ironia « autoreprezentarii » si, la nivel mediu, cu finalul de un anecdotic amar.
Finalitatea ar fi ca, angajat in procesul de productie, mana sa mai poarte si un condei…

ma solidarizez cu tine, raul, chiar cu riscul de a ma dezice! da, zic si eu asa, i-am dat drumul cam prea repede text textului asta, locurile comune accentueaza mai mult ideea de fals.

Un tablou reusit cu mijloace minime. In fata strada, in spate strada, un oftat urias. Nici un duh demoniac. Atat de cunoscutele strazi ale castanilor, doar simpla lor evocare volens nolens provoaca stare poetica, simbolistica “plina”, “substantiala”, verificata, psihologic coerenta, cu care se merge la sigur, si cu care nu te poti comporta altfel decat conform logicii aparente a fiintelor umane, no?

DoDu ar spune ca textul tau e un carnat si e mai bine ca ti-o spun eu si nu el.
Pentru mine e ca o omida rasturnata pe spate.
Deci, inteleg ca este vorba de maneaua in care esti foarte indragostit de o femeie frumoasa, tanara, la 20 de ani,iubita ta, poate bogata, epilata si in blanuri, eventual.
Am inteles perfect ca inchei cu un fel de morala plina de necazurile tale de mers cu mijloacele de transport in comun, un fel de greierele si furnica, boul si vitelul si alte titluri dezonorante pentru animale , dupa tehnica binecunoscuta.
Acuma te las si ma duc si eu langa iubita mea paroasa si fara blanuri. Numai bine.

nu o lua asa. nu ma simt bine daca nu pun si eu niste butoiase cu carbid pe ici pe colo, in epoca asta plina de grosolonii si terorism de varii spete.
nu am fost deranjat sub nici o forma, ce-ti veni? e bine ca mi-ai atras atentia, am sa modific maine. dupa cum stii, as tine textul blocat, daca l-as corecta, ar trece din nou pe la editori pentru aprobare. ceea ce te-ar enerva s-au te-ar prinde dormind si corectura nu ar deveni operationala decat maine pe la pranz. dar pe de alta parte nici nu as modifica, tin mult la repetitiile mele; amintirile unora repeta amintirile altora, ca si cum aceleasi intamplari s-ar fi petrecut de mai multe ori. iar eu sunt destul de bleg ca sa confund inceputul cu sfarsitul.

explodasem si eu pe aici ca sa inmultesc exemplele de aoameni intregi. nu-mi lua repetitiile, te rog, doar prin referinta la alte imagini.
am scris si eu poema asta ca sa nu fiu redus doar la obiectele vestimentare, intelege...
basca, nobletea lui -20!

s-a dus dracului pana si ideea de razboi. scriind astea imi venise o pofta caraghioasa de a nu mai spune nimic, jamais, care va sa zica.
realitatea e acoperita treptat de scriitura, ca peretele interior al piramidelor, devorata de ea? unde o fi adevarul?
vad si eu ca stilul mi-este poros cu cratere si fisuri...

sunt de acord cu peia in privinta machiajului numitului paunescu.
nu văd de ce să mă bucur ca precedenții comentatori de un manierism indubitabil. este o facătură medie care întâmplător se află, în contextul propriu autoarei, pe un val ceva mai înalt mai înalt.
despre faptul ca superficialitatea exista, este meritul ei sa se manifeste ca esentiala.

Un fel de a povesti mondeno epic, insasi substanta epica formeaza obiect de deriziune parodica: epicul basmului, aparent bogat si variat este in fond neinsemnat. O capcana de halloween, adica.
Impreuna stim ca e o simulare a epicitatii, no ? Dintre elementele povestite, o buna parte sunt absolut derizorii, desi relatate la modul cel mai serios cu putinta si cu o multime de amanunte.
Cenusareasa-paracliser, este inchisa in turn, parca pentru a trage clopotele vesnic sau sa urle vesnic, ca sa-si ispaseasca, se crede, multele pacate, asa cum vechii crestini se urcau pe stalpi sau se refugiau in desert ca sa infrunte feluritele ispite.
Cealalta Cenusareasa este ceva mai fericita, intr-un mod burlesc (Urmuz ! Urmuz ca tehnica) odata ce rivala este tintuita in turn.
Sarada, facuta pentru cineva anume, face dovada necesitatii interventiei imaginatiei, ca broderie pe fapt real dar, in acelasi timp, si dovada sterilitatii acestui demers. Nu-i asa Ioana ? nu numai ca te folosesti de basm ca palimpsest sau ca o indeterminare asumata dar te si folosesti, la modul constient, ca un tehnician de platou cinematografic, de reflectoarele pe care i le-ai plantat ca niste bombite surpriza.
Textul nu e cine stie ce, e pentru a satisface o nevoie de conjunctura.
Sper ca ai avut un halloween placut, adica, pardon, ceva de speriat.

Ted, ești un actor care joacă numai anumite roluri. O perfectă adecvare, cele care te prind sunt și cele care-ți plac. Numai proiecțiile intelectuale ale eului tău liric, proiecții care se topesc, se dizolvă în linia fără cusur a versului. Nu e unul din cele mai de priză texte ale tale, nici cel mai reușit, dar țin să remarc abilitatea rară de a face versuri bune pe orice temă și în orice tonalitate, păstrând în același timp respirația și naturalul. Ființa, la tine, are o adevărată predilecție (fascinație) pentru retragere, prelingere, cădere, prăbușire, surpare, extincție etc. Stilul infuzează bine disperarea și o susține într-un spectacol bine regizat. Numai bine.

Dragă Ioana, piața românească de film o duce tare greu. Doar pe ici pe colo o ecranizare low budget care nu mai poate fi văzută că au dispărut cinematografele. In rest telenovele, așa cum e și piața românească de ace, brice și alte obiecte tradiționale. Adică contrafăcute. Cele mai populare falsuri sunt țigările, CD-urile, DVD-urile, jucăriile, cosmeticele și …Viagra. Dacă la muzică și filme, tabac și prostii din astea mai iei și din cele piratate, că – nu-i așa? – nu ajung banii, cum o fi să bagi în organism Viagra cu înlocuitori? Ni se piratează ideile, mai nou și dragostea! Artificialul sufocă chiar și intenția simplelor demersuri. Dar să revin la excurs. Dacă Viagra-i contrafăcută, normal că-i mai ieftină și, în consecință, poți cumpăra mai multă. Oricum, cât o fi de contrafăcută tot e bine că ceva-ceva tot se mișcă în direcția bună.

că e de ajuns să întinzi innocent mâna să atingi reliefurile de pe pânză. Apoi, nedumerit, cauți imaginile în realitate și, firește, rămâi nedumerit ca eroul lui Lowry care-și dă seama că orice mare șosea americană sfarșește într-o misterioasă potecă maexicană.

Știi cum e, Andule, poezia asta? Mai mulți poeți decât cititori. Dintre cititori puțini sunt buni. Tu ești unul bun și atent.
E jenant să fii și poet, cred. Sunt un, mai degrabă, „transcriptor” care sare din categoriile morfologice ale basmului lui Propp, unul care brodează și experimentează utopii pe marginea altor utopii, cu doza de absurd inerentă. Fără poveste ceea ce scriu nu există.
Despre corecțiile pe care, pe bună dreptate, le sugerezi, să văd ce se poate face. Nu mă prea pasionează șlefuitul, după cum ai observat.
In rest, ce observ eu în inflația asta poetică, visul poetului pare a fi acela de a-și permite trei doze de viagra pe zi!