Aurel Sibiceanu

Am frumoasa și fericita ocazie de
a-mi exprima printr-o stea admirația
pentru scriitura Dumitale, Cristian,
pentru curajul de a cultiva poezia
cu formă fixă, precum și pentru temerara
întreprindere de a-l traduce pe Marele Will.

Sonetele le-am citit doar în traducerea prietenului
meu Gheorghe Tomozei, poet admirabil,plecat pe Cea Lume...
\"Sună\" excelent și traducerea Dumitale!

Sărbători fericite, la mulți ani!

P.s. Ați amintit de Radu Gyr;
parca așa suna strofa finală
din \"Cântecu deplin\"...

\"Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrangeri,
sunt renunțările la vis\".

\"arborii puternici au nevoie de furtuni ca să fie vii.\"

Iată un vers cât o epopee !

Restul e nu știu cine, nins de zăpada nu știu cui...

O, Moș Mitru cu poză s-o gătat!
Îi verde, adică-i roș la față !
E semn că de reforme-i prea uitat!
La mulți ani în noua dimineață !

Faceți pe din două cu mine
frumusețea acestui haiku,
înlocuind burlanul cu bătrânul?

Vorbă să fie, că după o anumită vârstă
și burlanul, și bătrânul sunt cam
același lucru...

Atacați de ani, de gripă și bacili,
am devenit, Nea Luchi,
vajnici cinefili!

Da, doar o poveste, una a iernii și a singurătății.
O poemă scrisă impecabil, cu ușoare, dar bine-lucrătoare,
tușe livrești, un studiu de caz ori un exercițiu de stil,
cum îmi place mie să spun despre lucările în care
nimic nu prisosește, nimic nu lipsește.

Poezie adevărată, poemul de față oferă cititorului
posibilitatea de a-i continua \"povestea\"
cu povestea lui.

\"lângă un trup veșnic tânăr nu e spațiu\"

Iată un vers care definește atotcuprinzătoarea tinerețe,
care trimite cititorul în peripețiile imaginației...

Cu prețuire

Un singur defect are această fabulă:
ciorditorul ciuri-burilar nu o va pricepe niciodată;
doar vag va întrezări oarece tușe ale portretului
pe care i l-ați făcut!

Asta dacă e vorba de modelul care cred eu că v-a inspirat!

Fabula este, pour les connaisseurs, o bijuterie;
îndreaptă gândul cetitorului, vag, e drept, spre
Urmuz, Ion Barbu, Matheiu...

Sunt curios ce mai urmează,
toate cele bune !

Prima strofă are un scenariu pronunțat comun,trădează stângăcie în materie de vers liber. Remarc doar splendida spusă despre ochi - hagii ai dorinței, sintagmă pour les connaisseurs! În schimb, partea a doua a poemei are foarte frumos motivate locurile comune, este o.k.
Sunt delicatessen: \"alunecarea în lume și topirea îmbrăcăminților...!

\"trecu și noaptea și iarăși frunze
așezarăm pe noi eu îmi făceam nodul la cravată
tu îți înfășurai o eșarfă în jurul gâtului
eram aproape gata de a aluneca în lume
era luni și duminica edenică aproape o uitasem
tu vorbeai despre vreme eu mă rugam să ningă
spre a-mi reaminti albeața trupului tău
acum împodobit cu straie
cum poți, Doamne, să stingi cu o dimineață
asemenea facle

și de ce, atât de tăinuite, ne topești îmbrăcămințile
în racle...?!\"

Înțeleg din comentarii că poemul a fost, la sugestia lui Stefan, rearanjat și că s-a eliminat un vers. Este o acțiune pe care orice cititor profesionist o întreprinde, asta pentru că arareori \"nimerim\" pe \"arhitectura\" poemului întocmită de autor.

Deși se pornește sub semnul purității primei ninsori, atmosfera poemului este saturniană; limpezit de ninsoare, orașul este \"adunat\" de poet în jurul semnelor funerare, amintind de continuitatea \"oferită\" de cultul morților, în fapt de cultul eroilor... Emoția autorului, resimțită în fața teluricului, îl face pe acesta să aibe o identitate care glisează din lumea aceasta în lumea umbrelor, a morții...

