Aurora Luchian

Pe la prânz o nucă mică A simțit că din pom pică. Coaja verde-o părăsi Dezgolită se-ngrozi! Când aproape solu-atinse, Biata, ochii își închise. Dar nu se strivi deloc Deși auzise:

O ghetuță zace-n apă: "Uite cum m-a umilit! Niciun boboc nu s-adapă, Sunt nouă și m-a zvârlit." Se frământă necăjită: "Dacă nu i-am fost pe plac, Puteam să fiu oferită Unui copilaș

Vioi ca un mâțișor, Ne zâmbește Mărțișor, Cu un vânticel în plete, Și cu păsări în cuplete, Cărăruși bătătorite, Freamăt, zile însorite. Colțul ierbii l-a simțit, S-a foit, s-au

Am scris până am răcit, Însă am răstălmăcit. Așa mi-a șoptit Anița, Netezindu-și lent, fustița. Să îmi spuneți voi, copii, Cuminței, isteți, zglobii, Dacă am greșit în versuri, Și am dat

Cra! Cra! Cra! strigă o cioară, Vino-n lumea mea și zboară, Să devii înaripată, Să te lași domol purtată, Peste codri, înspre cer, În eter și în mister. Ți! Ți! Ți! și un sticlete, Haide,

Diplomă dacă-și dorea, Și n-ar fi fugit așa! Diplomă în lașitate, Și s-ar fi-mpiedicat, poate... A văzut când a picat. Să fi stat, să-l fi salvat, Să fi cerut ajutor, Poate vreunui

Sună toamna la fereastră cu o ploaie fandosită, Rezervată, cu fioruri, cu alura plictisită, N-a adus nici vestejirea, și nici galbenul șofran, Dar prudentă-și croșetează o podoabă-n

Ici, în toi de vară lină, Cu senin și fructe plină, Și zefir în strai ușor, Tril de drag și tril de dor; Șade-n lanul foșnitor, Mazărea c-un puișor. Nu știu cum se depărtase De culturile

Poate-i ultimul tău zâmbet, poate nu te mai întorci, Vei rămâne în masacru, printre lacrimi ce-o să storci Celor ce te-au strâns în brațe...schingiuit prin locuri noi, Unde-ncenușat pământul se

În Gustar, vara s-agită Că pe bolta cu senin, Un nor lungăreț, aldin, Tușește ca la bronșită. Lângă el, îngrijorată, Mama-Nor s-a alipit, L-a vegheat și oblojit, Și-a chemat uf,

Dumnezeul nostru Sfânt, Ne-a dat părinți pe pământ, Ca să fie lângă noi La necaz și la nevoi. Când ai o durere-n tine Să ai puiule cui spune! Ori de-te-apasă ceva, Negreșit te-or

Într-un șorț ca de fetiță, Meșterit din frunze moi, Adună o veveriță, Ghinde, țopăind vioi. Bruma i s-a pus pe blană, Pe codița ca de jar, Și a devenit bălană, E ”Bălana” din

Chiț, un șoarec de cămară, Cum umbla pe-o policioară, A găsit o carte mică Și-i nehotărât Chițică. \"S-o ronțăi, s-o răsfoiesc?... Trebuie să mă gândesc. Nu aș vrea să mă pripesc Mi-ar place

Gogomanul, se zvonește, C-ar vorbi cât și un pește. D-ai țicnit și repezit, Cu păr creț și năclăit, Cu o răgușeală-n glas, Și cu doi metri de nas. Maică-sa nu ar fi slută. Rea de muscă și

Se ivesc din tufe reci Pălării. Ba nu-s ciuperci! Noroc de pălărioare Că le apără de soare. Le-aș culege că-s gustoase Dar mi-e milă că-s frumoase. Și-apoi văd și o făptură Ce stă lejeră la

De sub frunze-ngălbenite S-a ivit un gândăcel, Cu tălpile umezite Și-i uimit că-i singurel. -De ce-i stratu-atât de rece? De ce-s frunzele căzute?! Niciun gândac nu mai trece Iar vântu-i

Sunt copilul pe care îl strâng încălțările și nu îndrăznesc să-i cer mamei altele. Voi aștepta Paștele, docilă, răbdătoare… atunci îmi va lua și rochiță cu floricele, la fel ca a surorii

Ani cu suspendare Dacă ai și dacă dai, Prin tribunale e Rai! Primești ani cu suspendare, Și nici în cot nu te doare! Unele hotărâri Hotărâri drepte se țes, Pentru-un boss, sau om

Irevocabil este timpul ce-a măcinat ca apa-n stânci, Copilăria, tinerețea, și-au sângerat prin răni adânci, Strivite-n tălpile barbare ce-au însurit de timpuriu, Și n-are cine-mi coase rana,

Linii mici, orizontale, Pătrățele, berechet, File și coperți egale, Și-l numim practic, caiet. În el poți scrie cuvinte, Fraze, poezii, povești, Calcule, da ia aminte, Nu cumva să-l

Bună seara, tu, găzduță, Dă-te la o ferestruță Și-ascultă colinda noastră, Ca să ai belșug în casă, Pâine rumenă pe masă Și-o viață bună,frumoasă. Pregătește colăcei Și bănuți vreo șapte

Ziua-i scurtă, palid soare, Frigul în fălci bucălat, A sosit cu programare, Și tiptil s-a instalat. A adus strănut, răceală, Roșu-n gât și febra rea, La-nceput c-o picoteală, Mai scoate-i