Aurel Sibiceanu

Chiar dacă nu las com.-uri, te citesc, Hanne, cu aceeași plăcere difuză, melancolică...

De fapt, în mai toate poemele tale se cuprinde discret o stare crepusculară, vag amintitoare de amurgurile lui Trackl. În acest poem ai folosit cuvintele în așa fel încât dau senzația unei umbre trecând peste un iaz în amurg...
De unde va fi venind umbra asta? Greu de spus...

Ultimele două versuri sunt \"deja vu\"; textul poate fi lipsit de ele, fără a pierde nimic...

La mulți ani !

Argumente pro și contra, pe această temă, se pot aduce la nesfârșit. \"Important\" este că Elton John a devenit mamă?, tată?, la 63 de ani și că se gândește să mai adopte un copil din Ucraina. Dacă mai avea răbdare 4 ani o întrecea cu un an pe românca Adriana Iliescu, cea care a născut la 66 de ani.

Uite, eu accept ideea D-lui Radu Ștefănescu, chiar dacă am 56 de ani!; ceva fârâmituri tot or cădea și la mine, și poate m-oi învrednici ! Pe de altă parte, accept - accept???, Doamne feri! - și ideea D-lui Moga. Să desacralizăm tot, să abolim toate normele morale, fostele năravuri să devină virtuți, să terminăm cu talibăneala asta retrogradă.

Un lucru e limpede: D-l Laurențiu Ghiță e liber să satirizeze orice \"valoare\" care nu face parte din sistemul său de valori.
D-l Laurențiu și greșește! Enorm! Adverbul \"când\" trebuie înlocuit cu adv. de mod \"cum\".

P.s. Când faci bine nu ceri nimic în schimb; prin asta devine grațios făcătorul de bine.

O proză plină de forță, mărturisind despre lumea sufletului infantil, paradisiac, o lume aflată într-un context politic f. capricios, aneantizant. O parabolă despre alteritate, despre solidaritate, competiție și, în cele din urmă, despre înstrăinare.

Naratorul are o mână sigură, \"privește\" în trecut, și îl descrie pe acesta, cu o dublă privire: a maturului și copilului. Tușele poetice sunt bine venite și nu clatină structura acestei proze; dimpotrivă. Forța degajată de acest text cred că poate genera o lucrare mai amplă - un roman-frescă al acelor vremuri.

Mutul din această povestire nu este numai posesorul unei infirmități; aidoma Mutului din Căluș, el este un element care polarizează aproape toate forțele comunității și o reprezintă într-o instanță invizibilă. Non-discursiv, Mutul din lumea lui Ioan Barb este de departe cel mai grăitor în \"urzeala\" comunității.

Recomand autorului o \"spargere\" a textului, cu pauze, după cum crede domnia sa că acestea se impun.

L-am cunoscut în 1981, grație poetului Aurelian Chivu. În același an l-am întâlnit la Nichita în casă și pot depune mărturie că în prezența lui Iuga, histrionismul lui Nichita era mai temperat. Fără tăgadă, a fost și rămâme unul dintre marii poeți ai literaturii române.

În 1983, împreună cu un alt mare poet, George Anca, Iuga a mers în India și a fondat \"Academia Internațională de Poezie - Mihai Eminescu\". În urma acestei călătorii scrie și publică volumul \"Casa Poemelor\". L-am întâlnit de foarte multe ori și înainte de 1989, și după. De neuitat rămân o după-amiază și o seară, petrecute la restaurantul USR, alături de Ion Iuga, Laurențiu Ulici, Horea Mihai,pictor uriaș, fratele altui mare poet, Ion Horea, Tudor George-Ahoe, baladistul singaporean, Cezar Baltag, Al Protopopescu, Horia Gane. Era în toamna lui 1991... Mai vârstnicii mei convivi au pus multe în discuție, erau pesimiști în legătură cu viitorul României. Spre deosebire de mine, ei aveau date mai multe și putere de sinteză și predicție... Uite că, din păcate, așa a fost. Trăim cu viitorul bun amânat, în confuzie de valori...

În fine, voi scrie toate astea, să rămână, poate folosește cuiva...

Să vă dea Dumnezeu sănătate și ani mulți, să depuneți mărturie despre ceea ce a fost minunat și valoros; multe au fost de valoare, oricât ar crede unii tineri că până la ei a fost un gol, ori un plin nesemnificativ... Realitatea e alta și ei au chiar mult de recuperat.

