Aurora Luchian

Cu boticul înnegrit, Și o mină de granit, Prinde viață pe hârtie Și-l ascuți să ”reînvie”. (lunoierc) Face schițe și desene, Cu un vârf înțepător, Îmbrăcat

Ziua s-a lungit și crește În brațe de primăvară, Pe noapte o-nghesuiește, Hai, copile, ieși afară! Codru și-a expus în fală, Arborii cu frunzulițe, Iar sub poală cu migală, Flori, puzderie-n

Cade lacrima-n țărână, Și-n dureri mă înfășor... Plânge, plânge o bătrână, Șoptind rugi încetișor. Stă-n balcon scrutând pustiul, Sprijinită în baston, Își așteaptă fiica, fiul, Da zărește

Îmi plâng ochii de român, C-am lăsat portul străbun, Pribegind prin țări străine, Da mi-e dor țară, de tine! Îmi plâng dorurile lungi, După ii, poale prelungi, Puse-n zi de

Din ținuturi diafane, Ploaia-n rochie de gală, A stropit câmpii orfane, Verticală și vocală, Și spălase florile, Animând culorile. Mocoșindu-se-n odaie, Soarele se primenește, A scăpat și

Străbătând în lung orașul, Duce-n geanta sa poștașul, Teancuri de scrisori, ehei! De la fete, băieței, Unui Moș darnic și bun, Cine-i oare? Moș Crăciun! Moșul le-a primit. Citește. Se

Pe cărări cerești și line, A venit Moșul la mine, Cu o tolbă grea și mare, Plină de jucărioare. Barba-i albă, barba-i nea, Și sclipește ca o stea! Chipu-i blând și luminos, Nici nu zici că

Îmi salt mâinile din poală cu smerenie candidă, Să fac gest de apărare când văd guri rudimentare, Care flecăresc stupide, - vai, ce lume insipidă!- Și le țin ca scut pe suflet...cuvântul scornit

De pe deal vine în goană Un scaiete speriat, Zvonind c-a-ntâlnit pe Toamnă, Și zâmbindu-i l-a uscat. Strigă tare la o nalbă: -Fugi și-ascunde-te degrabă Că-n păduri și prin poiană, Toamna

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă și-n cuvânt - Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt, Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aș pierde - Nici să concurez cu

Aș doini în vârf de plop, În strai popular și clop, Tras hoțește pe o parte, Să răsune hăt, departe! Aș doini prelung, în nuc, Schimnică precum un cuc, Și cu patos, și cu jale, Să îmi strig

-Aoleu și aoleu, Am căzut în heleșteu! Ah! mi-am murdărit fruntița, Fețișoara și rochița. Suspinând se saltă lent, Hop! și ploaia, un torent, Și o primenește șuie, De la cap pân* la

Steluțele de zăpadă Plutesc din cerul înalt. Cred că multe-or să mai cadă, E plăcut și minunat! Tot privind cu drag spre cer, Genele mi s-au albit, Iar nebunatecul ger, Mi le-a apretat un

Stau la umbră, sub un pin: Iepuri, lupi, arici, Martin Și vulpița cea roșcată, La distanță...acuzată! -Moș Martin, știu din poveste, C-ai avut o coadă mare! Te rugăm, hai povestește Că-i

Ce se-ntâmplă? Ce e oare? Păsările cântă-n cor! Simt un iz de sărbătoare, Multe vin grăbite-n zbor. Zeci de triluri, tonuri ample, Veverița-i derutată, Se agită, vrea să afle De la cuc. Nu-i

Anul vechi e bătrân tare, Tremură-n bastonul său, I s-a scurs timpul, se pare, Căci sosește Anul Nou. Numără încetinel, Ultimile zilișoare, Se-ncurcă, e bătrânel: "Plec astăzi, sau

Unui înfumurat Dup-o glugă în Berceni, Rumegă un bou de vază, Cunoscut e din coceni, Până-n stratul mic de...varză. Unui dictator înaripat Dictator urcat pe șură, „Cântă”, tot sperând

Sus, pe-o lacrimă de nor, Pufos, moale, insonor, Cerne iarna, gospodină, Ghemotoace de lumină. Răbdătoare, harnică, Răsfiră că-i darnică, Stele de argint, cuminte, În trei straturi de

Veselă e toamna mea, Și senină și candidă, Cronț! prin frunze și-o omidă, Lângă puiul ce dormea. Greierii s-au derutat, Au ieșit cu mic cu mare, Și c-un iz de supărare, Locul și l-au

Multe s-au mai scris în lume Despre greier și furnică! Nu vă supărați pe mine Vin c-o variantă mică. O furnică pe cărare Căra-n mușuroi mâncare. Alte zeci de furnicuțe Duceau în grabă

Să-mi recapăt regăsirea, scotocesc al meu destin, Pe furiș ca o pungașă, rup croitul clandestin, Șterg de praf o înzestrare și îngrop profund o jale, Și-mi cer drept de libertate în dureri