Aurel Sibiceanu

Mi-aduci aminte de
ce spunea un bard, odinioară:
\"Așteptând iubirea, trenul a plecat
cu tot cu gară.\"

Doctrină zici?
Mai bine inventau o vacă nouă
care să ne dea
lapte, brânză unt și ouă!

O poezie ca o piuneză pusă de Caragiale
cu bună știință pe scaunul Bădiei Mihai,
taman când acesta se așterne
să-i mai întocmească o slovă Veronicăi!

Cam rău cu tine ești, Petrea, autocritic!
Merită să te răsfeți pentru asta, cu o carafă cu vin
și un clapon la Bolta Rece!
Și de-aș fi pe-aproape ce bun megieș ai avea !

Despre tahioni am aflat de la Solomon Marcus, din cartea sa Timpul,
apărută prin 1985, parcă. Ipoteticele particule subatomice cică ar
călători cu o viteză mai mare decât a luminii, și de aceea sensul de deplasare
ar fi... în trecut!

Când am cetit una ca asta parcă mi s-a spăriat gândul, cum ar zice cronicarul,
am rămas cu ochii în bagdadie, adică mirat, cum în fața minunilor din Bagdadul Halima-lei!, am simțit că aș putea face o evaziune cosmică, dacă aș putea pune la lucru în folos propriu gâzele subatomice, cam cum spui dumneata în versurile:

\"evităm nemurirea și murirea
și toate cele ce se scurg printre degete.\"

Un poem excelent, pentru inițiați.

Ciudate peripeții mai ai și tu!

Când feregeaua nu
ascunde ochii Ei
se naște păcatul!
Dar și acest superb poem!
Felicitări!

\"i se văd doar ochii
ca de șoim încătușat\"

Parcă Cel de Sus,
pentru a contra-balansa deșertul,
i-a dat orientalului toată
poezia din Lume...

Zice Costibulus:

Se laudă la birt, fără temei,
c-a fost un Casanova toată viața.
Dă-i, Doamne, noaptea asta, cinci femei
și tot atîtea soacre dimineața!

Îmi fac cruce și spun:

Că sunt un Casanova
eu nu mă laudam, speram să fiu;
dar când ți-am văzut catrenul
am conchis: E mai bine viu!

Totuși, e bună domna ministreasă!
Când o văd mă cotrobăie viagra,
nu mai simt deloc podagra
și plec hai-hui de-acasă...

E complex mecanismul!
Dă doamne ca gheața de import
să țină cât a ținut turismul!

Trecut, cetit, plăcut mult.
Felicitări și pentru
buna întocmire
în dulșele stil... clasic...

Pari detașat, ironic,
stăpânit de nepăsare!
Dar să nu ajungi a spune
precum Bădia:

\"Și cât de mult îmi pare rău
că nu mai sufăr încă!\"

Subreta, miss Tanța,
spunea că bun întăritor
este... ordonanța!


P.s. Deja am făcut, preventiv,
o sută de salturi înainte!

Nu te-ntărește nici o armă
dacă bei ceaiul în cazarmă!

Neveste norocoase, frate!
Fie-vă cu sănătate vouă,
dar se aude de un al treilea
care le fericește pe-amândouă!

Excepțional haiku!
Tristă vatră...
adevărata vatră...

Am cetiti, în această dimineață geroasă,
tot ce ai scris aici și mi-ai amintit
de nichitiana \"Măreție a frigului\",
de starea de puritate indusă de ea...

Am văzut poeta care crește, am simțit
femeia care adie și se cuibărește în tine,
pândită de lacrămi și de rodii...

Să nu vă încaiere-ndoiala,
femeia este bună foarte
când ai plecat în moarte:
șapte ani ne ține rânduiala!

P.s. În locurile baștinei mele
rânduială înseamnă pomeni
și alte finețuri ale acestui domeniu etern!!!

Eram sigur că poemul anterior
va avea urmare și
se va vedea altfel în oglindă,
adică în acesta!

1% geniu și restul complot!
E o formulă a reușitei în tragedie,
că doar din jale s-a întrupat Electra, nu?

Lăsând gluma, idilele sunt reușite.
Mulțam, Petrea!

Bădie, îți dau de știre:
am fost mire de \"n\" ori,
cu mândria pân-la nori
dar am rupt-o-n fericire!

Acest text l-aș scoate:

\"în mocirla noastră de zgomote
regurgitate
din intestinul tot mai gros
al neputinței\"


Se înțelege că deriziunea noastră materială
și morală duce la oboseala - refuzul?!-
cuvântului...

Foarte sugestivă oboseala cuvântului!
Poate că așa au început să dispară
cuvintele care nu mai sunt,
printr-o oboseală...
Îmi amintește de ceva
din cartea morților egipteni.
Printre altele, mortul jură și că:
\"nu a văzut și lucruri care încă nu sunt!\"

Dar, \"la Început a fost Cuvântul
și Cuvântul era la Dumnezeu.\"
Ioan I.1

În pofida epicului, sub specia căruia pare a sta poemul,
acest text se susține până la capăt, este puternic. Misterul
și forța uriașă a acuplării devastează atât macrocosmosul
cât și microcosmosul, marchează atât viața înaltă cât și viața măruntă -
vezi ghișeele statului. Aceste ultime două cuvinte mă fac să construiesc
o sintagmă stranie: Incapacitatea oricărei unități de măsură de a cuprinde,
de a defini puternica descărcare-încărcare sexuală, face din cuplu
un cosmic evazionist erotic!


Ca dovadă că este așa stă și finalul magistral:

\"Și nu voi putea să povestesc nimănui, niciodată, nimic. Aș fi ridicol ca Sfîntul Gheorghe luptînd cu un gîndac.\"

Neputința de a povesti, a semanticului, peripețiile fizicului, nevoia de astronomi - doar doi! - m-au dus cu gândul la celebrul tablou al lui Rembrandt, \"Lecția de anatomie\", în care fețele medicilor divulgă niște inși
porniți în căutarea sufletului omenesc - adevăratul deus ex machina -,
iară nu a organelor, limfei, umorilor și tumorilor.


Dacă renunțăm la ipocrizie, trebuie să recunoaștem că
o bună parte din viață ne este împinsă în arena lumii,
în spectacolul ei uriaș, de erotism și de marile lui sublimări.
Chiar și dimensiunea religioasă a omului cu greu poate ascunde
cariera erotică a acestuia.

În final, îndrăznesc și spun că adevăratul actor care îți face
de necuprinsă și de nedescris insațietatea erotică este
umbra lui Thanatos, mereu presimțită a fi în preajmă
ori chiar în actul în sine.

Amintește-ți de tristețea pos-c !

Felicitări!

Înainte de a păcătui în scris,
mă consider un cetitor de profesie
și puțin trufaș - cred că simt
textele perene. Și acesta este
unul cu adevărat.

Este un magistral poem al Bucureștilor,
simt în el și matheinele moaște strălucitoare
ale celorlalți București...

Întârzierea stelei
îmi produce doar o mică mirare.
M-am obișnuit să tot văd
cum chinezăriile critice
și alte străluciri se risipesc
în deșert...

Asta chiar că-i bună!
Amicii haini au vrut
să-l scoată și din mână!