m-am spânzurat de pânza de păianjen,
leagăn de neștiută veșnicie
să rup singurătatea-n două
adânci,singurătăți de libertate.
am îmbrățișat singura femeie
care nu m-a refuzat.
e prea târziu să
de când eram mic am început să caut
marginile infinitului.
naivul de mine!
n-am știut că mările și oceanele
au izvorul în cer.
n-am știut că fericirea e trecătoare,
că nemurirea e un
îmi amintesc fetița oarbă
pășea de parcă nu știa să meargă
și nu vroia să înțeleagă
de ce e toată lumea neagră.
în fiecare pas al ei
ghiceai o mare de scântei
și-n peisajul monoton
doar
Vânător de iluzii,
Caut adăpost
În pustiu.
Piatra de temelie o pun
Pe rugăciuni
De tăciuni,
Ard flăcări de soare
Pe aspri pereți
De umbre
Și suflare de vânt
Răzbate
Prin țărâna
Anglia,
7 iunie, anul de grație 2008.
Zi tristă pentru locuitorii din insulă, zi mult așteptată de iubitorii de fotbal de pe întregul continent, azi la Euro 2008 începe bătălia pentru supremația
e prea devreme
să scriu despre tine toamnă,
e prea târziu
în vară să mă scald,
e-un anotimp neutru
de calm și de tăcere
în care muza pleacă
de lângă tristul bard.
e noaptea fără
Doamne de judeci cu dreptate
nu-mi pune toate astea-n spate.
că am ucis la naștere pe mama
nu am știut, nu mi-am dat seama.
că am furat iubiri curate
nu am știut că sunt păcate.
că am
așteaptă timpule!
dă-mi ultimile cinci secunde
de eternitate
oricum nu înseamnă nimic
pentru tine.
poate o sa apară iar curcubeul
iubirii
să unească marginile infinitului
cu încă o poveste
țara mea e acolo unde păsările cântă,
unde pomi-înfloresc în April,
unde ursitoare nevăzute descântă
venirea pe lume a fiecărui copil.
țara mea e acolo unde pot să trăiesc,
unde cel de lângă
umbrele lumii sălășluiesc acolo
în tăcerea frunzelor.
atâtea glorii laolaltă adunate de nepuutință
că-ți vine să faci plecăciuni la fiecare umbră,
încoronată de trecut.
sunt copaci rătăciți
mângâie-mi inima
cu dragostea ta de femeie naivă
să-mi crească vlăstari
de mândrie
până la cer.
sărută-mi degetele strânse
în pumnul-putere
până te vei simți regină
peste mine,
regatul
deschid cartea vieții
cu mâini tremurânde
și privesc înfricoșat
materia
cum se scurge
printre degetele timpului
ca nisipul clepsidrei
tăcut.
deschid cartea vieții
și privesc
BI