Olelie-lie
profeția doi cam întârzie!
Lu\' Mitru-i este foarte dragă
și-o mai lasă-nchisă în uiagă!

Asta e, Cristina, ești pușcăriaș pe viață !
Adică scrii și de Revelion! Mai știu eu pe cineva,
care, tot așa, scria... Dar nu l-a iertat nici o iarnă !
Un poem excelent, bine desfășurată povestea.

Mai jos dau doar câteva exemple de versuri
care depun mărturie despre poezia de calitate.

La mulți ani, cu sănătate și bucurie, și o carte, evident!

\"noroc că din clinchetul furculițelor se ridică speriate vrăbiile
e singurul semn la care mă mai ridic în picioare

nicio iarnă n-a fost mai ascunsă în pâini și mai ruptă
copiii\"

Nu știu în ce previzionează Mitru,
dar e groasă,vor fi multe, asta-i prima!
Câte-or veni!Fi-vor la cinzeacă ori la litru?
La mulți ani, Nene Mitru, și iartă-mi rima!

Hotărât lucru, această comunitate literară este ca un labirint plin cu surprize, este ca un turn Babel, care pare să crească în de sine și de la sine, la infinit. Peripețiile literare nereușite, altele reușite, altele excepționale, comentariile pătimașe, comentariile la obiect, erudite, comentariile părtinitoare, excedate de volte, volute, scremete semiotice și savantlâcuri, polemicile comentatorilor, unele fine, altele scandaloase, altele iscate doar „în doru lelii”, volumul mare de lucrări postate, care duce, implicit, la imposibilitatea de a da atenție tuturor, toate astea se împletesc și depun mărturie despre o viață literară autentică, despre o ființă colectivă puternică, însuflețiță iar nu un golem, și tocmai de aceea pândită uneori de pericolul imploziei. Prin nu știu ce minune, probabil prin forța pozitivă a fiecăruia, Agonia scapă de implozie, sporește și merge mai departe, spre disperarea acelora care-i trag clopotele periodic și ne procopsesc cu epitete de toate felurile.

Tuturor, colegilor și redactorilor, mulțumiri pentru răbdare, înțelegere și ajutor, dorindu-le sănătate, un Nou An mai bun, noi apariții editoriale…

La mulți ani !

Vai, Victoire, câtă deptate ai ! Eu am avut o experiență și mai terifiantă, ca să zic așa. Am văzut maimuțe, maimuțoi și maimuțici, pe stradă, în metroaie, în trolee, care vorbeau fără cutiuțe puse la ureche. Dooooamneeee, mi-am zis, câtă lume a luat-o razna și vorbește singură! O fi de la eterna și fascinanta tranziție! Abia peste vreun an am aflat și eu că era vorba de altă telefonie; dracu s-o pieptăne, că nici acu nu știm cum îi zicere la ea. Sincer, mai mult îmi place feedback-ul iscat de maimuțele tale. Dom\' Firică e condimentos, iar Hanne, a se citi Anni-Lorei , e de-a dreptul delicioasă fără ochelari, de ziua fostei republici, 30 dec., ora 04:36!

Victoire, ai observat ce academic vorbește la Tv. S.O.Vântu? Bref! Atunci îmi exprim și eu ca el un îndemn către tine:
\"Golănașule, pe viitor să nu mai scrii \"cutiuță mică\". Dar, mă bate gândul că ai scris așa cu intenție...

Saliu și la mulți ani!
Sibi, 30 dec., 05:25

Arghezi spunea în \"Cimitirul Buna-Vestire:

\"olteanca spăla podeaua,în genunchi, aplecată,
lăsând vederii pofticioase pruna ei brumată...\"
Și pe dată amarnic se cutremură Olimpu,
\"ofta olteanca - la perfectul simplu\"

Doamna Vali,
o veți duce,nitam-nisam,
grație lu\'Dom\' Grogore
ca în sânul lui...Avram

Ghiciți de ce?

Bucuria m-a făcut să uit chiar semnul cald și luminos !

Îmi cer iertare.

Maestre, v-am citit toate panseurile și nu numai. Sunt bine scrise, cu vădite virtuți de narator și de analist al vremurilor trăite. Remarc delicata înțelegere nutrită pentru celălalt, precum și modul cumsecate în care s-au decantat în înțelegerea Domniei voastre avatarurile plasticianului și viețuitorului zilnic.

\"Calea Romei\" este un tur de forță, un \"ghid\" folositor tânărului plastician, pornit în hagiografie culturală. Tot cetind și recitind am descoperit intrumentul care vă ajută să găsiți calea mărturisirii cea mai sigură. Spuneți undeva:

\"Scrierile mele zac adumbrite sub rânduri incifrate de foldere; îmi e și frică să le deschid ca nu care cumva să le găsesc între timp mai puțin interesante, ușor înstrăinate de atâta uitare...sau bune de schimbare!\"

Cred că de aici vă vine scrupulozitatea și buna așezare în mărturia scrisă. Îmi face o mare plăcere sufletească să aduc \"înscrisurile\" Dumneavoastră mai aproape de cetitor, printr-un semn cald și luminos, lăsat la această pagină de jurnal.

Vă doresc toate cele creștinești.

aurel sibiceanu

Nea Ioane, încheie tripticul cu al doilea.
Frumoase și triste...

Mulțumesc de trecere și urări;
la rându-mi îți doresc un an și mai bun,
sănătate și bucurie, Dumitale
și celor dragi...

Domnule Miclăuș - vă mulțumesc foarte pentru atenționare;
erau două greșeli de culegere, le-am îndreptat.
Mă bucur că v-a plăcut și să tragem nădejde că, în viața asta,
vom sta și față către față.
Să aveți sărbători frumoase și în pace !

Gabriel, tânărul meu prieten, mulțam de trecere
și de zicere. Și truda ta este din ce în ce mai frumoasă.
Mai vorbim, mai citim.
Sărbători fericite !

Iată un text care, paradoxal, printr-o meșteșugită glisare din real în imaginar, poate fi și articol de presă,și eseu cu \"tușe\" juridice, și poezie, și panseu filosofic, așa cum bine a observat și Doamna Ottilia.
Cititorul avizat, deci de bună credință, nu are nevoie de explicații și indicații pentru a descoperi frumusețile acestui text.

Cu toate astea, nu pot să mă abțin și remarc frumusețea tragică a părții de mijloc; spun tragică pentru că aici se vede cel mai bine criza omului postmodern, cel neînstare să-și mai redescopere și câștige puterea de a mai fi unic și, deci, sporitor al diversității care menține sau mărește frumusețea lumii.

Asemănările, care-s și probe pentru stabilirea plagiatului, sunt, în schimb, adevărate comori pentru stabilirea concordiei sociale. În cazul creației, deosebirile, diversitatea asigură perenitatea acesteia; și la baza iubirii cred că stau tot deosebirile, alături de câteva valori fundamentale comune, care asigură coeziunea...

Parcă de aici începe ceva frumos,de aici locurile comune se răresc.
Cele două versuri finale sunt superbe.

La mulți ani, de ziua numelui tău!


\"probabil ne vom îmbăta nițel să exfoliem
și ultima brumă de tristețe vom gusta bucatele
și iarăși ne vom face de trei ori cruce
vom aștepta copiii să ne unească sufletele
într-un suflet mare, de miriapod divin\"

Liviu, e clar, cu poemul ăsta
ai gloria asigurată până la Paște !


Sărbători fericite !

Cu prietenie, Sibi

P.s. Dacă mai pune cineva un com.
voi atinge culmea obrăzniciei,
adică voi înstela poema !

Am citit cu atenție acest text și în mod special m-am oprit asupra părții întâia, mai bine zis la întrebarea dacă lucrurile sunt așa cum le vede omul? De bună seamă că nu, dacă, așa cum spuneți, instrumentele și parametrii sunt produse ale creierului uman. Altfel spus, aparent lumea este așa cum suntem noi și mijloacele noastre de receptare.

Aici m-am oprit pentru că mi-am amintit că natura omului european și a omului din Lumea Nouă este speculativă, cu rădăcini în Grecia străveche. Fizica modernă, ale cărei paradigme sunt tot în lumea științifică greacă, se pare că a mutat granițele cognitivității omului, dar nu foarte departe. Există și circulă, în scris și oral, o serie de ipoteze legate de niște concluzii la care ar fi ajuns mai mulți savanți, în frunte cu Einstein, concluzii care nu ar fi convenabile puternicilor zilei și care ar răsturna atât reprezentările clasice pe care le avem despre lume, cât și ordinea actuală. Se consideră că omul de tip european ar suferi un șoc din care nu și-ar mai reveni și acțiunile sale s-ar schimba radical. Par chestiuni care țin de teoria conspirației generale.