În ansamblu, poemul are o gravitate blândă, amintind f.f. puțin de A.E.Baconsky și de ale sale \"cadavre în vid\". Consider că poemul merită să fie readus în atenția cititorilor.

Locul unde Dumneata pui degetul pe rană se cheamă ecuația \"emițător-receptor\". Haidem să vedem cum s-a emis și ce s-a emis. Puterea pământească, a se citi voievozii, cu mici excepții, nu au fost ocupată decât cu mărirea și consolidarea ei; lupta pentru putere a înroșit tronurile din cele trei țări ca în Shakespeare - sânge, fratricid, \"regicid\" am avut cu asupra de măsură, doar pe vestitul bard nu l-am avut! A se vedea din cine era alcătuită oștirea lui vodă: steagurile boierești, oaspea privată a Domnului, compusă din fideli bine verificați și lefegii. Arareori, adică doar când \"era groasă\", se făcea apel la oastea țării, neinstruită, nemâncată, dezbrăcată, adică un tampon de carne vremelnic vie.

Puterea Cerească, exercitată de biserică, cel mai adesea a fost doar un instrument de propagandă al Puterii: \"Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului,Lui Dumnezeu ce-i al Său, întoarce și obrazul celălalt\", că veți moșteni Împărăția Cerurilor, că \"ăi de pe urmă vor fi cei dintîi!\" S-a propagat frica de Dumnezeu, s-a vorbit de un Dumnezeu punitiv, s-a spus că mărirea și robia de la Domnul vin... Eu, nepot de preot, am fost educat în iubirea de Dumnezeu...
E drept, s-a spus și se spune și despre iubirea de aproapele, asta ca să fie pace socială. Simplitatea modelului uman christic a fost înfășurată cu feșele în care se înfășurau morții... Ori, ce spunea Mântuitorul la învierea lui Lazăr?
Cităm:
\"Și a ieșit mortul, fiind legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză și fața lui era înfășurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.\"

\"Dezlegați-l și lăsați-l să meargă.\"
Aici e secretul, aici este adevăratul emițător!

Între 1848 și 1945 s-a pus oarece rânduială, s-a început și punerea poporului în lumină, din Împărăția Cerească a început să picure pe pământ câte un bob de mei...

În stenograma unei discuții dintre ultimul Rege și Dej găsim următoarele:
\"- D-le Dej, poporul vede câte s-au făcut pentru propășirea lui și iubește Casa Regală Română...
- Lasă, Majestate, că acum îl vom învăța pe popor să ne iubească pe noi!\"

Și a venit mare dezvățare și învățare, Alexandru... Adică robia la faraonul roșu...
Câți ani i-a plimbat Moise pe evrei, după ce au ieșit din Egipt, să scoată din sufletele lor sentimentul robiei, pe care o regretau când au dat de primele greutăți ale drumului de întoarcere? 40 !

Nu ne putem supăra pe popor, Alexandru, cum nici pe noi, care ne-am propus să-l luminăm...Nu întodeauna apucăm să vedem în timpul vieții noastre roadele muncii noastre...

Alterarea și pervertirea puterilor cognitive, făcute în 40 de ani, nu se repară așa ușor... În anii ăștia poporul a fost făcut deliberat pendinte de necesitățile materiale și cu astea îl mențin și acum captiv - vezi milosteniile deșănțate din preajma alegerilor, ori a sărbătorilor creștine, cum este în chiar aceste zile...
Sunt doar supape prin care să se elibereze din energie, să nu se ajungă la masa critică...

Trebuie răbdare și trudă apostolice...

Iartă-mă, nu mă închipui la o catedră, de unde să dau lecții... Îmi explic și eu, găsesc o cale să nu greșesc, îmi spun că doar profeții sunt în drept să certe poporul cu foc și blestem ....

