Plângerea învinsului

Aurel, se cunoaste ca e un text mai de inceput
daca il punem fata in fata cu ce scrii acum,
adica o poezie curata, ampla plina de metafora,
in metru biblic as zice...

Textul de fata este putin diluat, dar daca nu as
fi citit si alte scrieri ale tale l-as fi luat
drept un poem f bun.

Cu prieteneasca speranta intr-o comunicare mai asidua,
petrea

sunt profund mișcat de mesajul poemului. Privind poziția în care mă aflu, în Atelier, nu știu dacă-mi veți acorda un pic de atenție. Poemul a fost tipărit în \'74, dar versul \"și calcată e de-al Romei centaur...\" îl actualizează, subtil, situației care încă persistă... Este o prelucare a unui subiect mitologic, o poezie cu rimă și, dacă-mi permiteți, ar mai putea suferi mici intervenții... Intuitivitatea dv sper să intervină, nu pentru a satisface un capriciu al meu, ci pentru a da poemului un plus de muzicalitate, o forță și mai mare... vă doresc mult succes în continuare.

Metaforele din pacate se potrivesc si azi - textul penduleaza intre revolta si resemnare.....dar bine ca a fost scris; dovada ca relativitatea spiritului romanesc de care scria M.Vulcanescu nu permite totusi o pasivitate suta la suta in fata hazardului.

Un poem al singuratatilor si imploziilor în acele vremuri din anii 80. Forma sa clasica, - a se citi cu voce tare -, dovedeste mestesugul intr-ale cuvintului. Tacerea, neputinta de iesire din cercul izolarii – pot fi intrerupte cu ajutorul acelei lumini inghetate ale Stelei Polare.....”Zalmoxis, pribeag in calendar” pare a fi orb la durerea ce „sapa un vad”....Din nefericire durerea , despre care se zice \"imblinzeste fiinta\", pare a nu mai avea suportul zeilor, ci se cuibareste în omul-fiara.

poate ca vadul pe care l-au sapat acele lacrimi vor duce spiritul in marea in care se poate spala de pacate.....?