Poezie
Gura lumii
Poezie manifest
1 min lectură·
Mediu
Îmi salt mâinile din poală cu smerenie candidă,
Să fac gest de apărare când văd guri rudimentare,
Care flecăresc stupide, - vai, ce lume insipidă!-
Și le țin ca scut pe suflet...cuvântul scornit mă doare.
Mi s-au înscenat diverse, - ticăloasă-i gura lumii! -
Am fost moartă, am fost vie, m-au lovit cuvinte grele,
Azi, mireasa unui mire ce nu-l știu...esența glumii
E să-mi pună probitatea în supliciu și atele.
Mitomanii patologici cred c-au flămânzit de-o vreme,
Se hrăneau pe lângă mine și n-au mai primit nimica,
Furibunzi de ignorare screm diverse teoreme,
Și trag clopote-n falsete expunând frustrarea, pica...
Îmi țin palmele spre frunte, protejându-mă orbește,
Să nu mă atingă lava din vorba ce biciuiește.
001.176
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Aurora Luchian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 116
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat