Noaptea după Matei

Aurel, cu exceptia unei injuraturi sterse
eu n-am perceput textul acesta ca fiind vulgar.
Poate doar cam multa erezie, dar cum nu-s
prea dus la cler si ai aici imagini frumoase,
nici asta nu sta in picoare...

Un poem ca o insomnie...

De citit...

\"Nici nu am auzit cum
ne dă roua târcoale\" - asta e o splendidă metaforă pentru dimineață. Dar sunt deja avertizat că, intrând aici, dau de imagini deosebite :) Este aici un dialog cu gândul, cu mirarea, cu întrebările propriei ființe. Poate monolog ar fi mai corect, m-am gândit însă că se așteaptă mereu un răspuns, un poem al așteptării fiind acesta. cu plăcerea lecturii,
numai bine,
alex

Lumina ca extremitate a întunericului, adevărul și întîrzierile, dar mai presus de toate, chiar și de paseri, omul. Uneori, dacă dăm la o parte umbra, suntem noi acolo, fumînd o țigară de-a lungul șuieratului unei raze de soare.
Frumos.

Doamnă Paula-Gina - deși ați postat în off topic
am găsit comentariul...
Înainte de a ne mântui prin suferință,
Mântuitorul ne-a învățat că iubirea,
compasiunea și milostenia sunt căile...
Suferința nu este decât ultima cale...
Așa văd eu lucrurile; vă mulțumesc
pentru zăbavă și mângâiere...


Iarina - Umbra vine de departe...
sfârșim prin a ne obișnui cu ea...
După aceea, dacă întârzie la întâlnirea cu noi
devenim cu adevărat neliniștiți. Mulțumesc...


Octav - din păcate, clerul este ocupat
să-și acopere vinovăția. Nu cu cenușă.
Mulțumesc pentru observație.


Alex - tu ești bine așezat în
începutul Poveștii...
Ai grijă, de la rouă la arșiță
e o clipă. Uneori mai lungă
decât veacul.

ca o plimbare prin Trivale in cautarea lizierelor paradisiace

e roua, e asteptare , e plina lumea ta de doruri si linisti...in curind vor intoarce timpul pe dos
dar azi sunt Floriile - si e bine asa - poema ta este asezata in matca
sa-ti fie bine, egal cum se crapa de ziua

Anni- Lorei - Lumea mea parcă se pustiește,
sărbătoarea asta parcă mă înjură. În fine...
Reconcilierea noastră cu noi înșine,
cu celălalt și cu Dumnezeu
a fost amânată sau a fost ratată...
Dacă mă vor mai ține puterile
voi încerca să scriu asta;
se pare că doar scrisul-scriitura,
chiar și fără bucuria pomenită de Barthes,
mai duce undeva, dincolo de alienare,
cine știe...
Mulțumesc