spirală

adriana,
mi-a plăcut poemul și îndeosebi strofa de final prin modul în care ai construit și folosit imaginea /zgomote regurgitate/ din intestinul tot mai gros/ al neputinței /

un capăt de spirală împlinit

*poate se va scutura cu blândețe
lepădându-ne în mocirla noastră de zgomote
regurgitate
din intestinul tot mai gros
al neputinței*

aprecieri!

cu sinceritate,
teodor dume,

Acest text l-aș scoate:

\"în mocirla noastră de zgomote
regurgitate
din intestinul tot mai gros
al neputinței\"


Se înțelege că deriziunea noastră materială
și morală duce la oboseala - refuzul?!-
cuvântului...

Foarte sugestivă oboseala cuvântului!
Poate că așa au început să dispară
cuvintele care nu mai sunt,
printr-o oboseală...
Îmi amintește de ceva
din cartea morților egipteni.
Printre altele, mortul jură și că:
\"nu a văzut și lucruri care încă nu sunt!\"

Dar, \"la Început a fost Cuvântul
și Cuvântul era la Dumnezeu.\"
Ioan I.1

unde-i dreptate, nu-i tocmeala...decat cu masura. :)

am schimbat.
multumesc.

vad ca ti-a placut tocmai strofa pe care...am decimat-o. :) sper ca mesajul sa fi ramas viu.

multumesc pentru trecere.