Poezie
Apocrife despre Babilon
Vâslești în pulberea gurii
1 min lectură·
Mediu
Prea des mutată în vorbe
viața aceasta îți zidește Babelul,
vorbești ierbii și frunzei,
ștergi fețele vântului
risipit pe nebune cărări.
Prea des o piatră, o cărămidă te știu,
un cărăbuș, o lăcustă prea des.
Un drum care nu-i de pământ
te clevetește în labirint și cauți
clipa când să pleci pe ascuns în letopiseț,
în osemintele lui prăfuite…
ești pustiit de glorie dar neuitat de iarbă,
că nu știi: trupul te doare ori iarba foșnește…
cu viața aceasta aduni săgețile din lume,
zeii din aurul exilului.
Vâslești în pulberea gurii – poate vei atinge
un țărm de cuvânt, poate vei sfărâma
gresia limbii să poți intra în casele mirtului!
De când istovești drumul a intrat în amurg
cum în cetățile sfinte, grămăticind
o pustietate netrecută
sub arama scutului tău!
Te cuprinde mirarea!
Un cărăbuș, o lăcustă
te petrec afară din Babel !
097052
0
O abundenta de metafore
fac acest text pasibil
de o stea.
Dac-as avea-o...