Cu toate astea, discuțiile pe care am avut prilejul să le port cu diverși cunoscători ai spațiului asiatic, în care gândirea nu este de natură speculativă, ci contemplativă, m-au condus la concluzia că lucrurile nu sunt deloc așa cum le percepem noi, că adevărata făptură a lumii și organizarea ei sunt transcendente și de neînțeles cu o minte structurată pe mecanisme speculative.

Că între modul în care omul european percepe lumea și modul în care face asta și omul asiatic este o fundamentală diferență nu încape îndoială. Acest lucru mi l-a explicat mai mai pe larg poetul Cezar Baltag, care a purtat mai multe discuții cu Mircea Eliade, căruia, de fapt, i-a și tradus cunoscuta \"Istorie a ideilor și credințelor religioase\".

Nu sunt lipsite de interes nici unele studii ale lui Ioan Petru Culianu, cel care în anul 1986 este chemat să fie profesor la Divinity School, Universitatea din Chicago.

El scrie amplu despre călătoriile sufletului în afara acestei lumi în diferitele sale forme: \"ascensiunea celestă a sufletului\" (\"psihanodia\"), extaz, viziunile asupra altor lumi, stări modificate ale conștiinței, experiențe în afara corpului, experiențe la limita morții, magia de la erotism la putere și gnoză, atât în contextul magic al specialiștilor puterii, sau în patru călătorii în afara acestei lumi.\"

Problema pe care mi-o pun eu, ipotetic, evident, este dacă omul contemporan, intrat în posesia unor noi moduri de percepere a realității și a relaționării cu aceasta, ar suferi \"mutații\" ale eticii și moralei, dacă altfel ne-am așeza în cele două verbe fundamentale sub specia cărora stăm - a fi și a avea.

Optimist și visător, cum mai am \"prostul\" obicei să mai fiu, mă face să cred că o așa de ideală ipostază a omului i-ar da acestuia puterea să scoată răul din Lume. Rămâne, atunci, întrebarea: La ce s-ar mai raporta binele, în absența răului? Am redobândi starea paradisiacă, de dinainte de Marea Izgonire ?

Hm, luați cele scrise de mine aici sub inventar de \"filosofacea de sărbători. Un lucru e cert - eseul Dumneavoastră trezește un viu interes cititorului, are virtuți axiomatice, în sensul că din el se deduc și altele.

Felicitări și sărbători fericite !

Când rememoram și scriam strofa care conțin versul \"Înfrânt nu ești atunci când sângeri\", citat de Doamna Vali, paradoxal, eram cu gândul și la titlul pomenit de Dânsa, \"Cântec deplin\". Asta e, am sărit de 50 de ani și trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că am uitat deja zeci de poezii și că voi mai uita câteva zeci.

Important este că Dumneavoastră, tinerii, nu sunteți puși în situația să le citiți și învățați pe ascuns, așa cum au foat obligate generația mea și cele anterioare ei. Aici se cade să fac o corecție, totuși. La biliotecile județene, municipale, universitare, la biblioteca academiei și la cea națională, ți se dădeau cu împrumut, la sală, pentru lectură, și cărți din fondul secret, compus din autori și titluri interzise, dacă erai trecut de 18 ani. Primeai cărțile dar erai trecut într-o fișă specială,în care se specifica cine și ce a citit din \"Fondul secret\", în ce zi, ora, etc. Era obligativitatea bibliotecarilor-șefi. Spre cinstea lor, aceștia mai mereu îți aduceau la cunoștință faptul că te expui; asta pentru că săptămânal aceste fișe erau consultate de un ofițer de securitate. Exista riscul să-i \"cazi cu tronc\" ofițerului și să-ți analizeze datele personale: unde lucrezi, poți sau nu să influiențezi colectivul în care lucrezi, etc. Dacă aveai ghinion, și din motive de lecturi interzise ți se deschidea un dosar de urmărire informativă. Din acest moment intimitate îți era pusă în paranteză. Erai urmărit și, dacă era cazul, ți se monta aparatură de ascultare la domiciliu. E mult de vorbit pe această temă.