Pe Nicolae Avram l-am citit doar pe agonia și, aidoma dumitale, L.-I.M., am fost șocat la început. Ceva, totuși, m-a rechemat în mai multe rânduri să recitesc textele. Așa am descoperit că, de fapt, N. Avram este un poet unic în contextl contemporan, un suflet de copil disimulat disimulat într-un limbaj agresiv în cea mai mare parte a lui. Tot de la Nicolae Avram am aflat și de poetul Aurel Onișor, care a sfârșit în mod tragic, lărgind galeria românească a \"poeților blestemați\"

De la Aurel Onișor am rămas cu un vers care îmi revine zilnic în minte: \"Suntem orbi și pentru că vedem!\"

Când voi ajunge la București îmi voi procura cartea lui Nicolae Avram. Felicitări pentru acest semnal de carte.

Liviu, mi se pare mie sau
de când a intervenit D-l Ștefănescua
început să se facă frig și în casă la Tălică?

Că bine zice și zici - la crâșmă, la Bicuță !

Un poem dens, cu subtile sugestii,enigmatic,
aparent incifrat.
După lectură, lasă cititorului posibilitatea
unor peripeții narative personale;
altfel spus, acest poem îi deschide
fiecărui cititor o poveste.

Parcă aș dori ca acest poem să deschidă un ciclu,
așa cum este cel al \"percepțiilor de nișă\".

Bine-i zice Nenea Nelu!

Eu mă judec cu Securilă,
și avocatul ăsta
îi este cea mai bună pilă!

Dovezile-mi sunt fără tăgadă,
și în loc să ceară-o fermă pronunțare,
\"Vox Populi\" mai cere-o... amânare !

Acestea sunt: Doamna, raftul doi,Romica Jurcă.
La adăpost de orice pericol- autorul cotrobăit
de valoarea intrinsecă.

Asta denotă că în casă la autor e cald,
chestie de care se poate profita mai mult,
cum ar fi lecturarea \"Capitalului\" lui Marx,
pentru a vedea că pe lume există și
\"plus-valoarea\" și cineva
care va plăti căldura din domiciliu.

Sincer, mi-a plăcut, Liviu.
Dacă n-aș avea în casă doar 14 grade
mi-ar plăcea și mai mult.
Salutări din friguroase țări!

Elilian, așa e, mi-ați purtat noroc!
Se spune:\"Ai grijă ce-ți dorești
că s-ar putea să ți se împlinească!\"
Calitatea textului Dumitale, pe care
mi-am dorit să-l evidențiez, mă obligă
să fiu exigent. Dibace și frumoasă \"lucrătura\"
colegilor care mi-au ridicat nivelul de acces.

Așa e,bine zis \"săvârșit\",
că desăvârșirea îi aparține doar Lui.

Mulțumesc !

Cunoscut mai mult generațiilor \"coapte\", romancierul și eseistul Petre Anghel este recomandat cu prisosință de calitatea prodigioasei sale activități literare și publicistice.

O analiză atentă a modului în care sunt receptate lucrările postate pe agonia.ro m-a condus la concluzia că un text evidențiat, recomandat, are un grad mai mare de vizibilitate. Și eseul de față se remarcă prin limpezimea analizei și actualitatea temelor abordate, prin modul avizat și echidistant în care sunt puse în discuție figuri ilustre ale literaturii și culturii. Consider că este de mare interes \"perspectiva\" din care D-l Anghel privește binomul \"literatură-societate\" precum și pe autorul generic, cel care, indiferent de dorința lui, tot într-o inserție socială se află.

Emilian, în ultima vreme observ la Dumneata
o concentrare excepțională, o judicioasă
gospodărire a cuvintelor...

Firavul om mistic din mine mă îndeamnă
să cred că apropierea Zilei Nașterii Domnului
te pune într-o legătură specială cu
omul lăuntric din Dumneata,că de aici
vine rotunjimea poemelor...

Știu că nu-ți plac vorbele mari,
dar eu cred că acest poem este desăvârșit
ca o mărturisire răscumpărătoare...

Regret că nu am nivelul care să-mi permită
acordarea unei distincții...

Mulțumesc

Cică Moș Mitru
a luat un kil, așa, într-o doară,
să-și facă o țâră de gargară!

\"Monede-au căpătat pe ouă,
-Le-au acceptat în loc de lei-
Da-n loc să ne mai dea și nouă,
Le freacă toată ziua ei.\"
Nea Nelu Gârda


Urare

Să le fie pe spate,
dar neimpozitate !